Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Eva

In the shit - Eva


Andrei Gorzo

Dilema Veche, octombrie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Aproape toată lumea spune că îi place să se uite la filme, numai că unora le place cinema-ul, pe cînd ochii şi urechile altora se mulţumesc cu orice umplutură audiovizuală. Diferenţa dintre amatorul de cinema şi consumatorul de umplutură audiovizuală este că celui de-al doilea îi e de-ajuns să recunoască pe ecran materialele sau accesoriile de bază ale unui gen care-i place, ca să-i placă orice film aparţinînd genului respectiv. Dacă îi plac filmele de acţiune, îi va fi de ajuns să vadă pe ecran împuşcături şi explozii; din momentul în care va recunoaşte aceste materiale, filmul îi va plăcea. Dacă îi plac dramele romantice "de epocă", nu-i trebuie decît să vadă peisaje, costume şi actori care-şi spun unii altora "baroneasă" sau "domnule maior"; odată ce le vede, totul e OK.

Cu totul altfel stau lucrurile cu amatorul de cinema. Pentru acesta, materialele sînt doar materiale - nici bune, nici rele în ele însele. Contează cum sînt prelucrate cinematografic, ce capătă ele în plus de pe urma felului în care sînt puse în scenă şi a felului în care e pusă camera pe ele.

Pentru amatorul de cinema, n-are cum să existe loc de îndoială în privinţa faptului că Eva, o dramă romantică de "epocă", bazată pe romanul din 1947 al lui Radu Tudoran, Fiul risipitor, şi regizată de Adrian Popovici, e un film complet lipsit de merite cinematografice; nu e cinema, ci umplutură destinată unor ochi lipsiţi de discernămînt.

Popovici adună în faţa camerei materialele de bază ale genului (există şi peisaje, şi maşini de epocă, şi cai, şi actori care-şi spun "baroneasă" sau "domnule maior"), dar asta-i tot ce face cu ele. E un film în care se întîmplă multe lucruri (o fată e chinuită de unchiul ei cel rău şi incestuos; apoi e fermecată şi din nou chinuită de un bărbat misterios, care nu-i spune niciodată ce face atunci cînd nu e lîngă ea; apoi e luată de soţie de un baron cumsecade; apoi revine bărbatul misterios; apoi vine Al Doilea Război Mondial; şi tot aşa), dar în care, la nivelul gîndirii cinematografice (şi dramaturgice, şi narative), nu se întîmplă niciodată nimic, nu mişcă nimic. Scenariştii (Radu Petrescu-Aneste, Steve Attridge şi Popovici însuşi) sînt incapabili să organizeze materialul epic: e ca unul dintre foiletoanele alea ieftine şi de demult, în care fiecare nou episod miza pe faptul că cititorul deja a uitat ce se întîmplase în episodul de săptămîna trecută şi n-o să-şi pună întrebări (dar mama eroinei de ce nu mai apare?, dar de unchiul cel rău de ce nu mai zice nimeni nimic?), pentru că tot ce-l interesează e secreţia continuă de evenimente, şi de scene cu maşini de lux, şi de scene cu cai, şi de scene de amor în lumina flăcărilor din şemineu etc.

Proiectate într-o sală de Multiplex, imaginile sînt prea mari pentru cît sînt de neconstruite: nici una nu e gîndită în termeni de relaţii spaţiale, de conflicte între planul apropiat şi planul îndepărtat, de tactici urmărind să ghideze, să distragă sau să surprindă privirea spectatorului: astea nu sînt imagini cinematografice, ci doar poze în mişcare cu nişte actori şi nişte decoruri care încearcă să întreţină o ficţiune. Toate înoată în aceeaşi lumină siropos-diafană (pusă de directorul de imagine Mihail Sârbuşcă); contururile tuturor feţelor sînt îmblînzite şi ochii tuturor sînt plini de stele - în zilele noastre e greu să găseşti un director de imagine care să-şi mai linguşească actorii cu un asemenea prost gust (poate doar în producţiile porno soft de pe Playboy TV).

Actorii joacă în limba engleză (roluri de români ce trăiesc în România). Cei principali tind să fie britanici, cei secundari tind să fie americani, cei care duc tava tind să fie români (imaginaţi-vă amestecul de accente). Cei mai competenţi sînt britanicii. Cei mai dezastruoşi sînt românii, şi asta nu numai din cauză că nu stăpînesc destul de bine limba (deşi şi din cauza asta: atunci cînd doctorul jucat de Vlad Rădescu îi recomandă eroinei gravide să walk only in the shade, adică să meargă doar pe la umbră, el este periculos de aproape de a-i recomanda să walk only in the shit), ci şi pentru că unii dintre ei (în special Maia Morgenstern în rolul ei ceva mai amplu de mamă a eroinei, dar şi Claudiu Bleonţ în rolul neînsemnat al unui alt doctor) simt nevoia să-şi îmbogăţească, prin mici detalii puse "de la ei", rolişoarele insuficient lucrate de scenarişti şi de regizor. Conform unei declaraţii de-a producătoarei Cornelia Paloş, filmul a costat "peste două milioane de euro".

Conform unei anchete întreprinse de Evenimentul zilei (pornind de la nişte suspiciuni ce planează asupra celei mai recente victorii a cuplului Paloş-Popovici, la concursul de finanţări organizat de Centrul Naţional al Cinematografiei: trei proiecte acumulînd o finanţare totală de 1.676.592 RON), CNC i-a mai alocat filmului Eva încă (aproximativ) 50.000 de euro, destinaţi promovării pe lîngă Academia Americană de Film, dinăuntrul căreia cică ar fi venit semne serioase cum că Eva ar avea şanse la un Oscar pentru coloană sonoră. Norocoşi oameni - Paloş şi cu Popovici! Ai zice că they walk only in the shade.



 Toate articolele despre Eva


3 comentarii

  • Adrian Popovici si o noua generatie de cinefili
    Andrei B., 27.10.2010, 12:20

    Nu am vazut 'Eva', dar imi pot imagina. Prin 2002 sau 2003 am vazut la cinema 'Vlad Nemuritorul' (aka 'Dracula the Impaler') si pur si simplu refuzam sa-mi cred ochilor si urechilor. Acest domn Popovici pare (si nu exagerez si nici nu vreau sa o spun cu rautate) un fel de Ed Wood roman - doar la el am mai vazut o asemenea ambitie de a face filme cu scopul de a fi placute, distractive, dar in acelasi timp cu un naucitor val de idei profund puerile. Il depaseste pe maestrul Sergiu Nicolaescu lejer - la el, exista o logica rudimentara a actiunii si a ideilor dramatice, dar Popovici (cel putin la momentul 2002) nu o avea nici pe asta.

    Insa motivul pentru care am hotarat sa scriu aici este ca mi se pare ca ai impartit cinefilii in doua categorii de tip alba/neagra, or nu cred ca poate fi atat de usor. Sau, ma rog, probabil ca ai fortat voluntar aceasta categorisire ca sa 'make a point' despre cei ce consuma filme precum cele ale lui Popovici.

    Cum ramane, insa, cu noul val de cinefili ? Nu pot sa ii bag chiar pe toti laolalta, desigur, dar cred ca recunosc niste trasaturi distinctive:
    - sunt entuziasmati de filme precum 'Inception' sau 'Avatar', refuzand cea mai mare parte a cinema-ului european si (Doamne fereste!) pe cel romanesc in intregime
    - sunt interesati de rating-uri agregate, precum imdb sau rottentomatoes, insa le iau fara prea mult discernamant si rareori gasesc niste critici preferati, pe care sa ii citeasca individual
    - se uita la filme cu Paul Newman (si alti 'mari') si se lauda cu acest lucru, dar nu au vazut Fellini, Bergman, Godard, cinema neorealist etc
    - sunt general vorbind agresivi in argumentari (in cazurile mai fericite in care reusesc sa gaseasca niste argumente din afara sferei 'e misto/naspa', e' deprimant', 'Nolan e un povestitor minunat' s.a.m.d.)
    - te privesc cu un amestec de compatimire si superioritate atunci cand aduci in conversatie filme precum cele de doua paragrafe mai sus
    - sunt 'propriii lor critici', cum se spune

    Nu i-as include in categoria celor ce vor 'orice umplutura audio-vizuala', deoarece manifesta un interes destul de evident in materie de film. N-as stii, insa, sa spun in ce masura este chiar 'interes' si in ce masura este simpla placere...

    • RE: Adrian Popovici si o noua generatie de cinefili
      cornelia palos, 21.11.2010, 06:15

      Pai nu iti imagina! Inainte de a scrie mergi si vezi acel film. Altfel pari a face parte dintr-o anunmita gasca. Nu poti comenta ceva ce nu ai vazut!

      • RE: RE: Adrian Popovici si o noua generatie de cinefili
        Andrei B., 07.12.2010, 18:21

        Hai, ma lasi ?!
        Daca 99% din lume zice ca e varza, de ce m-as duce ?
        Comentariul meu nu era despre filmul lui Popovici, ci despre clasificarea facuta de Gorzo.

Resurse

 Alte articole de Andrei Gorzo


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer