Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Ştiri  Sageata  Festivalul de Film de la Londra, 2010

Patru filme româneşti la Festivalul de Film de la Londra, 2010


Comunicat de presă

septembrie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Institutul Cultural Român este partener al Festivalului de Film de la Londra, care şi-a anunţat programul în cadrul conferinţei de presă de miercuri, 8 septembrie 2010, în sala plină a cinematografului Odeon din Leicester Square. Selecţia oficială va include trei lungmetraje româneşti - Aurora, de Cristi Puiu, Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu, de Andrei Ujică, Portretul luptătorului la tinereţe, de Constantin Popescu, precum şi scurtmetrajul Derby, regizat de Paul Negoescu. ICR Londra va sprijini participarea cineaştilor români la cea de-a 54-a ediţiea festivalului, în perioada 13-28 octombrie 2010.

Directorul artistic al festivalului, Sandra Hebron de la British Film Institute, a subliniat diversitatea filmelor aflate în competiţie, precum şi interesul & vizibilitatea de care se bucură cel mai mare festival de film britanic. Sunt aşteptate la Londra nume mari ale cinematografiei mondiale (actori, regizori, producători precum Danny Boyle, Mark Romanek, Darren Aronofsky), care vor avea oportunitatea să discute cu publicul sau să interacţioneze cu viitori parteneri.

Cinematografia românească se bucură de o atenţie deosebită, selecţionerul festivalului, Michael Hayden, fiind impresionat de calitatea producţiilor şi de viziunea tinerilor regizori români.

Cristi Puiu este regizorul, dar şi actorul principal în noul său film, Aurora, despre care spunea la începutul lui 2008 ca este un "film despre o crimă": Viorel are 42 de ani, este divorţat, are două fetiţe de vârstă preşcolară şi tocmai şi-a dat demisia din funcţia de referent de specialitate, inginer metalurg. Viorel îşi începe ziua stăpânit de o nelinişte inexplicabilă. Fără să caute să-i afle sensul, se lasă purtat de evenimente şi, condus mai degrabă de hazard, străbate Bucureştiul de la un capăt la altul, hotărât să pună punct instabilităţii ce-i guvernează existenţa de ceva vreme încoace.


Time Out Londra, care a apreciat filmul ca fiind "superb", menţionează că Aurora nu va fi o producţie pe placul tuturor, dar este "opera unui regizor - scenarist curajos, pregătit să se confrunte cu zone ale experienţei umane de care majoritatea cineaştilor nu sunt conştienţi".

Al doilea film ce va avea premiera la Londra este Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu, film artistic de montaj realizat de Andrei Ujică, exclusiv din imagini de arhivă, obţinute de la TVR şi de la Arhiva Naţională de Filme. Filmul are la bază materiale video totalizând 1000 de ore de-a lungul a 25 de ani şi include imagini inedite, care nu au fost niciodată difuzate - imagini tăiate la cenzură, căutate şi selectate de Titus Muntean.


Documentarul va fi proiectat şi în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la New York, care se desfăşoară între 24 septembrie şi 10 octombrie 2010.

Cele două pelicule au avut premiera mondială în secţiunea Un Certain Regard a ediţiei din acest an a  Festivalului de Film de la Cannes.

Portretul luptătorului la tinereţe, debutul în lungmetraj al scenaristului şi regizorului Constantin Popescu, spune povestea grupului de partizani conduşi de Ion Gavrila Ogoranu care, până spre finele anilor '50, au luptat în munţii Făgăraş împotriva comuniştilor şi-a nou înfiinţatei Securităţi. Evenimentele sunt inspirate din realitate, acţiunea având loc pe durata unui întreg deceniu. Premiera mondială a filmului a avut loc în acest an la Berlin.


Scurtmetrajul Derby, de Paul Negoescu, îl prezintă pe Mircea, care, într-o seară, îşi aude fiica de 15 ani făcând dragoste cu prietenul ei în camera alăturată. Inclus şi în selecţia oficială a Festivalului de la Berlin din 2010, filmul va fi prezentat în cadrul secţiunii de scurtmetraje şi animaţie.

 
Programul proiecţiilor:

Aurora - duminică 24 octombrie 2010, 16:00 VUE7
Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu - duminică 17 octombrie 2010, 16:00 VUE6
Portretul luptătorului la tinereţe - duminică 17 octombrie 2010, 15:00 RIO, luni 18 octombrie, 18:30 VUE3, marţi 19 octombrie, 13:00 VUE3
Derby - marţi 19 octombrie 2010, 18:15 NFT2, miercuri 20 octombrie, 16:15 NFT3.
 
Mai multe detalii la www.icr-london.co.uk



 Toate articolele despre Festivalul de Film de la Londra, 2010


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Comunicat de presă


Alte articole

 Danny Boyle, în închidere - Festivalul de film de la Londra, 2010 (16), Lucian Maier
 Sofia Coppola (continuare), Jerzy Skolimowski - Festivalul de film de la Londra, 2010 (15), Lucian Maier
 Sofia Coppola - Festivalul de film de la Londra, 2010 (14), Lucian Maier
 Svankmajer, Loznitsa - Festivalul de film de la Londra, 2010 (13), Lucian Maier
 Loach, Puiu, Godard - Festivalul de Film de la Londra, 2010 (12), Lucian Maier
 Toate articolele despre Festivalul de Film de la Londra, 2010


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer