4 Non Blondes - Salt / Get Him to The Greek / Splice / The Expendables

Atâta vreme cât, undeva mai jos, pomenim de un anume agent secret, cât se poate de feminin şi cât se poate de blonziu - iar nici cucoana cu experimentul nu-i mai puţin bălaie - , devine evident că titlul e-o gogoaşă. Ştiţi ce - sunt 45 de grade, ia mai lăsaţi-mă-n pace. Ei drăcie!

Salt (**, regia Phillip Noyce) este, depinde de unghi şi / sau de vârstă, fie o halcă de 24, cu madam Pitt pe post de Jack Bauer, fie un derivat din clasicul No Way Out (cel cu Kevin Costner, el însuşi "tras" dintr-un noir remarcabil, anume The Big Clock), fie un riff pe tema inegalabilului "Candidat manciurian", fie un update al şarmant de prăfuitului Telefon, unde Charles Bronson trebuia să lichideze spioni ruşi "activaţi" de Donald Pleasence sub bagheta lui Don Siegel... Referinţa la trilogia Bourne n-o mai socotesc - toţi hronicarii, yankei au ba, au amintit-o, probabil din comoditate. Acuma - dacă ar fi să fiu răutăcios v-aş sugera să căutaţi oricare dintre filmele de mai sus, în loc să bateţi drumul la mall. Dar recunosc că Salt, cu toate că-i indecent de previzibil, nu m-a plictisit o secundă (e drept, durează "decât" 95 de minute), iar orice prilej de a-i revedea pe August Diehl sau Daniel Olbrycski e binevenit.

Get Him to the Greek / Adu-l urgent pe scenă! (***, regia Nicholas Stoller) este, aşa cum mai toată lumea s-a grăbit să precizeze, un soi de spin-off din Forgetting Sarah Marshall, deci o nouă mostră de umor băieţesc, vulgar şi cu suflet, ieşită din fabrica Apatow, care de câţiva ani..., care comedia americană..., care mumu, care şuşu, cunoaştem refrenul. Nu că n-ar fi adevărat, dar - dincolo de un Jonah Hill din ce în ce mai ataşant, dincolo de un Puff Daddy (sau P. Diddy sau cum Dumnezeu l-o chema zilele astea) absolut halucinant ("Can you feel my dick... fucking your mind?!"), dincolo de cameo-uri delicioase Lars Ulrich, Colm Meaney sau Rose Byrne (yep, she's talkin'bout her asshole), există un singur motiv veritabil pentru a bifa "grecoteiul": o creatură deopotrivă hilară şi vulgară, inteligentă şi indecentă, fascinantă şi repulsivă, atrăgătoare pentru toate sexele posibile şi imposibile, indiferent că predică-n deşert (la propriu, în clipul African Child) sau că regulează în stânga şi-n dreapta cu aerul că ne face tuturor o favoare... Nu ştiţi cine-i Russell Brand? (şi aveţi chef de senzaţii tari) - poftiţi la coadă. Ştiţi cine-i Russell Brand? Înseamnă că sunteţi deja în sală. Cum, nu-l suportaţi? Ei, atunci mergeţi 'mneavoastră şi vedeţi Poker.

Splice / Hibrid (***, regia Vincenzo Natali) este încă o variaţiune pe tema mitului creaturii lui Frankenstein - deopotrivă motiv pentru dărnicia punctajului (ne place când cităm din clasici, mai ales dacă am tras niţel cu ochiul şi la experimentele domnului Cronenberg) şi pentru reproşuri (la o temă atât de bătătorită ne-am fi dorit un tratament ceva mai original). Dat fiind că Splice e genul de film despre care e bine să ştim cât mai puţine pre-vizionare, ne oprim aici din devoalări, nu fără a preciza că avem de-a face cu al patrulea efort regizoral al domnului care a debutat, în uralele asistenţei, cu bizaroidul Cube (1997), că gusturile domnului Adrien Brody în materie de roluri ne depăşesc (asta merge şi pe post de compliment), că don'şoara Sarah Polley este, în continuare, ireproşabilă, şi că prezenţa doamnei Simona Măicănescu aduce un aer încă şi mai straniu întregii întreprinderi. Bravos pentru numele personajelor principale (Clive şi Elsa) - ah, dacă rezoluţia şi debutul erau pe măsura deranjantului act 3...

The Expendables / Eroi de sacrificiu (**, regia Sylvester Stallone) este... Nu, ar fi trebuit să fie evenimentul în materie de nostalgie macho şi vărsare de sânge al anului. Curge sânge ca la balamuc (deşi pare adăugat în post-producţie) dar cam atât. Sigur că unii dintre noi, cel puţin, am fremătat niţeluş la vederea unui Lundgren sau Rourke sau Roberts - nu mai spun de deja faimoasa scenă din biserică, unde Sly, Arnold şi Bruce se-mpung, pentru întâia (şi, probabil, ultima) oară... Dar, pentru numele lui Steven Seagal!, cum e posibil ca acest remember glorios al anilor '80 (Jason Statham şi Jet Li notwithstanding) să se comporte de parc-ar fi fost scris pe colţul tejghelei, mult după ora închiderii, să arate de parc-ar fi fost filmat de un ciung printr-un filtru de noroi, şi să se mişte de parc-ar fi fost montat într-un "atelier reparaţii încălţăminte La Costel, Moşilor 64"??? Şi când te gândeşti c-am crezut că-i vor mânca pe bastarzii lui Tarantino cu fulgi cu tot... Inglourious, to say the least.

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.