Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Terminal

Un om de nicăieri - The Terminal


Andrei Gorzo

Dilema Veche, septembrie 2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Viktor Navorski (Tom Hanks) ajunge pe aeroportul JFK, venind de nicăieri. El a plecat, totuşi, de undeva - dintr-o ţărişoară est-europeană (probabil ex-sovietică) numită Krakozia -, dar de-atunci au trecut nişte ore, destule pentru dispariţia unei democraţii atît de fragile. Cum Viktor nu vorbeşte engleza, şeful securităţii de pe aeroport (Stanley Tucci) îi reconstituie puciul cu ajutorul unei pungi de Chips (reprezentînd Krakozia) şi al unui măr (reprezentînd clica militară): poc!, şi punga se sparge, împroşcîndu-l pe Viktor. Ideea e că paşaportul lui nu mai e valabil. Pînă i se rezolvă situaţia, trebuie să rămînă pe aeroport, în zona de tranzit internaţional. Un ofiţer îi dă nişte cupoane de masă, o cartelă de telefon şi un pager - camera învîrtindu-se vertiginos în jurul lor, prin haosul acela de firme, vitrine şi umanitate grăbită. Apoi îl lasă singur cu aceste provizii şi cu geamantanul lui care, după cum arată, poate să fi trecut şi prin Gulag, iar camera, la rîndul ei, îşi ia distanţă şi-l pierde pe Viktor: e ca unul dintre osîndiţii aceia care erau puşi într-o barcă şi lăsaţi în voia oceanului. După vreo două nenorociri burleşti - distrugerea unei valize şi pierderea cupoanelor de masă - a căror coordonare e, desigur, floare la ureche pentru regizorul Steven Spielberg şi nu face decît să-l aţîţe pe spectator, Viktor îşi găseşte un culcuş. E tîrziu şi, la lumina neoanelor, aeroportul i se înfăţişează directorului de imagine Janusz Kaminski în toată lipsa lui de suflet; de undeva se aude muzică - o versiune orchestrală a lui Strangers in the Night - şi, dintr-un motiv sau altul, lucrurile par şi mai dezolante aşa. Autorul lui E. T. ştie prea bine ce înseamnă “acasă”; locul ăsta înseamnă exact opusul.

Plăcerea filmului constă, desigur, în a vedea cum un astfel de loc se umanizează la apariţia unui om ca Victor. Îl vedem pe Hanks într-un fast-food, privind cu jind chaplinian la resturile de pe o tavă (Viktor şi Charlot sînt, în mod clar, rude - se vede şi după mers), dar autocompătimirea n-are timp să între în cadru - Spielberg taie şi, în momentul următor, Viktor a şi descoperit o metodă de a scoate bani (mai exact, monede de 25 de cenţi). Cu energia şi perspicacitatea unui Robinson, învaţă să fie protagonistul noii lui vieţi. Învaţă engleza - de fapt se ia la trîntă cu ea - şi în spectacolul ăsta lingvistic, Hanks e fericit aşa cum nu l-am mai văzut de multă vreme. Scenariştii Sacha Gervasi şi Jeff Nathanson îi găsesc o slujbă frumoasă - în schimbul unor mese, el intermediază o poveste de dragoste între doi tineri angajaţi ai aeroportului. Mai tîrziu, Viktor e primit într-o echipă de muncitori şi, din momentul în care e chemat să parlamenteze cu un călător disperat dintr-o ţară vecină cu Krakozia şi rezolvă admirabil criza, el devine un fel de erou al aeroportului.

Toate astea sînt concepute şi prezentate cu ingeniozitate şi fineţe, şi Spielberg, cineastul care a redefinit arta de a face plăcere spectatorului (la fel de importantă ca arta de a-l pune pe gînduri), ne arată de ce e în stare atunci cînd nu lucrează cu tehnologii revoluţionare şi cu imagini nemaivăzute, ci cu elemente dintre cele mai simple: o partidă de cărţi între Viktor şi prietenii săi, în care se mizează pe articole din colecţia Biroului de obiecte pierdute; şi o cină romantică pentru Viktor şi prietena lui stewardesă (Catherine Zeta-Jones), pregătită de prietenii săi - unul face pe chelnerul, altul devine jongler, şi eforturile lor au farmecul unui număr de magie pus la cale de copii.

Slăbiciunea filmului este cea de care fanii lui Spielberg au învăţat de mult să se teamă: uneori, emoţiile pe care i le punem la picioare nu-i ajung şi continuă să preseze, ca să scoată emoţii şi mai mari, şi mai fierbinţi, şi i se poate întîmpla să apese prea tare - cum face la finalul acestui film, cînd Viktor e persecutat de şeful pazei, iar angajaţii aeroportului, familia lui, îşi demonstrează spectaculos, mult prea spectaculos, solidaritatea. Există şi o problemă mai profundă: şeful pazei spune la început că “America e închisă”, dar e clar că America e deschisă la fel de larg ca întotdeauna pentru oamenii ca Viktor - simpli, solizi, muncitori. În pofida uneltirilor melodramatice ale şefului pazei, pe aeroportul lui Spielberg nu e loc pentru ostilitate, suspiciune sau paranoia - pentru obstacolele serioase (care poate că au devenit şi mai serioase după 11 Septembrie) în calea înfrăţirii oamenilor. Or, cele mai bune fabule optimiste, de la Capra la Spielberg, sînt cele care cunosc îndoiala.



 Toate articolele despre Terminal


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Andrei Gorzo


Alte articole

 Prins - Terminalul, Adrian Ţion
 Lege şi bun simţ, viaţa ca o continuă aşteptare, România - The terminal, Marius Dobrin
 Terminalul lui Spielberg, dar mai ales al lui Hanks, Iulia Blaga
 Terminal - Meditaţii despre camera de luat vederi, Maria Popescu-Butucea
 Victor fără ţară - The terminal, Alex. Leo Şerban
 Toate articolele despre Terminal


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer