noiembrie 2010
Vineri, 5 noiembrie 2010, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare "Carol I" din Bucureşti, a avut loc a doua conferinţă din seria Cultura bate criza, iniţiată şi moderată de Sorin Alexandrescu.

Invitatul său, regizorul şi scriitorul Mihai Măniuţiu, a propus pentru dezbaterea publică tema "Actorul şi măştile sale", în relaţie atît cu teoria sa regizorală, cît şi cu unele spectacole realizate de el în România,  printre care Antigona, Richard al III-lea, Experimentul Iov. Au participat la conferinţă, ca invitaţi speciali ai regizorului, Marcel Iureş, Radu Amzulescu, Oana Ştefănescu şi Marian Rîlea, actori în creaţiile sale scenice din ultimii trei decenii.

 
Mihai Măniuţiu a pornit de la o observaţie şi de la un set de întrebări: "actorul este bizara fiinţă care ştie să-şi transforme corpul în instrumentul lui şi al celorlalţi; el devine instrumentul unei fanstame. A cui (fantasmă)? A autorului? A regizorului? A spectatorului?". Prima parte a conferinţei sale a adus cîteva răspunsuri la aceste întrebări, unul devenit emblematic în discursul serii: "Sunt tot atîţia actori pe scenă cîte percepţii [sînt în afara ei]."

 
Interpretarea regizorului este aceea că toate aceste faţete/măşti ale actorului, percepute diferit de public, reuşesc să se "ţină" împreună prin în-fiinţarea, pe durata jocului, a persoanei ludice, o îmbinare fericită între persoana privată a actorului şi fantasma personajului. "Astfel, expunându-se riscurilor dedublării, actorul reuşeşte nu o dată să depăşească neajunsul dualităţii şi să adauge lumii fictive a scenei o a treia figură, un al treilea corp (nici al lui, nici al personajului), care, în nou ivita triadă, se va manifesta independent şi va fi, pe durata spectacolului, adevărata esenţă a celorlalte două.". Parcursul pe care îl are de străbătut un actor pentru a ajunge la această "persoana ludică" a fost întotdeauna un subiect de reflecţie pentru Mihai Măniuţiu, exemplele date provenind din propria activitate regizorală.

 
În a doua parte a serii, Sorin Alexandrescu, moderatorul întîlnirii, a propus extinderea subiectului de la teatrul artistic şi actor la individ, în general, şi la "măştile" acestuia, în viaţa din lumea reală. Întrebările adresate lui Mihai Măniuţiu au vizat relaţia dintre viziunea sa asupra actorului şi modul în care el concepe şi se constituie spectacolul pe care îl pune în scenă, dar şi "măştile" regizorului-scriitor şi "spectacolul ca exorcizare". Întrebările au venit şi din partea publicului (din nou, numeros), care s-a adresat şi actorilor-invitaţi, în calitate de participanţi la actul teatral realizat sub semnătura acestui mare regizor, creator autentic în teatrul românesc şi european. Vilolocelistul Ştefan Cazacu a asigurat momentul de respiro muzical al serii, interpretând cîteva fragmente din creaţia lui Johann Sebastian Bach.


Seria de conferinţe Cultura bate criza îşi propune să prezinte publicului "oameni şi idei-forţă, într-un spaţiu al reflecţiei despre lume, despre noi înşine şi despre valori autentice, echidistant faţă de grupurile de putere, fără politizări şi vedetisme, nici acuzaţii ori victimizări inutile", după cum a anunţat Sorin Alexandrescu încă de la debutul întîlnirilor.
 
Următoarea conferinţă va avea loc joi, 18 noiembrie 2010, ora 19:00, şi va fi susţinută de filosoful Andrei Pleşu.
 
Acest proiect cultural este posibil datorită colaborării dintre Centrul de Excelenţă în Studiul Imaginii (CESI) al Universităţii din Bucureşti, Fundaţia Spandugino, Biblioteca Centrală Universitară "Carol I" din Bucureşti (BCU) şi Forum Auto Importator Volvo, cît şi a susţinerii de către partenerii media: Observator Cultural, Dilema Veche, Radio Romania Cultural, Money Channel, 24 Fun, Calendar Evenimente, Metropotam şi LiterNet.
 

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus