Eric Rohmer - Timpul criticii

Era profesor şi îl chema Maurice Shérer, dar a intrat în istoria cinematografului ca Eric Rohmer, după ce, la începuturi, îşi semna articolele, ba chiar şi un roman, cu pseudoniml Gilbert Cordier (printre altele), pentru a nu-şi supăra părinţii, mai ales mama. Un tânăr studios, destinat unei înalte cariere intelectuale, să devină critic de film?

După moartea lui Eric Rohmer, m-am gândit, în primul rând, la ceea ce a însemnat Timpul criticii (titlul unui lung interviu din 1983, realizat de Jean Narboni), pentru teoreticianul Noului Val. Şi asta nu pentru că filmele sale nu s-ar afla în Cinemateca mea personală.

Strania fascinaţie a unei creaţii precum Ma Nuit chez Maud (Noaptea mea cu Maud, 1969) rămâne egală cu ea însăşi, de când am descoperit-o, cu multă vreme în urmă. În prima mea călătorie la Clermont-Ferrand, acum douăzeci de ani, am vrut să identific locurile pe unde s-au încrucişat destinele eroilor interpretaţi de Jean-Louis Trintignant, Françoise Fabian, Marie Christine Barrault, Antoine Vitez. O replică din La Boulangère de Monceau (Brutăreasa din Monceau, 1962), "Vous êtes romanesque?" mă urmăreşte ori de câte ori scriu despre raporturile dintre cinema şi literatură. Puţini artişti au avut inteligenţa de a aşeza într-o ecuaţie ironică chestiuni fundamentale, din categoria celor care ne sperie atunci când cineva se încumetă să le împingă în faţa unui aparat de filmat: Cum să trăieşti, cum să iubeşti, cum să fii un om moral? Rohmer s-a apropiat de ele cu o graţie muzicală.

Dar, spuneam, m-am gândit cu deosebire la Timpul criticii, şi raţiunea nu e greu de ghicit. Într-o epocă în care profesia noastră se cam duce la vale, aventura celor care au fondat Les Cahiers du Cinéma, venind din orizonturile unei cinefilii deja afirmate, mi se pare, astăzi, a aparţine unui miracol. Câte râuri s-au vărsat în albia Caietelor: La Revue du Cinéma, Raccords, Saint-Cinéma des Près, L'Age du Cinéma, Gazette du Cinéma, ultima - condusă de Shérer-Rohmer. S-au "lăsat înghiţite" de Cahiers, o revistă fondată de André Bazin fiind promisiunea unui cert prestigiu. Chiar şi după marea ceartă dintre "les anciens et les modernes", din 1963, după preluarea conducerii de către aşa numitul "grup al corsicanilor" (Comolli, Fieschi, Narboni), Rohmer, deşi înlăturat, a avut eleganţa (precum în filmele sale) de a nu se pierde într-o inutilă gâlceavă. Timpul a ţinut cu el.

Excesiva apărare a valorilor clasicismului, "păcatul său", se va dovedi a avea nuanţe neînţelese în epocă. Un singur citat: "Odinioară, cel mai greu reproş ce i se putea face unui film era acesta: "E ca la teatru". Astăzi, mai degrabă am spune: "E ca la cinema". Cinematograful modern are a se teme de propriile sale poncife mai mult decât de influenţele exterioare, cum ar fi cea a teatrului. Şi, apoi, este chiar atât de rea această influenţă? Spuneam asta pe timpul lui Pagnol şi Guitry, astăzi pe jumătate reabilitaţi. A fost benefică în anii '40, atunci când venea din direcţia lui Orson Welles şi, într-o mai mică măsură, a lui Jean Cocteau. A dispărut în anii '60, înăbuşită de cinéma vérité, dar uite că reapare".

Sau: "Unde să-mi găsesc subiectele? În imaginaţia mea. Am spus cândva că văd cinematograful ca pe un mijloc dacă nu de a reprodcue viaţa, în orice caz, de a o recrea. În bună logică, ar trebui să caut subiectele în propria mea experienţă. Ei bine, nicidecum: sunt subiecte de pură invenţie. Nu am nicio competenţă specială atunci când vorbesc despre un lucru sau altul, nu apelez nici la amintirile, nici la lecturile mele. Nu există nicio cheie a personajelor mele, nu mă folosesc de cobai. Spre deosebire de romanciera din filmul meu (Le genou de Claire), nu descopăr nimic, inventez sau, mai degrabă, nici măcar nu inventez, ci combin câteva elemente primare, cum face chimistul."

Ce uşor pare totul, când te cheamă Rohmer.

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.