Dear Frankie - un alt dispozitiv de extras lacrimi marca Miramax - Toronto International Film Festival 2004

Discuţia celor două doamne (presă? "industrie"?) care aşteptau în faţa mea la standul de floricele trebuia să mă pună în gardă: "Te duci la Dear Frankie?" "Da." "Bine că nu te-ai dat cu rimel..."

Frankie (Jack McElhone) e un băieţel surd de nouă ani care se tot mută cu Lizzie, mama lui (Emily Mortimer) dintr-un oraş scoţian într-altul. Tot la cîteva săptămîni, Frankie primeşte o scrisoare de tatăl lui, de pe bordul HMS Accra. Ce nu ştie Frankie e că mama lui se ascunde de fapt de tatăl lui şi tot ea îi trimite scrisorile cu pricina. Toate bune şi frumoase (vorba vine) pînă cînd ce să vezi? Accra (nume inventat de Lizzie) urmează să tragă în port peste cîteva zile iar Lizzie ia decizia să caute un tată de împrumut pentru Frankie pentru o zi sau două. Nu trebuie să vă mai spun cît de arătos e străinul găsit pentru această slujbă (Gerard Butler - vezi Lara Croft 2, sau mai bine nu...) şi ce se va înfiripa între el şi Lizzie...

V-aţi dat seama pînă acum că, în caz că vă aşteptaţi la felii de viaţă, realism întunecat, atmosfera apăsătoare a nordului Scoţiei, n-ar trebui să vă mai pierdeţi timpul cu Dear Frankie. Shona Auerbach, debutantă într-ale lung metrajelor, dar cu un CV lung de fotografă şi regizoare de clipuri publicitare, reuşeşte performanţa să facă pînă şi Scoţia să dea bine pe ecran. Realiste rămîn doar accentele scoţiene, unele atît de grele încît nu merg decît cu o duşcă de whisky.

În principiu, ar fi trebuit să-mi fie uşor să desfiinţez Dear Frankie (era să-i zic Dear Hankie...) drept un sirop cu găuri în scenariu şi un deznodămînt deloc neaşteptat, dar adevărul e că filmul are un şarm dezarmant şi "se scoate" pînă la urmă, ce mai, un film(uleţ) bun în categoria lui de "greutate". Principalul argument în favoarea acestuia se poate rezuma în două cuvinte: Emily Mortimer. O apariţie fragilă dar o prezenţă puternică pe ecran, Emily Mortimer se înscrie în linia actriţelor britanice cu ochii cît farfurioara de cafea, sarcastice şi auto-destructive, dar sensibile şi inadecvate.

Nici de neuitat, nici de neglijat, Dear Frankie e numai bun pentru o după-amiază ploioasă de toamnă, de văzut cu prietena (pentru ei) / prietenele (pentru ele), în special dacă crezi că o lume unde celor buni la suflet şi merituoşi li se întîmplă lucruri bune există cu adevărat.



(Toronto, 19 septembrie 2004)

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.