În căutarea dreptăţii - Madeo / Mother

Dacă Park Chan-wook este considerat maestrul Noului Val coreean, atunci lui Bong Joon-Ho îi revine titlul de enfant terrible: la doar 33 de ani, acesta devenea unul dintre cei mai apreciaţi regizori, iar Salinui chueok / Amintiri ale unei crime (2003) cel mai bine vândut film al anului în Coreea de Sud. Geniul lui Bong este acela de a satisface, în egală măsură, public, critică, producători şi propriile cerinţe artistice, armonizând elementele de film comercial, cu unele de autor.
 
După răsunătorul succes al filmului Gwoemul / The Host în 2006, Bong devine un fel de Rege Medias pentru industria cinematografică din Coreea şi i se oferă şansa de a demara un proiect mai vechi, dar cu un potenţial economic incert. Cu Madeo, se pare că Bong ar fi lăsat de-o parte "filmele cu monştri" pentru o operă mai minimalistă, însă regizorul nu a făcut decât să creeze o nouă poveste al cărei centru se învârte în jurul unui nou tip de monstru. Asemeni criminalului din Salinui chueok şi a mutantului din Gwoemul, personajul interpretat de Kim Hye-ja nu are nume, iar forţa care îi determină acţiunile este una demonică, primordială şi instinctuală: dorinţa de a-şi proteja fiul. Astfel, povestea ce stă la baza filmului este aparent simplă: o fată este găsită moartă pe acoperişul unei clădiri părăsite, iar Do-joon - un tânăr de 27 de ani, naiv şi cam slab de înger - este acuzat pentru uciderea acesteia. Atunci când un grup de poliţişti incompetenţi şi un avocat dezinteresat închid cazul tânărului, mama sa porneşte în căutarea "adevăratului" criminal.

Ambiguitatea este una din principalele caracteristici ale personajelor lui Bong:  dacă la începutul filmului acestea au nuanţele caracteristice genului pe care-l reprezintă, până la final regizorul le transformă, le răstoarnă, conferindu-le o complexitate şi o profunzime memorabile. Înainte de a accepta rolul principal din Madeo, actriţa Kim Hye-ja era cunoscută pentru rolurile de mamă iubitoare şi devotată pe care le-a interpretat atât pe micul, cât şi pe marele ecran. În această constituţie fizică măruntă şi uscăţivă, Bong înghesuie o forţă interioară uluitoare - o dârzenie de caracter, un spirit întreprinzător şi o ferocitate aproape animalice. Bong ne oferă şi un indiciu vizual: într-un oraş în care majoritatea locuitorii poartă culori reci, "Mama" este singurul personaj îmbrăcat în roşu.

Privit din perspectiva folclorului coreean, personajul lui Kim capătă conotaţii mitice, devenind printre altele personificarea ideii de "han". În filmele horror clasice, fantomele - de cele mai multe ori femei - care suferiseră o pierdere sau o nedreptate, aşteptau momentul oportun pentru ca "răzbunarea" lor să se poată împlini, apoi dispăreau urându-le fericire celor lăsaţi în urmă. Conceptul de "han" este, de asemenea, strâns legat de şamanismul coreean, o dovadă clară a acestui fapt putând fi regăsită în scena de început, dar şi în îndeletnicirile, cel puţin bizare, ale "mamei" care par să-i fi atras statutul de "vrăjitoarea satului".

Într-un interviu, Bong descria Madeo ca fiind o lupă: într-o primă fază are rolul de a mări imaginea unui obiect, ca mai apoi să focalizeze lumina şi căldura solară asupra unui singur punct pe suprafaţa acestuia. La fel ca în Salinui chueok, secvenţa iniţială din Madeo reprezintă un plan ansamblu în care personajul principal, aflat într-un lan de grâu, trebuie să parcurgă o distanţă considerabilă pentru a deveni recognoscibil spectatorilor. De asemenea, Bong păstrează acea ciclicitate a structurii dramatice, ce se regăseşte în toate filmele sale: cadrul de început este explicat şi completat de secvenţa de final. O altă caracteristică a filmelor lui Bong pe care o identificăm şi în Madeo este strânsa legătură dintre poveste, tehnică cinematografică şi discurs social.

Dacă în Salinui chueok se foloseşte de crimele din regiunea Hwaseong pentru a ilustra fobiile, iluziile şi speranţele Coreei anilor '80, iar în Gwoemul redă excesele societăţii de consum şi slugărnicia guvernului coreean faţă de SUA, în Madeo, Bong înlocuieşte "explozia" cu "implozia", fără a altera însă forţa discursului sau capacitatea de a distra şi de a-şi amuza spectatorii. Bong Joon-ho este un povestitor cinic, dar şi un creator de umor, aceste caracteristici reieşind din filmele sale şi împiedicându-le să devină "teziste".