Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Stagiunea concertistică 2010

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Muzica luminii scandinave în interpretarea Orchestrei Filarmonicii George Enescu


Marcel Frandeş

noiembrie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis


În concertul din 11 noiembrie 2010 al Orchestrei Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, dirijată de Alexander Mickelthwate, am ascultat Suita "Peer Gynt" nr. 1 op. 46 de Edvard Grieg, Concertul pentru vioară şi orchestră op. 33 de Carl Nielsen - solist Vlad Stănculeasa - şi Simfonia nr. 1 în mi minor, op. 39 de Jean Sibelius. Un concert de mare ţinută, cu lucrări din sfera romantismului nordic, interpretate cu sfioşenia poeziei intimiste, cu limpezimea şi puritatea sonoră sugerând frumuseţea lacurilor glaciare.

Dirijorul german Alexander Mickelthwate a studiat violoncelul, pianul, orga şi dirijatul. După ce a urmat cursurile la Musikhochschule din Karlsruhe, s-a perfecţionat la Eötvös Institute în Ungaria şi la Peabody Institute din Baltimore, SUA, cu Frederik Prausnitz şi Gustav Meier. Ulterior, a fost discipolul dirijorilor Seiji Ozawa, André Previn, Leonard Slatkin şi Robert Spano.

Alexander Mickelthwate a condus ansambluri precum: Orchestre Philharmonique de Monte Carlo, Stuttgart Radio Symphony Orchestra, Deutsche Kammerphilharmonie, NDR Symphony Orchestra, Royal Scottish National Orchestra şi Nürenberg Symphony, Hamburger Symphoniker, Los Angeles Philharmonic, New-York Philharmonic şi Sao Paolo Symphony Orchestra. De asemenea, a dirijat la Baltimore, Chicago, Dallas, Fort Worth, Houston, Indianapolis, Nashville, New Jersey, Oregon, Toronto, San Antonio, precum şi la operele din New-York, El Paso şi Florida Grand Opera. Alexander Mickelthwate dirijat peste 60 de concerte cu tineri solişti acompaniaţi de Atlanta Symphony Orchestra. În stagiunea 2010-2011, este director muzical la Winnipeg Symphony Orchestra.

În concertul de la Ateneul Român, Alexander Mickelthwate a evoluat excelent. Bun cunoscător al partiturilor abordate, sigur pe el, clar în atacurile şi încheierile frazelor, el a reuşit să construiască sonor, împreună cu ansamblul simfonic, fiecare lucrare, astfel încât totul să fie prezentat publicului cât mai veridic şi sensibil. Cele patru momente ale Suitei "Peer Gynt" nr. 1 de Edvard Grieg au fost interpretate cu multă plasticitate. Solo-urile flautului şi ale oboiului din piesa Dimineaţă sugerau lumea polară, cu lumina ei de o frumuseţe unică.
 

Melodia simplă a viorilor cu surdină din piesa Moartea Aasei a avut unda de duioşie a cântecului de leagăn, dozajele intensităţilor sonore dintre compartimentele orchestrei fiind măiestrit realizate. În Dansul Anitrei parcă zăreai baiadera unduitoare cu văluri lungi, transparente. După legendă, prinţesa îl întâlnise prima oară pe Peer Gynt, când acesta era deosebit de bogat, având o avere pe care a câştigat-o dezlegând enigma Sfinxului. Ea l-a fermecat pe Peer, dansând pentru el şi determinându-l să-i dea ei toată averea. Apoi l-a alungat în chip umilitor, chemând gărzile tatălui ei. Interpretarea muzicii din piesa Castelul regelui munţilor, cu tema intonată de violoncele şi fagoturi, sugera misteriosul. Gândul te ducea la troli, acele personaje din mitologia nordică, încarnând forţe ale naturii, care se ascundeau acum în castelul monarhului. Trolii se pietrificau uneori în forme de relief.

Grieg a scris muzica de scenă la îndemnul marelui dramaturg Henrik Ibsen. Apoi a extras momentele esenţiale în două suite simfonice, ambele despre Peer Gynt, îndrăzneţul vânător al munţilor. Doar prima dintre ele a fost cântată de această dată. Seara muzicală de la Ateneul Român a continuat cu interpretarea unui concert pentru vioară şi orchestră, mai rar cântat în România, compus de danezul Carl Nielsen (1865-1931). Este o lucrare neoclasică, plină de melodicitate, care iese din tiparele obişnuite ale concertului instrumental, atât prin formă - două mişcări rapide consistente sunt precedate fiecare de câte o mişcare introductivă lentă -, cât şi prin concepţia tonală mai liberă. Lucrarea a fost dedicată violonistului maghiar Emil Telmányi (1892-1988), născut la Arad.

Violonistul Vlad Stănculeasa, în vârstă de 26 ani, a pus în valoare cantabilitatea şi virtuozitatea lucrării printr-o interpretare caldă şi sinceră, în care sunetul viorii sale Santo Serafino (Sanctus Seraphin), construită la Veneţia în 1739, aducea o vibraţie aparte. Este o mare bucurie să constat cum a evoluat muzical în bine acest tânăr solist român de-a lungul anilor. Tehnica sa impecabilă este folosită pentru a servi sensurilor profunde ale lucrării concertante interpretate. Vlad Stănculeasa impresionează publicul prin talentul său muzical şi mai ales prin profesionalismul prestaţiei. Cântând, el transmite celor din jurul său - dirijorului, interpreţilor din orchestra simfonică şi auditoriului - emoţia, uimirea, splendoarea şi umbrele declanşate în el de materia sonoră modelată.

Este remarcabilă dorinţa sa de a propaga creaţii muzicale mai puţin cunoscute. Compus în anul 1911, Concertul pentru vioară şi orchestră de Carl Nielsen a fost puţin cântat în lume, revenind în repertoriul marilor interpreţi de abia după anul 1950, când Leonard Bernstein l-a repus în circulaţie. La Ateneu, Vlad Stănculeasa cânta pasajele de o dificultate tehnică transcendentală impecabil, dând senzaţia că se joacă pe vioară. Această partitură solistică solicită din plin memoria (21 de pagini) şi capacitatea de concentrare a oricărui violonist.  

Arcuşul său mişca etanş pe coarde, emiţând clar timbrat fiecare sunet, relevând cele mai subtile sublinieri, în limitele sonorităţii estetice. Colaborarea cu ansamblul orchestral acompaniator a fost una excelentă, mai ales că fluxul melodic suferă în acest opus dese schimbări de tempo, de la o parte la alta sau chiar în interiorul macrostructurii formale - de la Lento la Quasi Andantino, până la Allegro cavalleresco şi de la Poco Adagio la Allegretto scherzando.
 


La cererea publicului, violonistul a interpretat cu virtuozitate tabloul Lăutarul, din Suita Impresii din copilărie, op. 28 de George Enescu. Născut la Craiova, Vlad Stănculescu a studiat la Liceul de Muzică din Craiova, apoi la Liceul de Muzică "George Enescu" din Bucureşti, mai apoi la Academia Internaţională de Muzică "Yehudi Menuhin" cu Alberto Lysy şi Liviu Prunaru, precum şi la Conservatorul din Lausanne (Elveţia) cu Pierre Amoyal. El este actualmente concertmaestru al Orchestrei Filarmonicii din Goteburg (Suedia) şi concertmaestru invitat al Orchestrei de Cameră din Basel (Elveţia). El este laureat al unor concursuri internaţionale precum George Enescu (2007), Renata Molinari (Elveţia) şi Valsesia Musica (Italia). Violonistul concertează pe scene renumite precum Victoria Hall - Geneva, Tonhalle - Zürich, fiind invitat la diferite festivaluri ca Menuhin Festival - Gstaad, Carl Orff - Alberobello, Speyer Musikfestival şi Festivalul Internaţional George Enescu - Bucureşti.

În a doua parte a serii muzicale scandinave de la Ateneul Român, am ascultat Simfonia nr. 1, în mi minor de Jean Sibelius. Solo-ul clarinetului care deschidea simfonia a fost interpretat cu multă sensibilitate, cantabilitatea sa amintind de cea a temei principale din concertul de vioară al aceluiaşi compozitor.  
 

Muzica te purta cu ea şi te făcea să laşi grija ta uitată, pentru a vibra alături de aceşti minunaţi şi talentaţi interpreţi ai Orchestrei Filarmonicii George Enescu. În muzica lui Jean Sibelius, dramatismul alterna cu momentele de lirism într-un echilibru atât de armonios încât mă întrebam, ieşind de la concert, cum ar fi lumea noastră dacă vacarmul bulevardelor ar fi înlocuit de acordurile consonante şi de melodiile serafice ale muzicii lui Sibelius. Oare am mai umbla ca năucii, dacă în locul huruitului de motoare şi al sirenelor angoasante, fiecare autovehicul ar fi o orgă rulantă, ori dacă semaforul ar cânta mereu o temă "verde" din Primăvara de Antonio Vivaldi?

Alexander Mickelthwate stăpânea cu eleganţă "controversa" contrapunctică dintre instrumentele de suflat (flaut, oboi, clarinet, fagot) din Andante ma non troppo lento. În Scherzo-ul simfoniei, ritmica şi accentele expresive sugerau o serbare ţărănească.
 




 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2010


2 comentarii

  • superb
    Magda Birlogeanu, 23.11.2010, 11:07

    Un spectacol din rerviste, mai rar intilnit. Iar Concertul pt.vioara si orchestra de Carl Nielsen nu are comentarii .Acest tinar Vlad Stanculeasa se vede ca a studiat f.f.f. mult si unde a studiat.Un concert impecabil care a impresionat publicul.
    Un tinar foarte talentat. Un geniu Felicitari Felicitari

  • Concert Filarmonica G. Enescu
    ama, 01.12.2010, 15:32

    http://www.youtube.com/watch?v=4D85iM_5qbc&feature=related

    http://www.youtube.com/watch?v=PYGJU3fCPJc&feature=related

    http://www.youtube.com/watch?v=JPFjPGhbYEY&feature=related

    Un adevarat regal. Felicitari interpretului, felicitari dirijorului si orchestrei. Un real talent, un mare violonist. O seara magnifica, de neuitat.

Resurse

 Alte articole de Marcel Frandeş


Alte articole

 Concert de muzică americană la Filarmonica George Enescu, Marcel Frandeş
 Oda bucuriei de Beethoven la Ateneu, Marcel Frandeş
 Tineri pianişti la Ateneu, Marcel Frandeş
 Ultimele acorduri Chopin în 2010, Oltea Şerban-Pârâu
 Din nou despre Jordi Savall, Monica Isăcescu
 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2010


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer