Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Portret Alex. Leo Şerban

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Scrisoare din Lisabona (10)


Alex. Leo Şerban

iulie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Dragule,
 
pentru că şi tu eşti dintre fericiţii care au mai fost la Lisabona, m-am gîndit să-ţi fac o mică "schemă" (practică) cu locuri de văzut - şi tips-uri de reţinut - pentru data viitoare cînd mai ajungi p-aici...
 
Deci:
 
- De unde se vede cel mai bine:
1. Miradorul Senhora do Monte, de unde ai o vedere de cca 240 grade; practic, n-are concurenţă (prin comparaţie: de la celebrul Santa Luzia vezi ca din gara Sinaia, în timp ce de la Senhora do Monte - ca de la Cota 1400!).
2. Castelo Sao Jorge: e OK, spectaculos etc., dar cam plin de turişti
3. Penha de França: miradorul meu preferat, unde am petrecut multe clipe la soare, pe una din cele două bănci de "sub" nişte măslini pitici; e singurul mirador care-ţi permite să vezi de la bazilica Estrela (în vest) şi pînă la podul Vasco da Gama (în est).
4. Principe Real: frumos - pentru că e într-unul din cele mai frumoase "balcoane" din Lisabona
5. Santa Luzia: (prea) turistic, dar de neocolit
6. Torel: mai discret, are avantajul că te poţi întinde pe nişte bănci "ergonomice" - cu continuare pt. picioare
7. Santa Caterina: priveliştea nu e punctul lui forte, ci atmosfera - cu barul din apropiere
8. Necessidades: mai mult pt. Podul 25 Aprilie, pe care-l poţi vedea mai de aproape; dar grădina e minunată
9. Monte Agudo: habar n-aveam că există - l-am descoperit anul acesta, stînd la 2 paşi de el... Construit în 1950. Am ginit cîteva apartamente de vînzare prin zonă ;)
10. încă de descoperit
 
- Oamenii: blînzi, calmi, cumsecade, "pîinea lui Dumnezeu" cum se zice; săritori, gata să te ajute (şi, oricum, ştiu mai multă engleză decît cei din Buenos Aires); şterşi ca înfăţişare, parcă încearcă să nu iasă cu nimic în evidenţă; oameni simpli, chiar rustici - n-ai şti să-i deosebeşti de români... ah, ba da: românul se dă mare în orice împrejurare. (Într-o zi am văzut o tipă - sigur nu era portugheză! -, i-am zis "madam Cuţit": rochie înflorată, cordon de aceeaşi culoare (roşu carmin) şi din acelaşi material (mătase/satin) cu bentiţa din cap (stilul gospodină bătînd perne); în picioare - ghete de piele întoarsă. Ieşise să-şi plimbe, în părculeţul din apropiere, cîinele roşcovan şi cu bot ascuţit care părea fratele ei geamăn. Putea fi olandeză sau daneză.) Bătrînii sînt supranumerari, îi vezi urcînd căznit multele străzi în pantă sau uliţe/scări - în mod clar, nu e-un oraş pentru vîrsta a treia! Şi, pentru că mesele la restaurante sînt atît de ieftine, tot bătrînii sînt majoritari şi aici - ocupă mese întregi, iar dacă e duminică: îmbrăcaţi la patru ace, căci masa în oraş, duminica, se respectă.
 
- Limba: am momente cînd mi se pare fascinantă, misterios-muzicală (îmi place cum spun "noici" pt. "noite", cuvintele terminate în "são" şi că "o"-urile finale se pronunţă "u"), altele - cînd mi se pareîngrozitoare: zici că mestecă ace cu perniţa de ace cu tot. Sună de multe ori a rusă. Au mania să "mănînce" litere sau silabe întregi (de ex. "general" a devenit "geral" etc), plus că diftonghează "e"-urile fix ca nişte basarabeni - staţia de metrou "Intendente" e pronunţată, invariabil, "Intiendientî". Ştiu de la Anca Milu-Vaidesegan (care e şi traducătoare în şi din portugheză) că nici gramatica nu e simplă, fiind o limbă veche. (De pe vremea cînd se dădea la TV serialul brazilian Bulevardul Paulista - eram prin facultate - am reţinut următoarele: "Mieu vazuş chinezuş... Mieu căzămientu cuon Ănămăria... Fiedericu Scuorţă iestă muortu...")
 
- Mîncarea: dacă nu eşti prea pretenţios, e foarte bună şi gustoasă. Nu au lucruri "fine", ci consistente: bucătărie solidă, pentru stomacuri sănătoase. Cozida portuguesa, de pildă, e un platou cu tot felul de cărnuri (porc, vită, pasăre...) şi mezeluri (cîrnaţi, tobe, sîngerete...) peste legume fierte (cartofi, morcovi, varză...). Porco a la portuguesa sînt bucăţi mici de porc cu cartofi prăjiţi (tăiaţi cubic) amestecaţi cu murături. Dar arroz-ul de mariscos (fructe de mare cu orez) este delicios, ca şi cuadril-ul de gambas (creveţi) sau salata de polvo (caracatiţă mică), peste toate tronînd - după gustul meu - sardinha assada: sardeaua prăjită pe grill şi servită cu cartofi fierţi, peste care picuri ulei de măsline... mmm: simplitatea rulz! (Şi, desigur, trebuie încercaţi - măcar o dată - inevitabilii caracois (melcişori), anunţaţi pe vitrinele pastelariilor cu semnul "Há caracois".) Iar supele sînt pur şi simplu minunate: ah, caldo verde... Poţi mînca pe săturate cu numai 6 euro.
 
- Clădiri:
1. Estaçao Central (Gara centrală) din Rossio - descrisă şi de Pessoa în ghidul său despre Lisabona, unde remarca eleganţa stilului "manuelin". Adevărul e că e, pur şi simplu, cea mai mind-blowing gară pe care am văzut-o la viaţa mea! Trenurile pleacă de la etajul 2, iar dacă te întrebi pe unde se duc, că nu le vezi , răspunsul este: prin tunelul de 4km care le scoate, practic, din oraş. Exemplu spectaculos de inginerie şi arhitectură de la-nceputul secolului trecut...
2. Eden - cel mai frumos imobil art-déco din cîte-am văzut (şi eu sînt un maniac al art déco-ului!). E la doi paşi de Gara centrală, în Praça dos Restauradores, deci poti fi bifate succesiv. Ce frapează la "Eden" este corpul central - care este vid. Acum a devenit hotel ("Eden -VIP"), interiorul (cu excepţia lobby-ului) e impersonal. Dar piscina de pe acoperiş cred că merită încercată ;)
3. Elevadorul Santa Justa - echivalentul lusitan al Turnului Eiffel. Este, la fel ca tramvaiul 28, inconturnabil... Cea mai frumoasă este umbra lui întinzîndu-se peste vreo 3-4 străzi, la apus, cînd soarele bate din spatele lui.
4. Praça do comercio - impecabilă, augustă, solară. Dacă Lisabona este un fel de Veneţie (cu străduţele ei înguste şi-ntortocheate şi cu vapoarele care acostează la Terreiro do Paço şi la Cais de Sodré), atunci Praça do comercio e Piaza San Marco a ei. Doar că mai elegantă. (În stînga - cum stai cu faţa spre rîu - este cafeneaua "Martinho da Arcada" (înfiinţată în 1782), unde Pessoa avea masa lui; de preferat celeilalte cafenele ("A Brasileira", din Chiado), unde dau buluc toţi turiştii.)
5. Mosteiro dos Jeronimos - trebuie bifată, mai ales pt că acolo e şi urna lui Pessoa; iar dacă tot ai ajuns aici, nu strică să mergi peste drum, la Centro Cultural do Belem - unul dintre cele mai bune muzee de artă contemporană
6. Convento do Madre Deus - altarul aurit este o minunăţie, ca şi cafeteria (Muzeulazulejului e-n aceeaşi clădire)
7. Sao Vicente de Fora & Panteao - f apropiate una de alta, împreună formînd unul din spaţiile cele mai coerente din Lisabona
8. Teatro Sao Carlos & Casa natală a lui Pessoa - faţă în faţă, la doi paşi de staţia de metrou Chiado; "teatro" e de fapt Opera, iar casa nu se vizitează, pentru asta trebuie să te duci în Campo de Ourique, la Casa-museu Fernando Pessoa (ultima sa locuinţă)
9. Teatro-Estudio Mario Vargas - chiar lîngă Opera S. Carlos; e un exemplu strălucit de îmbinare a vechiului (scările metalice exterioare, în zigzag, sînt de mare efect) cu noul (partea cu pereţi de sticlă)
10. Lapa Palace - un nec plus ultra al hoteleriei de lux.
 
Bonus: Pentru cine e pasionat de art-déco, Lisabona e o (p)rezervaţie aproape intactă şi inestimabilă de aşa ceva - pe lîngă fostul teatru (acum hotel) Eden, există stăzi, chiar cartiere întregi art-déco: toată zona de la est de Avenida Almirante Reis (după Rua do Angola), zona din jurul Avenidei dos Defensores de Chaves & toată Rua Rodrigo da Fonseca (din Rua Braancamp).
 
Parcuri:
1. Tapada das Necessidades - un mic paradis mai jos de Museu de arte antiga şi mai sus de Alcantara, chiar în spatele scuarului cu fîntînă din faţa palatului; dacă Lisabona nu are o Grădină botanică demnă de acest nume, "tapada" o poate înlocui cu graţie; cu siguranţă, cel mai elegant parc
2. Fundaţia Gulbenkian - destul de întins, "conceptual" (mergînd pe simbioza interesantă de beton cu vegetaţie), are marele avantaj că e f variat, cu sumedenie de "nişe" în care te poţi retrage; iar pajiştea din jurul lacului - în care se instalează de regulă un cort mare din fîşii multicolore, la umbra căruia te poţi adăposti - e ideală pentru lenevit la soare
3. Estrela - un parc "clasic", gen Cişmigiu, chiar în dreptul bazilicii; avantajul (faţă de Cişmigiu în orice caz) este că te poţi tolăni pe iarbă la umbra palmierilor - practică, de altfel curentă la Lisabona, unde toată lumea se-ntinde pe gazon (atunci cînd nu este udat din belşug, ceea ce se-ntîmplă des...)
4. Eduardo VII - n-ai cum să-l ratezi, fiind atît de central: Avenida da Liberdade se sfîrşeşte în el, practic; mai interesant pe margini (şi în spate, unde există o cafenea relaxantă dincolo de un iaz artificial) decît în mijloc - unde e cam emfatic & triumfalist (în stilul marchizului de Pombal de altfel, a cărui statuie îi întoarce spatele)
 
Transport:
1. Tramvaiul 28 e obligatoriu, nu doar pt că e atît de pitoresc (e acelaşi design ca al tramvaielor originale de la-nceputul secolului trecut), cît şi pentru că un drum cu el de la piaţa Martim Moniz pînă la cimitirul Prazeres (şi înapoi) e ca un fel de secţiune reprezentativă prin "straturile" (istorice, culturale, arhitecturale etc.) ale Lisabonei. Denumit (de lisboeţi) "eléctrico", eu am o slăbiciune specială pentru el pt că-mi aminteşte tramvaiele 1, respectiv 21 din copilăria mea, care arătau fix la fel şi cu care îmi plăcea la nebunie să "mă dau" pe Calea Moşilor...
2. Metroul - nu f bine legat pe zona "orizontală" (est-vest), compensează prin faptul că este extrem de rapid, curat şi elegant (staţiile sînt, poate, cele mai frumoase din Europa!); cele 4 linii (roşie, albastră, galbenă şi verde) au lungimi diferite - din păcate, nici cea mai lungă nu ajunge în Belem, sau măcar Alcantara...
3. Autobuzele - numeroase şi rapide; costă mai mult decît metroul (1.40 în loc de 0.80), dar acoperă mult mai mult din teritoriu - şi, mai ales, zonele lăsate de izbelişte de metrou. Tip: cînd aşteptaţi în staţie, faceţi semn şoferului să oprească, altfel e posibil să treacă în viteză pe lîngă voi :)
 
Detalii:
Trotuarele sînt o minune a Lisabonei: milioane şi milioane (sau miliarde? cine şi-ar pune mintea să le numere ar merita Nobelul!) de mici pietre de forme neregulate (de la pătrate la uşor dreptunghiulare sau romboidale) care compun fiecare părticică a părţii necarosabile! Nu există "originalitate", aici: pietrele pot fi, pe porţiuni, mai mici în unele locuri decît în altele (sau, ca în centru, pot fi înnobilate de motive florale bicolore), dar ele acoperă integral trotuarele, formînd ca un fel de reţea de "solzi" pe "spinarea" oraşului... Există o raţiune practică (dincolo de cea estetică): fiind un oraş cu atîtea denivelări (7 coline, totuşi!), pietrele din caldarîm asigură o mai bună flexibilitate şi elasticitate decît asfaltul...
 
Graffiti-urile sînt puzderie, uneori neaşteptat de inventive - nu neapărat la nivelul jocurilor de cuvinte, ci la cel al graficii propriu-zise; din păcate, multe sînt anarhisto-stîngiste, îndemnînd la nesupunere civilă, radicalism politic, distrugeri, greve etc. (Parcă îi şi văd pe autorii graffiti-urilor: genul acela de "activist" nespălat cu pieptănătură rasta...) Mi s-a părut nostim unul (din piaţa Martim Moniz - loc "tradiţional" de reunire a negrilor) care spunea "NU, colonialismului!" şi cerea "Africa, africanilor!" Păi, clar: africanii (în situaţie ilegală, fără acte etc.) să facă bine să se-ntoarcă în Africa - nu-i reţine nimeni în Europa!
 
Cocoşii din piaţa Martires da Patria şi din curtea spitalului Dona Estefania... n-am înţeles ce-i cu ei - mă gîndesc că poate e o tradiţie, o superstiţie, un obicei de-al locului, ceva? (Deci numai cocoşi, că n-am văzut picior de găină!) Mister. Ca şi faptul că, trecînd prin apropierea coteţelor lor (deşi, în piaţă cel puţin, se plimbau în libertate), m-a izbit de fiecare dată un frumos miros de leuştean.





 Toate articolele despre Portret Alex. Leo Şerban
Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Alex. Leo Şerban


Alte articole

 Děkuji Vám za pozornost, Alex. Leo Şerban, přeložila Jarmila Horáková
 Criticul de film Andrei Rus, al treilea câştigător al bursei Alex. Leo Şerban, Comunicat de presă
 Florentina Ciuverca obţine noua bursă Alex. Leo Şerban, 2013, Comunicat de presă
 Make it there - Bursa Alex. Leo Şerban, ediţia 2012, Cătălin Olaru
 Bursa Alex. Leo Şerban - prima ediţie, 2012, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Portret Alex. Leo Şerban


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer