Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Măsură pentru măsură

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Pe măsura aşteptărilor - Măsură pentru măsură


Adrian Ţion

septembrie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
La Cluj se poartă spectacole lungi. După un Revizor de trei ore, servit în stagiunea trecută la Naţional de Mona Chirilă, iată că moda maxi-montărilor a fost îmbrăţişată şi la Teatrul Maghiar. Ca să nu se lase mai prejos, prestigioasa instituţie teatrală clujeană propune, iată, la început de stagiune, un show Shakespeare de patru ore. Este vorba despre Măsură pentru măsură, în regia faimosului om de teatru Matthias Langhoff, invitat de Tompa Gábor să lucreze aici, aş spune, în virtutea preceptului că măsura valorii în valori acreditate pe plan european se măsoară. Numai că omul grăbit de azi, cu mai multe sau mai puţine apetenţe pentru teatru, aplică şi altă măsură. El ia în calcul şi orele efective de durată a spectacolului. Rezultatul e catastrofal din acest punct de vedere. Pentru foarte mulţi dintre spectatori, textul shakespearean în general este rezumat cam aşa: ceea ce se poate spune în puţine cuvinte, Marele Will înfloreşte în ghirlande de fraze. Condensarea mesajului s-ar impune, ca un imperativ al ritmului vieţii în care trăim. Dar atunci cum poţi să te înfrupţi din frumuseţile şi subtilităţile limbajului, din ceea ce constituie de fapt esenţa stilului shakespearean?

 
Operând mai mult cu adăugiri decât cu forfecări, Matthias Langhoff a ignorat cu bună ştiinţă tehnica scurtării textului. A marşat însă puternic pe cealaltă cale de acaparare a atenţiei spectatorului, aceea a apropierii de problematica stringent actuală. El a vrut să ofere o lectură scenică integrală, reprezentativă pentru felul în care îl percepem pe Shakespeare azi, punând în valoare conotaţiile actualizante ale textului, şi din acest punct de vedere reuşita îi surâde. Conceptul regizoral avut în vedere tinde spre o montare elaborată, exigentă, câtuşi de puţin rigidă însă, în pofida aparenţelor, dovedind flexibilitate şi deschidere spre saltul în ludic.

 
Plonjăm direct în lupanarul oraşului Viennase (identificat în maghiară drept Bécs), după un entrée imagistic filmat prin Piaţa Muzeului din Cluj în faţa Obeliscului franciscanilor, monument de legătură cu Viena secolului XIX, dar fără relevanţă istorică în spectacol, întrucât miza este atemporalizarea subiectului. Contribuie auditiv spre această trimitere glisarea pe scala radio, acolo unde limbile se amalgamează babilonic, întocmai aşa cum se întâmplă în orice metropolă contemporană. O scenă rotativă ne poartă din palatul ducelui pe stradă sau la bordel, prin închisoare sau la mânăstire, oferind o panoramare a păturilor sociale în care colcăie depravarea şi crima. Mediile traversate de personaje descriu "o lume devorată de desfrâu" în care "lucrurile fără măsură te strâng de laţ". Perspectiva e sumbră, atmosfera apăsătoare, cu toate că mersul evenimentelor e tratat în cadenţe de pamflet cu ridicole, uneori, stridenţe comice. Din cânticelele presărate de-a lungul acţiunii piesei (interpretate în engleză), înţelegem că "legile nefolosite au murit", că "Rău-i sus, iar Binele-n robie" şi guvernarea statului (oricărui stat) poate aluneca în dictatură. Parcă asistăm la frânturi dintr-un comentariu politic de pe Antema 3.
 
Prin secvenţa cinematografică de la început vedem că Viena ipotetică poate fi adusă la Cluj ca spaţiu neutral-generalizat al acţiunii, aşa cum observaţiile de acum patru secole ale Marelui Will despre putere, despre mândrie şi prejudecată, despre urcare în rang sau coborâre în dizgraţie rămân stringent valabile şi azi. Ba mai mult, regizorul îi dă coloratura unui subtil şi ironic substrat politico-social impregnat în bălăcăreală regional-autohtonă. De pildă, pe unul din pereţii scenei rotative, desluşim desenul, alături de alte fetişuri căzute în deriziune publică, apropiat de un fel de caricatură după Mery Poppins călătorind senin printre nori cu umbrela deschisă. Numai că în loc de celebrul personaj, sub umbrelă e un bărbat cu trăsăturile lui Băsescu. Alte nume de politicieni români sunt folosite pe post de sperietori sau poante savuroase. Cădere în banal? Nicidecum, după părerea mea. Discursul shakespearean se axează pe analiza aprofundată a rădăcinilor răului social şi a minciunii care batjocoreşte adevărul.

 
Aceste trimiteri spre realitatea imediată pigmentează linearitatea replicilor, prin răutăcioase arătări cu degetul spre acea parte a prezentului ignobil care ne frământă cel mai mult. Importanţa aforistică a unor replici este subliniată prin reluarea lor pe un ton mai grav, punându-li-se în evidenţă sentenţiozitatea moralizatoare, deşi pentru Langhoff teatrul nu trebuie să îndrepte moravuri, ci să discute adevăratele probleme ale convieţuirii. Şi asta face, îndreptând astfel atenţia spre autenticitatea actului teatral pentru a intra în lumea lui Shakespeare fără idei preconcepute, căci aici "viaţa şi scena sunt identice", aşa cum în viaţă, alături de sacralitate există promiscuitate şi corupţie. Înţelegem apoi că deasupra rătăcirilor omeneşti, a patimilor şi murdăriilor existenţiale planează "zeiţa calculată" - natura. Cea care înseninează destine prin justa măsură aplicată convulsiunilor vieţii.
 
Există o vie comunicare cu sala, mai ales în partea a doua, când András Hatházi dialoghează jovial cu spectatorii. El nu mai e, în acele momente, nici Ducele, nici faţa bisericească, nici Pompey proxenetul, ci actorul îndrăgit al Teatrului Maghiar, aflat la apogeul carierei sale, trebuie spus acest lucru, dispus să stea la taclale, în ciuda avertismentului primit de a nu mai lungi durata spectacolului şi aşa prea lung. În postură de proxenet fără scrupule şi descurcăreţ nevoie mare, Hatházi primeşte avizul de a bavarda spumos, colorat, folosind şi cuvinte româneşti din arsenalul argotic actual, de la "şefu" la "să trăiţi bine!" Efect comic garantat. Practic, talentatul actor conduce spectacolul, antrenându-şi partenerii şi pe spectatori deopotrivă. Tiran desfrânat, Ducele întruchipat de el începe o călătorie prin lume, ascuns sub haina preoţească, lăsându-l drept locţiitor pe Angelo. În rolul lui Angelo, bărbat interiorizat, stăpânit de simţul dreptăţii şi al datoriei, dar el însuşi păcătos, îl întâlnim pe reputatul Bogdan Zsolt, poate mai puţin convingător în momentul când se îndrăgosteşte de Isabella, sora neprihănită a lui Claudio, călugăriţă. Pentru a-l scăpa de la moarte pe fratele ei, Angelo îi propune să se culce cu el. Intervenţia falsului călugăr modifică firele conflictului, conducând eroii spre acel deznodământ fericit "când  totul se termină cu bine". Parcă-mi vine să-l suspectez pe Will de un gust uşor kitsch şi, pentru că a trecut repede peste acest moment siropos din final, să-l felicit pe realizatorul spectacolului că l-a salvat.
 
Spectacol complex şi complicat eşalonat pe secvenţe, uneori lăsând loc unor inadvertenţe de limbaj, supradimensionat aparent din dorinţa de a cuprinde exhaustiv problematica piesei, Măsură pentru măsură degajă totuşi un gust oarecum bătrânicios al respectului pentru integralitatea textului, compensat numai de susţinerea unei trupe minunate, al cărei efort s-a dovedit a fi pe măsura aşteptărilor.
 
Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca
Măsură pentru măsură
de William Shakespeare
Regia: Matthias Langhoff
Dramaturgia: Eszter Biró
Scenografia: Matthias Langhoff
Traducere: Ioana Ieronim
Versiune subtitrată pentru spectacol: Kinga Kovács
Actori: András Hatházi, Zsolt Bogdán, Attila Orbán, József Bíró, Áron Dimény, Ervin Szűcs, Sándor Keresztes, András Buzási, Csongor Köllő, Anikó Pethő, Emőke Kató şi Csilla Varga.



 Toate articolele despre Măsură pentru măsură


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Adrian Ţion


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer