Clarinetistul Aurelian-Octav Popa încântă publicul de fiecare dată când interpretează muzică pe scenă. Sunetul său inconfundabil comunică extrem de fidel sensul general precum şi afectul momentului. În Concertul pentru clarinet şi orchestră în La major, K.V. 622 de Wolfgang Amadeus Mozart l-am recunoscut pe muzicianul complex, matur, virtuoz, cu un gust estetic desăvârşit, cel care m-a impresionat încă din tinereţe. Mai mult, dincolo de stilul său interpretativ inconfundabil, Aurelian-Octav Popa vrea şi reuşeşte să surprindă ascultătorul cu o anumită inocenţă pe care o etalează odată ce atinge ancia cu buzele. Artistul a ştiut să aleagă din repertoriul său luminosul concert de Mozart, tocmai acela care a consacrat clarinetul ca instrument solistic. Câtă eleganţă şi simetrie se observă în principala idee a Epoziţiei prezentate de solist!
Prezenţa clarinetistului Aurelian-Octav Popa, un muzician fermecător, poate schimba miraculos percepţia unei seri de muzică, în orice sală de concert. Şi aceasta pentru că artistul trăieşte bucuria muzicii lui Mozart, aşa cum puţini interpreţi ştiu să o facă. Spiritul ludic era prezent în fiecare gamă perlată intonată cu o virtuozitate dublată de eleganţă. Aurelian-Octav Popa transmitea publicului dragostea sa pentru frumosul muzical. Spun acestea şi ca fost membru al orchestrei de cameră Quodlibet musicum, pe care muzicianul a condus-o atâţia ani, clădind estetic mulţi interpreţi şi mulţi auditori. Fraza sa muzicală are generozitate, sunetul său e o emblemă nu numai în România. "Îndrăgostiţi de sunetul de aur al clarinetului său, francezii i-au editat la Paris două CD-uri, unul imediat după 1989 şi încă unul în anul 2006, cotate cu notă maximă de cele mai prestigioase publicaţii muzicale din Franţa. Compozitorul francez Olivier Messiaen, marele dirijor Sergiu Celibidache şi compozitorul american Aaron Copland i-au apreciat calităţile, iar ultimii doi, sub a căror baghetă a cântat, i-au devenit prieteni." (Adina Ştefan - Adevărul)
La cererea publicului, clarinetistul Aurelian-Octav Popa a interpretat cu virtuozitate şi fină ironie un Perpetuum mobile laconic (3 minute şi jumătate), cuprinzând trei ipostaze temporale îndepărtate ale istoriei muzicii: Henry Purcell (1659-1695), Igor Stravinski (1882-1975) şi François Couperin (1668-1733), din care nu lipseau stilemele barocului incipient şi a celui târziu, dar nici elemente improvizatorice jazz-istice carcteristice începutului de secol XX.