Nimic nu ţine ochiul lipit de ecran mai bine ca extremele. Canibalismul şi-a găsit locul în cinema din dorinţa de a şoca, şi cel mai bun exemplu e Cannibal Holocaust (1980) al lui Ruggero Deodato. Totuşi, canibalismul poate fi ingredientul magic şi pentru alt gen de delicii filmice. Somos lo que hay, un film mexican selectat în secţiunea paralelă Quinzaine des Realisateurs, se joacă cu limita dintre dramă emoţionantă şi gore horror. O familie de canibali are o problemă serioasă când tatăl moare. Cineva trebuie să continue tradiţia şi să caute carne pentru o cauză nobilă: stomacele celor dragi.
Pornind de la genul horror, dar ajungând pe cu totul şi cu totul alte meleaguri, lungmetrajul de debut al lui Jorge Michel Grau a fost comparat cu bijuteria suedeză (Låt den rätte komma in / Let the Right One In, 2008, r. Tomas Alfredson), unde vampirii sunt copii speriaţi şi îndrăgostiţi; în parte justificat, dar diferenţa e una mare şi lată: la Let the Right One In nu ar râde în hohote o sală întreagă.
După o documentare stufoasă şi greu de digerat, regizorul şi scenaristul mexican are răbdare. Acei litri de ketchup se lasă aşteptaţi, oferind timp să se dezvolte unor personaje simple, din topor, dar bine construite: fratele cel mare blând şi bleg, fratele mai mic şi mai agresiv, sora, o versiune mai săracă a lui Wednesday Addams. Mama lor, dezamăgită şi strictă, e stâlpul de moralitate creştină care, alături de interioarele ponosite, conferă scenelor de acasă o aură arhaică.
E oare familia o noţiune muzeală? "Ruina umanităţii nu e pierderea legăturilor sociale complexe, ci dezintegrarea structurii fundamentale a oricărei societăţi, familia", crede regizorul. Foamea şi jocurile de putere dintre fraţi nu fac echipă bună, iar masa în familie se termină prost. Prost pentru ei, dar excelent pentru un film în care tensiunea, umorul, candoarea şi căsăpeala ajung la un echilibru aproape perfect.