2010. FITS e bântuit de întrebări. Warum, warum? Interogaţii peste tot. Peter Brook joacă un meci mecanic cu de ce-ul actorului? Întoarce cheia şi răspunsul e mereu altul. Dar întrebarea? Îşi transformă histrionic morfologia? Sau e doar în competiţie cu limitele ei? Între-bare. E un balans în echilibru sau e şarja avocatului pledând judecătorului cauza împricinaţilor din ce în ce mai vinovaţi de îndoială?
Un extras din DEX ne indică: "Întrebarea vină n-are - se spune pentru a sublinia că nu este rău să întrebi, dacă te îndoieşti de ceva." Şi-atunci întrebi veteranyian: Warum der Mensch in der Angst kocht? (De ce fierbe omul în angoasă?) Neliniştea e catalizatorul fiziologic al drumului spre muntele lui Eugenio Barba. Deci festivalul e deschis. Întrebărilor. Răspunsurilor.
Triptic
Cine e Mihai Şora? De unde vine? De ce nu ni s-a spus până acum că e de pe altă planetă, din alt univers şi că n-a venit doar să ne invadeze, a venit să ne cutremure cu prezenţa lui vie şi mai articulată decât plecările noastre crude, în forfotă, înspre şi dinspre conferinţa lui. Cum a ajuns până la noi şi nu l-am bănuit de asediu? Cine l-a înzestrat cu armele învăluirii? Cine i-a dat statura asta de poartă maramureşeană? Cum am ajuns noi să vorbim cu Brâncuşi datorită ochiului lui drept şi să conspirăm întru La Résistance prin mâna lui stângă? Cine i-a dat dreptul să cutreiere tot novecento ca să-l inspirăm acum cu lăcomie ca pe un pumn de fragi? Ni se spune că a studiat temeinic filosofia şi limbile clasice, latina şi elina. Nici vorbă! S-a născut aşa, cu gândurile şi limbile lumii în închipuirea şi cuvintele lui. Spre înfiorarea noastră.
Eugenio Barba e fratele mai mic al lui Mihai Şora. În mod definitiv. Şi e veşnic. Aşa s-a născut, ca să pornească în canoea lui de hârtie spre pământul de cenuşă şi diamant, cu pagaia meşteşugită cu revoltă, în singurătate. Şi a găsit poporul secret al teatrului, poporul lui, format din luptători cu vorbele şi fermierii cuvintelor. Un spostato sulla terra. Din marea familie milleriană a inadaptaţilor la judecăţile comune. Frumosul misfit. E ţăranul care plantează morcovi şi aşteaptă liniştit recolta de lei, care ştie că anumite fraze, din anume cărţi scrise de oameni morţi, au fost scrise special pentru el, pentru ca să-şi construiască consistenţa în oglinda prietenului său, muntele Grotowski. Şi cum, în ciuda bunicului său, Meyerhold, îi dă metaforei un destin terestru, realizabil, insula lui monadică îşi primeşte o identitate născută din muncă. Unde îi e izvorul? În indignarea împotriva sinelui: "Glory to the day when there will no longer be a relationship between a man and his face, between the question and the answer"!
Peter Brook a îmblânzit die Schwerkraft, gravitaţia. Cu vigoarea contragreutăţii. Chiar dacă spaţiul e mărunt şi întunecat, impresia de Freilichtteather, de teatru în lumina stelelor, e pregnantă şi impregnantă. Toate întrebările pornesc din terestrul incertitudinii, deşi răspunsurile nu ocolesc Actorul. Vibraţia sunetelor venite dintr-un instrument cu alură de călătorie interplanetară îi dau când forţă, când respiraţie, când răgazul de a-şi suspina complexele. Deşi unicul şi implacabilul Warum, de ce-ul atotpământean, nu loveşte decât în gongul final, el levitează permanent, ca o sarcină negativă, respinsă de sora lui telurică, sigură, certitudinea. Însă rolul lui nu e de a sublinia dualitatea, ci de a ne desprinde din legătura maternă cu terra ferma şi a ne duce, lipsiţi de temeri, spre deschiderea largă a spaţiului liber, în care întrebarea şi răspunsul se suprapun, în care coerenţa e rezultatul unei sintonii.
Descarcă programul FITS 2010 aici.