Monkey Sandwich - Puntea dintre corp şi imagine (II)

Reluăm eXplore files cu o analiză mai detaliată a spectacolului Monkey Sandwich creat de Wim Vandekeybus şi prezentat în deschiderea Explore Dance Festival 2010. Într-o abordare mai generală a evenimentului menţionam faptul că Monkey Sandwich reprezintă un exemplu fericit de sinteză a unor multiple mijloace artistice, aşezate în acord în aşa fel încât să păstreze nealterate planul conceptual, cel vizual, sau de cel narativ, pentru a le menţiona doar pe cele mai vizibile.


Construcţia spectacolului, aparent labritinică, ne oferă un privilegiu. Putem, din orice unghi am aborda spectacolul, să găsim firul care să ne conducă, printre simbolurile riguros aşezate în acord, către înţelegerea mesajului. Să pornim de la titlul spectacolului: Monkey Sandwich (în limba flamandă Broodje Aap). O traducere literală din limba flamandă a termenului ne conduce către conceptul de legendă urbană. Cele două planuri ale spectacolului - planul scenei şi planul filmic- sunt construite pe o structură a cărei sursă este tocmai rezerva inepuizabilă de semnificaţii a legendelor urbane.
 
În planul scenic, un copil pe cale de a se naşte se află în relaţie cu lumea părinţilor săi, revelată prin intermediul unui film. Prin această structură a spectacolului, Wim Vandekeybus stabileşte o conexiune inedită între corporalitate şi imagine. Ceea ce este nenăscut primeşte substanţă concretă, materialitate efectivă, în timp ce lumea de afară este adăpostită într-un edificiu construit din imagini, din proiectţii care se configurează prin intermediul legendelor urbane din care este ţesut scenariul filmului.

Ceea ce ne spun legendele urbane este fără îndoială important şi trebuie acordată o atenţie specială subiectelor alese de Wim Vandekeybus: nu este deloc întâmplător că filmul proiectat ca parte integrantă din spectacol începe cu o situaţie dintr-un teatru. Un regizor (admirabil interpretat de actorul britanic Jerry Killick de la compania Forced Entertainment) le răstoarnă actorilor percepţiile tradiţionale despre convenţia teatrală, le bulversează concepţia despre ceea ce înseamnă a fi în scenă. Interogaţiile cu privire la natura actului teatral, la adevărul a ceea ce este înscenat, sunt extinse deliberat asupra produsului artistic pe care ni-l oferă Wim Vandekeybus.
 
Filmul continuă să se construiască pe osatura legendelor urbane. Fie că asistăm la ştergerea unor lumi printr-un potop simulat iniţial în lumea ludică a unei fetiţe sau privim o vânătoare de oameni, suntem martorii unei dinamici prin care sunt deconstruite percepţii tradiţionale ale graniţelor dintre uman şi non-uman, ale funcţiei limbajului, ale modului în care este înţeleasă corporalitatea.
 
În avalanşa de simboluri nimic nu este lăsat la voia întâmplării. Orice element acţionează ca o un bulgăre de zăpadă care acumulează sensuri duse până la explozia lor într-un plan care le modifică funcţia lor obişnuită. Modul în care este tratată dimensiunea temporală în spectacol reprezintă un exemplu relevant în acest sens: la capătul drumului, tatăl îşi poate intâlni fiul mai bătrân decât el, iar un copil nenăscut poate genera, prin absenţa unui destin prestabilit, configuraţia unei lumi proiectate sub forma unui puzzle de nenumărate posibilităţi.
 
Planul scenei şi planul filmului sunt conectate printr-o logică a relaţiei dintre corp şi imagine. În scenă , dintr-o indistincţie inţială se dezvoltă universul unui copil nenăscut. Maldărele de hârtie, ventilatoarele sau o cutie imensă de sticlă plină cu apă populează scena deasupra căreia se proiectează filmul. Prima mişcare pe care o face personajul din scenă (interpretat de Damien Chapelle) se produce în momentul în care în film problematica morţii atinge apogeul. Se stabileşte astfel o relaţie riguroasă între viaţă şi moarte, o dinamică a jocului dintre ceea ce pătrunde în nefiinţă şi ceea ce nu s-a născut încă.
 
Realitatea care prinde formă în scenă este conectată permanent la lumile care se intersectează, contrastează şi se armonizează în film. Spectacolul poate fi astfel supus unei duble modalităţi de citire a sensului său. Lumea filmului, ca rezervor mitologic, ne oferă sensul primordial al oricărui destin pe cale de a se forma. Legendele urbane povestite în film conţin principii şi sensuri care se pot regăsi în orice biografie şi care transcend graniţe culturale, bariere de limbaj sau paradigme sociale tradiţionale.
 
Pe de altă parte, faptul că în planul scenei asistăm la configurarea lumii unui copil nenăscut, adică a unei fiinţe care nu are încă un destin trasat, generează în planul filmului nenumărate posibilităţi prin care un destin ar putea fi generat. Naşterea copilului ar conduce la fixarea biografiei sale într-una din nenumăratele posibilităţi de dezvoltare.
 
Monkey Sandwich se impune astfel ca un spectacol în care este stabilită o punte între corp şi imagine, prin elaborarea unei surse inepuizabile de sensuri care rezidă în substanţa legendelor urbane. Modalităţi de limbaj aparent ireconciliabile se dovedesc purtătoare ale unor semnificaţii care îşi păstrează valabilitatea dincolo de orice spaţiu şi timp, şi mai ales dincolo de înţelegerea obişnuită a condiţiei umane.

Linkuri utile:
http://www.youtube.com/watch?v=QWMMbxJaPxw&feature=player_embedded
http://www.kvs.be/index2.php?page=program&discipline=&vs_id=508
http://www.ultimavez.com/
Fotografii de Pieter Jan De Pue

***

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.