Povestiri orientale (Nouvelles orientales) după Marguerite Yourcenar
Liceul din Cluj
Regia: Liliana Somfalean, Dinu Rus şi Alex Jurcan
Legendele lui Marguerite Yourcenar se întind din China în Grecia, din Balcani în Japonia. Visul, realitatea, dorinţa şi pasiunea ard cu o pasiune brutală. Prezenţa lui Wang-Fô care iubeşte imaginea lucrurilor dar nu şi lucrurile în sine atestă puterea artei.
Cântăreaţa cheală de Eugène Ionesco
La compagne des minuits, Franţa
Interesul – de asemenea şi dificultatea – unei piese de teatru ionescian, avînd în vedere caracterul insolit al spectacolului oferit şi secvenţele cu adevărat onirice, este de a determina critica contemporană să abordeze întrebările cele mai chinuitoare referitoare la naşterea pe jumătate conştientă, pe jumătate inconştientă a unei opere de artă.
Patru scaune de lemn este tot ce trebuie pentru decor! O simplă lumină albă bombardează personajele îmbrăcate în negru, fără identitate într-un spaţiu scenic sărăcăcios. Locul este astfel creat pentru o regie "în relief", dinamică, jucînd pe un ritm schimbător şi exploatînd muzicalitatea şi aspectul ludic al unui text caraghios. Totul se transformă într-un joc vizual, haios şi surprinzator.
Le Mensuel du Théâtre: Interpretată de şase tineri actori de o energie şi de o vitalitate innebunitoare, această Cîntăreaţă oscileaza cu bucurie între un comic fizic, concret, foarte vizual şi un comic al limbajului care redă textului lui Ionesco dimensiunea ludică şi spiritul juvenil, prea des neglijat.
George Dandin de Molière
Compagnie des minuits, Franţa
Spectacolul - în opinia actorilor – este puternic influenţat de Théâtre du Soleil al Adrianei Mnouchkine, de stilul de joc şi de convenţiile teatrale ale Operei din Pekin, Tazieh. Poartă de asemenea şi amprenta lui Molière: puternică, exigentă, contrastantă şi contradictorie, hrănitoare. Putem vorbi de un Dandin ca un joc al visului, un Dandin ca un vis al lui Dandin, un Dandin care a permis actorilor deschiderea către imaginaţie.
Didier Mereuze pentru la Croix: Într-o atmosferă a coşmarului şi a spiritelor, a făpturilor nopţii, comedia lui Molière trăieşte ritmul dublu dintre teatrul umbrelor şi teatrul japonez...
Stéphane Polsky pentru la Provence: Dacă nu ar exista Compagnie des Minuits, ar trebui inventată. Dacă nu ar fi montat piesa George Dandin, ar trebui să i se ceară s-o facă.
Catherine Robert pentru Theatreonline.com: Cu maliţiozitate şi vioiciune Compagnie des Minuit scoate la lumină un mare clasic, oferindu-ne un spectacol inteligent şi răcoritor.
Profesorul de franceză de Tudor Muşatescu
Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L.Caragiale Bucureşti –Anul II
Regia: Marius Galea
Într-un mic orăşel de provincie, un tînăr profesor de franceză, de curînd sosit, trezeşte emoţie şi nebunie într-o clasă de liceu. Haios şi dramatic.
Cel care a dat colţu' după René de Obladia
Spectacol bilingv francez/român
Teatrul Anton Pann Râmnicu Vâlcea
Regia: Alexandru Boureanu
Cu: Raluca Paun, Ramona Dragulescu, Iuliana Bercu
Soţul D-nei Crampon a murit. Julie, amanta acestuia, începe să descopere adevărata personalitate, puţin seducătoare, a soţului ei. Spectacol de un umor negru feroce, care nu ezită să flirteze cu subiectele tabu.
Cel care a dat colţu' este povestea a două femei care se întîlnesc pentru a juca diferite roluri. Identitatea lor nu este definită, fie că sunt două adolescente, doi copii, două actriţe sau două nebune, sunt două femei care se întîlnesc în fiecare zi pentru a schimba roluri, pentru a evada, pentru a ieşi din contingent. Şi prin acest joc ele îndrăznesc să atingă subiecte şocante, chiar tabu, cum ar fi violenţa sexuală, incestul, homosexualitatea, pedofilia, gorontofilia şi crima.
Scrisoare de dragoste ca un supliciu chinezesc (Lettre d’amour comme un supplice chinois) de Fernando Arrabal
CRRT- Radu Gabrea
Regia: Radu Dinulescu
Cu: Victoria Cociaş, Dragoş Stemate, Emilia Dobrin
Un mare succes pe scena de la Avignon-Franţa. Fernando Arrabal a creat o tragedie a conştiinţei, a remuşcărilor, a dragostei fără răspuns, a supliciului chinezesc (două suflete tari se devorează reciproc). Este o piesă de teatru autobiografică: este vorba de mama învinovăţită de fiul ei de condamnarea la moarte a soţului...
Le Figaro: Actorii români joacă în limba franceză o tulburătoare piesă a lui Arrabal, ...o să vă mai vorbim încă mult timp despre ea.
Alain Pécoult pentru Agora Pièces: Nu se întîmplă des să vezi o astfel de piesa.
La Marseillaise: Regia lui Radu Dinulescu, centrată pe cele două personaje principale, autorul şi mama, dă claritate textului. Printr-un joc de lumini fracţionate, care delimitează spaţiul cu precizia unui cuţit, piesa-loc devine un spaţiu imens care scoate în evidenţă personajele. Decorul compus dintr-un pat la capul căruia se află o cruce serveşte drept placă turnantă în jurul căreia protagoniştii se înfruntă într-o ambianţă muzicală impunătoare.
Jean Regard pentru Sud-Théâtre: Cum să vorbeşti despre această piesă? Cum ar putea nişte cuvinte ale spectatorului, oricît de entuziaste ar fi, să redea atîta poezie? Cum să vorbeşti fără să trădezi despre un spectacol care atacă de la primele cuvinte, mîngîie, sărută, înspăimîntă, captivează pînă la urmă?... Ajungi să crezi că textul în limba franceză a fost scris special pentru corpurile şi vocile acestor actori români.
Burghezul gentilom (Le bourgeois gentilhomme) de Molière
Şcoala Politehnică Ana Maria Vâlceanu, Bucureşti
Regia: Ana Maria Valceanu
Un burghez care se dă în vînt după cultură şi bune maniere ca să ajunga în lumea oamenilor de bine. Batjocorit de cei din jurul său, înşelat de personaje fără scrupule care îşi bat joc de credulitatea sa, omului nostru îi va lua ceva timp pînă să-şi dea seama de realitate. Teatrul lui Molière nu are vîrstă.
Moartea giscanului (La mort du jars) de Julien Danero
Liceul Dinu Lipatti, Bucureşti
Regia: Ştefana Zamfirescu
Cînd gîscanul primit de cea mică este omorît de fratele mai mare, începe furtuna. Cearta dintre copii se termină rău. Inocenţa celor tineri ne antrenează într-un joc comic şi dramatic în acelaşi timp, chiar imaginea vieţii.
Mica sirena (La petite sirène) după Marguerite Yourcenar
Pluriel, Universitatea Iaşi
Regia: Marina Muresanu
Inspirată după o poveste de Hans Andersen, piesa lui Marguerite Yourcenar reia tema unirii imposibile între două fiinţe ce aparţin unor regnuri diferite. În numele iubirii pentru un prinţ, sirena renunţă la condiţia sa pentru a-l întîlni. Hotărîre fatală dar şi o ocazie deosebită pentru spectator de a reîntîlni basmul.
Recital de poezie
Cu: Radu Beligan, Ion Lucian, Valeria Gagialov, Eugen Cristea, Lamia Beligan, Tomi Cristin, Simona Bondoc, Ileana Iordache, Ilinca Tomoroveanu, Mircea Albulescu, Eugenia Maci, Adela Marculescu
Actorii Teatrului Naţional I. L. Caragiale din Bucureşti, Radu Beligan şi Ion Lucian, sunt foarte îndrăgiţi şi apreciaţi. Cu foarte bogate cariere artistice – teatrală, cinematografică, de televiziune – actorii au primit nenumărate premii de apreciere artistică, atît din partea criticii de specialitate, cît şi din partea publicului. Radu Beligan rămîne un maestru al teatrului, aplaudat întotdeauna la scenă deschisă. În special actor de comedie, Ion Lucian iubeşte deopotrivă textul grav sau piesele pentru copii.
Şi eu am rădăcini (Moi aussi, j’ai des racines) de Jean-Marie Piemme, Liliane Wauters, Paul Emond, Henri Bauchau
Invitaţia de călătorie a lui Jean-François Politzer în cîteva locuri imaginare ale teatrului francofon belgian. Jean-François Politzer este actor, regizor şi dramaturg în Belgia şi Italia. De curînd a regizat Le pique-nique de Claretta de René Kalisky. De doi ani joacă în Doctor fără voie de Molière. În decembrie a realizat adaptarea dramatică pentru Intermezzo de Jean Giraudoux la Théâtre de la vie din Bruxelles şi a interpretat Puskin la Théâtre Poème. Directorul trupei L'Atelier de Corneille, îşi continuă activitatea în teatru de peste zece ani, pendulînd continuu între Corneille şi creaţia conteporană.
Mi-am imaginat această seară ca o întîlnire, sub forma unor lecturi fragmentare. O întîlnire cu "dus şi-ntors", de fapt. Trebuie să spun, mai întîi, cine sunt acei barbaţi şi acele femei al căror fiu mă simt şi să povestesc ce m-au rugat. Să mai primesc şi alte cuvinte pentru ca mai apoi să le dau drumul, aceste extraordinare cuvinte pe care alţii le-au scris cu grijă, le-au aruncat, le-au cizelat, le-au desenat pe hîrtie. Dar aceste cuvinte care trăiesc, nu le-ar fi fost pînă la urmă smulse de către hîrtie sau de către ecranul calculatorului? Henry Bauchau, René Kalisky, Liliane Wouters, Jean-Marie Piemme şi Paul Emond şi-au găsit azi locul în Olimpul memoriei mele. Mi-au construit o plută, m-au aşezat pe ea şi au împins pluta la vale. Destinaţia este nesigură, schimbătoare, dar, dacă ar exista ceva irevocabil în viaţa mea, aceasta ar fi ca destinaţia să aibă ca decor scena de teatru.
Plec (Je m’en vais) de Marc Doré
Regia: Marc Doré
Cu: Oana Pellea, Mihai Gruia Sandu
Plec, teatru clovnesc, este un spectacol despre longevitatea, durabilitatea şi intensitatea legăturilor care există într-un cuplu. În aparenţă doi clovni, cele două personaje sunt în realitate doi oameni, ca mine şi ca tine, care îşi pun întrebări existenţiale, ca în Aşteptîndu-l pe Godot de Samuel Beckett. Dialogul este simplu, plin de umor şi cu multe înţelesuri.
Regizorul Marc Doré: I-am întîlnit (pe Oana Pellea şi Mihai Gruia Sandu) la Festivalul de la Limoge. Mă aflam acolo cu elevii mei de la Conservatorul din Quebec. Ne-am apreciat reciproc şi imediat am simţit impulsul de a lucra împreună.
Georges Banu, Asociatia Internaţională a Criticilor de teatru: În acea după-amiază, într-o sală mare a unui reputat teatru românesc, m-a cuprins satisfacţia regăsirii poeziei secrete a unui spectacol calificat aprioric ca fiind minor, dar în acelaşi timp atît de atrăgător...încît am uitat de marile texte, fantome care însoţesc spectatorul care sunt, pentru a mă bucura de această picătură de rouă. Rouă a cărei prospeţime n-o voi uita niciodată.
Annedominique Chevalley, Teatrul Echandole: O lacrimă în colţul buzelor, o licărire în ochi, un surîs în suflet, o emoţie în gest, Oana Pellea şi Mihai Gruia Sandu ne adîncesc cu plăcere şi blîndeţe în inima fragilităţii omeneşti, pe cît de frumoasă, pe atît de efemeră. Ne vorbesc tare, clar, prin gesturi şi cuvinte, în limbajul pudic al sufletului.
Ultimul an (Classe terminale) de René de Obaldia
Liceul Ion Creangă Bucureşti
Regia: Beatrice Moraru
Într-o lume ostilă aspiraţiilor lor, tinerii dintr-un an terminal se întreabă cu nelinişte despre viitor. Ce cale să urmeze pentru a-şi satisface dorinţa lor de a trăi în libertate? Cum să mai crezi încă în frumuseţea şi gratuitatea vieţii?
Un gest pentru altcineva (Un geste pour un autre) de Jean Tardieu
Liceul Ion Creangă Bucureşti
Regia: Beatrice Moraru
O petrecere mondenă devine pretext pentru a pune sub semnul întrebării convenţiile şi obiceiurile care sufocă viaţa de zi cu zi.
Pe un scaun (Sur une chaise) după o idee de Mircea Ivănescu
Şcoala Centrală Bucureşti
Regia: Despina Ionescu
Un spectacol al cărui final nimeni nu-l poate ghici. Naratorul povesteşte liniştit, aproape nimic nu-l întrerupe. Cele două voci încearcă să se facă auzite, în timp ce fata din portret o urmăreşte calm pe cea care traversează scena –suprarealist 100% pînă în momentul în care se produce ruptura. Şi atunci începe într-adevăr delirul. Scapă cine poate!
Vocea umana (La voix humaine) de Jean Cocteau
Conservatorul de Muzică Bucureşti
Regia: Simona Pop
Muzica: Francis Poulenc
Soprana Alina Bottez – o voce incomparabilă – face în drama lui Cocteau o demonstraţie de mare virtuozitate. Pianista Smaranda Grigorian o acompaniază. Totul, sub privirea atentă a regizoarei Simona Pop.
Teatrul.Instrucţiuni de folosire (Le Théâtre.Mode d'emploi) de P. Desproges şi Dramatis Personnae
Dramatis Personae, Liceul Mihai Eminescu Baia Mare
Regia: Nicolae Weisz
Piesa este o suită de întrebări despre teatru. Putem pune chiar orice în scenă: povestiri, texte, cuvinte, întîmplări, vise sau poveşti hazlii? Putem face chiar orice? Nu, fiţi liniştiţi, acest spectacol nu are ca scop să vă plictisească cu teorii inutile. Din contră! Textele lui Pierre Desproges o dovedesc.
Teatru fără animale (Théâtre sans animaux) de Jean-Michel Ribes
Teatrul Ion Creangă din Bucureşti
Regia: Cornel Todea
Cu: Anca Zamfirescu, Cristian Irimia, Mihai Verbiţchi, Cornel Todea, Ilinca Atanasiu
Neues Deutschland: Spectacolele Teatrului Ion Creangă din Bucureşti s-au ţinut atît pe scenă cît şi în sala. N-am mai văzut vreodată ca spectatorii-copii să raspundă cu o asemenea intensitate.
Times-Union: Dacă românii ar aduna toată energia, inteligenţa şi entuziasmul trupei teatrului Ion Creangă la un loc, sunt sigur că mîine ar avea un om pe lună.
Omul descompus (L'Homme décomposé) de Matei Vişniec
Mooz, Liceul Mihai Eminescu Iaşi
Regia: Mira Cucinschi
Adaptare după textul lui Matei Vişniec, acest spectacol prezintă personaje ciudate: omul–pubelă, filosoful, clopotarul, nebunele, ipostaze ale omului contemporan, cu obsesiile şi temerile sale, omul care încearcă să regăsească o legătură între sine şi cei asemănători lui.
Maşinăria Cehov (La machine Tchekhov) de Matei Vişniec
Regia: Petru Vutcarau
Cu: Valeriu Pafomi, Ala Mensicov, Dorina Talmazan, Gheorghe Butucea, Dumitru Mamei, Angela Sochirca, Larisa Minov, Valeriu Ungureanu, Gheorghe Pietraru, Brigitte Perroton, Olivier Comte, Jacques Coutureau
Este teatrul orientat spre modernitate, s-a lansat cu un repertoriu din "teatrul absurdului" şi a continuat cu texte ale unor autori apropiaţi ca spirit şi formulă de cei doi "părinţi spirituali" -Ionesco şi Beckett. E vorba în primul rînd de Matei Vişniec, precum şi de autori din Moldova precum Val Butnaru şi Dumitru Crudu.
Din partea Teatrului Eugène Ionesco la acest proiect vor participa Petre Vutcarau (regizor), Stela Verebceanu (scenografie şi costume), Victor Carare (luminist) şi actorii Vitalie Drucec, Valeriu Pahomi, Valeriu Ungureanu, Ala Mensicov, Dumitru Mamei, Gheorghe Pietraru, Angela Sochirca, Doriana Talmazan, Larisa Mantaluţă, Gheorghe Butucea. Compania Les Oiseaux de Passage va fi reprezentată de directorul ei Jacque Coutureau, care va semna muzica la spectacol, şi actorii Brigitte Perroton şi Olivier Compte.
Journal du Diois et de la Drome: Teatrul lui Cehov este ca o maşinărie de strivit destinele. Spectacolul reprezintă un studiu asupra acestei maşinării, o privire în interiorul bestiei: cum funcţionează, de ce nu se opreşte niciodată? De ce victimele pe care le face protestează atît de rar? De ce Cehov însuşi s-a lăsat devorat?
Autorul Matei Vişniec: Am vrut să scriu o piesă care să-i emoţioneze chiar şi pe aceia care nu-l cunosc bine pe Cehov.