Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Portretul luptătorului la tinereţe

Portret ratat al luptătorului la tinereţe


Cristian Geambaşu

Gazeta Sporturilor, noiembrie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Aşteptam filmul care să spună povestea rezistenţei anticomuniste din munţi. Cu toate că e demodat să mai spui poveşti prin imagini. E demodat să mai spui poveşti, în general. E demodat să spui demodat, acum se zice caduc. Carevasăzică, povestea prin film s-a fumat. Acum vezi non-poveşti pe kilometri de peliculă, camera înregistrează nemişcarea, zăboveşte asupra golului din peisaj şi din minţi. În natura lucrurilor, marii critici cad pe spate, aplaudînd genialitatea marilor regizori. Iar marii regizori cad în admiraţia propriului eu. Care eu se sminteşte.

Dar eu tot nu îmi pierdusem speranţa. Doream filmul acela care să te lovească brutal şi să strige că înainte de mari patrioţi ca Adrian Păunescu şi Vadim Tudor, ca Ion Iliescu şi Petre Roman, ca Nicolae Ceauşescu şi Gheorghe Gheorghiu Dej au existat oameni în România care nu au aşteptat. Nimic. Nici recunoştinţă, nici onoruri, nici foloase. Oameni care nu s-au resemnat, care nu şi-au încrucişat mîinile, invocînd soarta rea, istoria nedreaptă, Yalta strîmbă. Partizanii din munţi. Cei care nu credeau în compromisuri şi în noua orînduire. Securiştii îi numeau legionari. Elemente declasate. Duşmani de clasă.

Ficţiune, documentar? Nici, nici

Acel film pe care îl aşteptam putea fi Portretul luptătorului la tinereţe al lui Constantin Popescu. De aceea m-am aşezat în faţa ecranului încărcat cu tot bugetul de bunăvoinţă din dotare. Mi-am anulat toate îndatoririle domestice, fiindcă ştiam că durează ceva. O epopee nu poate ţine cît un documentar. Ups! Gura cinefilului amator adevăr grăieşte! Portret al luptătorului putea fi un documentar. Sau un documentar artistic. Sau o ficţiune care porneşte de la personaje reale, dar care nu prea mai e ficţiune pe bune. Filmul nostru e cîte puţin din toate, dar nimic în mod special. E ficţiune fiindcă spune că e ficţiune. E documentar pentru că e parcelat pe segmente temporale. Anul şi locul unde se petrece cutare scenă, anul şi locul unde are loc o ambuscadă, anul şi locul în care Ion Gavrilă Ogoranu şi ai lui camarazi mai găseau o bucată de brînză şi una de slană. Anul şi locul în care partizanii lui Ion Gavrilă Ogoranu, interpretat de Constantin Diţă, au fost capturaţi (minus Ogoranu însuşi, salvat nuseştiecum), judecaţi şi omorîţi cu metodă de marionetele sovieticilor, acum (atunci) la putere. Aflăm din textul care însoţeşte finalul peliculei că Ogoranu a supravieţuit miraculos în libertate (vorba vine!), că s-a predat în 1976, după 20 de ani, cînd "crimele" se prescriseseră, cînd autorităţile comuniste de atunci - altele decît cele din anii '50, cînd grupul Ogoranu era activ - au încercat să afle cum a fost posibil ca un om să se ascundă 20 de ani, redîndu-i apoi libertatea. De care Ogoranu a profitat, căsătorindu-se, avînd copii şi trăind încă 30 de ani.

Yankeii din Făgăraş

Asta era povestea pe care filmul putea să o spună şi pe care o ratează. Comuniştii din '76 au fost mai curioşi decît realizatorii filmului. Ce personaj fabulos! Ce destin tragic, ce supravieţuitor! Da, dar ar fi mirosit americăneşte toată chestia, iar noi sîntem mai subtili, noi cîntăm balade haiduceşti în cabană şi colindăm haihui codrii şi poieniţele.

Şi mai împuşcăm cîte un turnător luîndu-l în cătare cu luneta, ca puşcaşii marini, na că aici sîntem yankei.

Şi ne filmăm alb-negru să amplificăm efectul realităţii insuportabile, care chiar era insuportabilă, dar nu spusă aşa, lălăit, fără vînă în scenariu, cu o interpretare modestă, da, ştiu, într-o manieră minimalistă, de aceea actorii nu au dicţie, au minimalism de pronunţie, aşa că nu prea se înţelege ce zic, ce vor (De fapt, ce facem noi aici?, Nu ştie nimeni de noi!, se întreabă unul dintre tineri într-un moment de luciditate repede risipit de regizor).

Dumnezeu, Lenin, Marx

În schimb, îi salvăm pe securişti tocmai caricaturizîndu-i inutil, deposedîndu-i de ceea ce îi făcea monştri, de spaima palpabilă, dar nu o dată doar sugerată, de repulsia pe care o răspîndeau tocmai prin teroarea ghicită din ameninţările lor. În film vedem un ofiţer sadic jucat de Răzvan Vasilescu în tuşă groasă. Interogatoriile tovarăşului securist care perorează despre Dumnezeu şi Marx şi Lenin se transformă una-două în violenţă extremă, vezi imaginea văduvei unui "legionar" căreia i se dă foc după ce e stropită cu benzină fără un motiv anume. Episod în contradicţie cu teoria tovarăşului de la partid, care apucase să îi povăţuiască pe propagandişti şi pe luptătorii din MAI că soţiile şi copiii nu trebuia să plătească pentru faptele taţilor. Dumnezeu să mai înţeleagă! Sau Lenin. Sau Marx.

Clipa de tandreţe dintre Ion Gavrilă Ogoranu şi Ana, fiica preotului care îl ajuta pe partizan, pe ploaie ea se cuibăreşte lîngă el, totul nu-i decît aşteptare, rămîne doar o clipă de graţie a filmului. Care trece pe lîngă toate ţintele apărute pe lentila puştii eliberatoare: iubire, ură, disperare, deznădejde, speranţă, rezistenţă, trădare, solidaritate, milă, cruzime. Ion Gavrilă Ogoranu, fie-ţi ţărîna uşoară, meritai un film mai inspirat!




 Toate articolele despre Portretul luptătorului la tinereţe


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Cristian Geambaşu


Alte articole

 Gânduri pe marginea unui anumit tip de film - Portretul luptătorului la tinereţe, Marian Rădulescu
 10 ani cu filmul românesc. Episodul 10 - Anul 2010, Iulia Blaga
 Gânduri pe marginea unui anumit tip de film - Portretul luptătorului la tinereţe, Marian Rădulescu
 Singurel printre copaci... Bing-bang! - Portretul luptătorului la tinereţe, Andrei Bangu
 Calea maximei rezistenţe - Portretul luptătorului la tinereţe , Ileana Bîrsan
 Toate articolele despre Portretul luptătorului la tinereţe


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer