Nu trebuie să te temi să visezi măreţ, dragule - Inception

Se spune că oamenii care încetează să viseze, încetează să trăiască. Fie că ni le amintim sau nu, visele nu ne părăsesc niciodată atâta vreme cât suntem în viaţă, deoarece subconştientul nostru lucrează neîncetat.

Extractorul şi obsesia sa

Vizionarul Christopher Nolan speculează lumea viselor, intrând puţin şi în domeniul ştiinţifico-fantastic în Inception. Mai labirintic decât aclamatul Memento (că doar p-ăsta l-a rumegat 10 ani) şi chiar mai spectaculos în efecte speciale decât The Dark Knight (ceea ce a dus şi la unele critici negative, de parcă omu' nu trebuie să mănânce şi el o pâine), Inception este creat în aşa fel încât să-i dea senzaţia spectatorului că e parte din poveste şi cumva, prin propria lui percepţie, poate să decidă cursul filmului.

Pelicula se învârte în jurul lui Dom Cobb (Leonardo Di Caprio), un Extractor, care s-a specializat în furtul celor mai bine păzite secrete ale oamenilor, intrându-le în minte, în timp ce aceştia visează, şi a obsesiei sale pentru o femeie, Mal (fermecătoarea şi misterioasa Marion Cotillard), despre care aflăm că îi era soţie şi mama copiilor săi.

Mal se pricepe să întreţină suspansul şi oscilează perfect între un rol pozitiv şi unul negativ, alergând printre visele lui Dom şi modificându-le. Numai că acum, când libertatea lui Dom depinde de îndeplinirea unei ultime misiuni, Mal trebuie stopată.

Restul poveştii, care include şi o echipă de specialişti în vise dornici să le înfăptuiască, nu are sens să-l istorisesc acum, chiar şi fără prea multe nuanţe, pentru că şi-ar pierde farmecul.

Ca să te trezeşti dintr-un vis, trebuie să mori.

Căderea în gol pe care toţi o simţim uneori în vis, având ca rezultat o tresărire a piciorului sau a mâinii, urmată de teama teribilă care te obligă să te trezeşti (să nu-mi spuneţi că nu vi s-a întâmplat niciodată asta) este explicată în Inception într-o manieră simplă şi credibilă: ca să te trezeşti dintr-un vis, trebuie să mori (aşa, printr-o cădere în gol, sau într-o manieră mai violentă, depinde cât de des îşi face apariţia Mal...).

Acest film, care are ca temă de fundal - aş îndrăzni să-i spun chiar "motiv revelator" - cântecul Non, je ne regrette rien în interpretarea lui Piaf şi care pas cu pas te învăluie şi mai mult în mister, te face să-ţi pui întrebări cu privire la forţa efectivă a subconştientului, la cât de imaginară e lumea viselor de fapt şi dacă nu cumva are ecouri în existenţa noastră cotidiană pe care toţi o numim concesiv "realitate".

Non, je ne regrette rien, ales aşadar ca o notă de bun-venit în real, întăreşte şi mai mult ideea că acest film trebuie simţit, la fel cum de exemplu simţi o carte bună şi e ciudat cum gândul îmi zboară acum la Casa frumoaselor adormite a lui Yasunari Kawabata.

Ce întâmplare, nu-i aşa?

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.