Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Aristoteles Workshop, 2010

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Aristoteles Workshop, 2010 - Locurile


Lucian Maier

septembrie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Azi (duminică, 5 septembrie 2010) a plouat aproape toată ziua, cît să îmi revin după atîta verde şi soare scăpate în povestea anterioară. Aşa că sar direct la tren, vreo două-trei zile în urmă. De obicei nu pot dormi pe ritmurile drum'n'bass ale trenurilor, dar mi-era mijlocul de transport cel mai comod pentru a trece din Transilvania în Bucovina fără stres. Odată ce Anca Romanescu mi-a spus că vor avea grijă să nu ratăm mănăstirile din preajma satului în care era centrul logistic al Aristoteles Workshop, am hotărît că mai bine mă las dus de tren, oricum e un mijloc de transport în care poţi avea conversaţii plăcute dacă nimereşti lîngă oameni potriviţi (ceea ce s-a şi întîmplat la întoarcerea mea în Cluj).
 
Am ajuns în Vama către orele 7 ale dimineţii de vineri. La pensiune, după un mic dejun luat în grabă, am încercat fără prea mare succes să dorm. Fusesem anunţat că va veni cineva în jurul orelor unsprezece să se ocupe de noi, invitaţii deja sosiţi în sat pentru jurizarea proiectelor, aşa că mi-era gîndul mai mult la ce urmează să văd decît la oboseala care îmi îngreuna oasele.
 
La ora stabilită am aflat că destinaţiile primei zile vor fi mănăstirile aflate în vecinătatea Gurii Humorului, Voroneţ şi Humor. Următoarea zi am vizitat Moldoviţa, Suceviţa şi Arbore (mănăstire aflată în reconstrucţie). Din Vama pînă la Mănăstirea Humor sau la Voroneţ sînt vreo treizeci de kilometri, iar drumul e bun în afara unei porţiuni în care e un pod în construcţie, unde circulaţia e uşor deviată şi traficul urmează indicaţiile unui semafor. Traseul din următoarea zi a adunat în jur de o sută de kilometri, dintre care cei 20 dinspre Suceviţa spre Gura Humorului, prin satul Arbore, sînt solicitanţi pentru maşină. Gropi sănătoase, dîmburi, ai nevoie de toată lăţimea drumului pentru a evita capcanele şoselei.
 
În preajma mănăstirilor văzute (chiar în gura mănăstirii la Voroneţ şi Humor, la vreo sută de metri distanţă la Suceviţa) găseşti toate produsele de artizanat kitsch pe care ţi le poţi imagina. Covoare, eşarfe, traiste care vor să fie create în spiritul popular bucovinean, însă ţesătura, materialul propriu-zis folosit în confecţionarea obiectelor respective, precum şi motivele cusute pe acele produse arată cel puţin lipsa totală de gust şi talent a celor care le-au confecţionat, dacă nu chiar faptul că sînt doar nişte obiecte contrafăcute grosolan. Dacă acest capitol mai poate fi trecut cu vederea, mi-e teamă că atunci cînd vă veţi lovi de icoanele de plastic auriu, de butoiaşele de lemn şi de toate celelalte nimicuri care încarcă tarabele locului, veţi tresări puţin. Şi partea şi mai tristă e că starea asta nu se opreşte la poarta mănăstirii.
 
La intrare în mănăstiri, de la casa de bilete (că există aşa ceva şi e o adevărată delectare să observi exactitatea cu care operează mănăstirile în domeniul taxelor foto; preţurile sînt afişate pe porţi, dacă faci poze pe film e mai ieftin decît dacă faci poze digitale şi nu ai voie să foloseşti trepied) poţi cumpăra vederi, broşuri şi cărţi despre Bucovina şi despre mănăstire. Dar dai şi de o sumedenie de zorzoane cu teme religioase. Dacă icoane de plastic auriu cu chenar în mijloc, care încadrează o fotografie cu chipul vreunui sfînt am mai văzut, aici am întîlnit prima dată breloc de plastic cu chipul lui Hristos. Numai bun să atîrne la chei, să sperie diavolii din interfoane şi din broaştele uşilor patriei noastre.
 
Ce mai trebuie ştiut despre unele mănăstiri bucovinene - Humor, Voroneţ sau Moldoviţa, de exemplu, - e că în afara bisericii nu ai ce vedea în curtea lor. Nu sînt mănăstiri precum cea de la Prislop (judeţul Hunedoara, la nord-est de Haţeg, circa 20 de kilometri). La Prislop intri în curtea mănăstirii şi te poţi aşeza pe o bancă lîngă iaz, un iaz în care se reflectă cerul şi clopotul montat într-un foişor pe deluşorul din spatele băncilor. Poţi trece pe lîngă iaz, apoi pe lîngă biserică şi poţi urca în pădure. E o cărare care duce în pădure, pe lîngă o poiană unde e şi cimitirul mănăstirii. În pădure poţi coborî la stîncile în care şi-a săpat chilia Sfîntul Ioan de la Prislop (e o scorbură pe care şi-a săpat-o ascetul în stîncă, în secolul al XV-lea, o scorbură cam cît un urs, la care duce o cărare de vreo două palme lăţime, dincolo de care e o prăpastie deloc de neglijat) sau poţi, pur şi simplu, să stai la umbră, să respiri aerul curat al zonei şi să te laşi purtat de susurul pîrîiaşului care coboară printre stînci. Într-adevăr, biserica mănăstirii, cu toate că e tot o construcţie medievală, nu e spectaculoasă precum cele din Bucovina, însă la Prislop mai poţi simţi ceva autenticitate monahală, spre deosebire de mănăstirile bucovinene, care par mai degrabă întreprinderi comerciale, nu lăcaşe de cult.
 
În ce priveşte pictura mănăstirilor, am observat că pe pereţii tuturor mănăstirilor văzute aceasta e făcută încît să pară că pe ziduri se află carpete, nu tablouri. Pereţii au pictate în partea de jos volănaşe, ţesături, tiv, ciucuraşi. Indiferent de mănăstire, cea mai spectaculoasă pictură de pe pereţi este cea a Judecăţii de Apoi. Fiecare mănăstire bucovineană are o astfel de scenă pe pereţii exteriori, de obicei deasupra intrării. Subiectele pictate sînt peste tot aproape aceleaşi, reprezentarea lor fiind cea care particularizează mănăstirile. În partea cea mai înaltă a zidului, în centru, se află motivul Sfintei Treimi. Sus de tot e Dumnezeu, sub El e Isus Hristos, mai jos e o reprezentare a Sfîntului Duh, de cele mai multe ori sub forma unui porumbel cu nimb auriu.
 
Isus conduce judecata, de sub tronul său porneşte o limbă de foc care uneşte cerul şi iadul, un foc în care ard cei păcătoşi. La capătul limbii e diavolul călare pe un dragon. În dreapta lui Isus lucrurile sînt destul de calme, sînt cei buni, drepţii, nimburi, tot ce trebuie. Lucrurile interesante se petrec în stînga lui Isus. Chiar în dreptul său avem un fel de complet de judecată sau un fel de martori ai judecăţii, format din sfinţi (figuri, nu nimb). Sub aceste personaje se află cei care aşteaptă judecata. Iar dedesuptul lor, în stînga şi în dreapta limbii de foc, ba e o luptă între îngeri şi demoni pentru suflete, ba vedem cum se abat pedepsele divine asupra oamenilor şi cum diavolii îşi fac de cap. Nu înainte de a fi foarte clar că totul e un rezultat al felului în care viaţa fiecăruia înclină talerele balanţei. Aici inventivitatea pictorilor e extrem de incitantă, după cum puteţi vedea în pozele din galeria la care duce linkul din finalul articolului.
 
Expresivă şi reprezentarea de la Suceviţa a scării lui Ioan din Sinai, egumenul Mănăstirii Sinai, care a trăit în secolele VI-VII. A scris Scara dumnezeiescului urcuş, un tratat care prezintă o modalitate ascetică prin care poate fi învăţată virtutea în detrimentul păcatului. Scara are treizeci de trepte, la capătul ei se află Isus aşteptînd să-i primească în rai pe cei cu credinţa puternică. De-a lungul suişului sînt îngeri şi demoni, primii pentru a ajuta oamenii să urce uşor, cei din urmă pentru a-i atrage în flăcările neleguirilor.
 
De altfel, Suceviţa mi-a făcut cea mai puternică impresie în această vizită (Arbore e cu totul altceva, nu intră în rîndul mănăstirilor din circuitul turistic oficial). E o mănăstire fortificată, cu ziduri imense, intacte, are o curte spaţioasă în care e amenajat un mic parc. Are şi un muzeu într-unul din corpurile sale. Copaci în jurul zidurilor mănăstirii, verdele fermecător şi înăuntru şi afară, un loc în care să tot stai.

Mănăstirea Arbore poate fi găsită în satul cu acelaşi nume, care se află pe drumul care leagă Milisăuţi de Solca şi de Marginea. Interiorul mănăstirii e reconstruit, fiecare încăpere a sa e plină de schele. Şi picturile din exterior sînt destul de şterse, iar curtea este invadată de bălării. Nefiind o mănăstire inclusă pe traseele turistice oficiale (se vede asta în felul în care arată drumurile prin sat şi prin zonă), aici e linişte, nu găseşti aiureli la vînzare şi poţi urca în clopotniţa mănăstirii fără probleme. Nu-s etaje întregi ca în Vertigo, toaca de lemn şi clopotele (trei la număr, două potrivite şi unul mare) nu lipsesc însă.

De la Arbore am pornit spre Gura Humorului, apoi spre Păltinoasa. Ştia Adina (care ne-a însoţit în povestea acelei zile) un restaurant formidabil acolo. A sunat din timp să comande mîncare pentru toată lumea, să nu cumva să ne lungim cu masa şi să întîrzie vizionările din cauza noastră. A comandat, dar tot nu au pregătit-o la timp. Însă i-am iertat imediat ce ne-au adus cănile cu lapte covăsit şi platourile de lemn cu mămăliga, friptura de porc şi brînza cerute. Porţii imense, cu greu am dovedit trei sferturi din ce era pe masă. Locul ăsta îl găsiţi astfel: la intrarea în Păltinoasa dinspre Gura Humorului - chiar lîngă pancarta cu numele localităţii - ieşiţi pe drumul din stînga şi mergeţi cinci-şase kilometri prin pădure (drumul e asfaltat). De la o vreme va apărea în depărtare un sat. Nu trebuie să ajungeţi acolo, ci trebuie să fiţi atenţi să nu rataţi o intrare la stînga, o deschizătură între tufele care cresc pe marginea respectivă de drum. Locul se numeşte Capu' cîmpului şi nu e anunţat de nimic, niciun indicator, nicio reclamă. Dacă îl rataţi nu-i bai, ajungeţi în sat şi întrebaţi de familia Boca, aia care are trăsură. Veţi fi îndrumaţi înapoi şi, din nou, va trebui să nu rataţi intrarea, pe dreapta de data asta. Merită! Mîncarea nu e scumpă şi e tare bună, afinată este din belşug, palincă la fel.




 Toate articolele despre Aristoteles Workshop, 2010


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Lucian Maier


Alte articole

 Scurtmetrajul Căutare, produs de Aristoteles Workshop şi premiat la Cannes 2010, difuzat pe 1 mai la HBO, Comunicat de presă
 Aristoteles Workshop, 2010 în Bucovina, Mihai Fulger
 Aristoteles Workshop, 2010, şi-a ales câştigătorul, Comunicat de presă
 Aristoteles Workshop 2010 - Filmele, Lucian Maier
 Probă de foc la Aristoteles Workshop, 2010: pitching de proiecte de film documentar, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Aristoteles Workshop, 2010


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer