În opinia lui Octavian Saiu, moderatorul conferinţei de presă, elementul-cheie care se află la baza unei colaborări atât de fructuoase (Ofelia Popii a fost recompensată pentru acest rol cu premiul UNITER în 2011 pentru cea mai bună actriţă) este "onestitatea" de a face teatru atât a autoarei textului cât şi a actriţei care îl interpretează. În cazul Liei Bugnar "onestitatea, autenticitatea modului în care ea îşi creează personajele, în care îşi organizează materia dramatică, în care funcţionează dialogul" iar în cazul Ofeliei "contează prezenţa vie a omului care e, cu o incandescenţă uneori neverosimilă"
Dacă nu v-am convins încă să mergeţi să vedeţi spectacolul, mai fac o încercare, adăugând o cronică pe care am publicat-o în numărul 11-12 / 2010 al revistei Euphorion.
***
Prezentat pe 2 octombrie 2010, cu prilejul microstagiunii organizate de Teatrul Naţional "Radu Stanca", spectacolul Felii s-a dovedit un succes. Mărturisesc faptul că eram destul de circumspectă înainte de vizionare. Fiind vorba de un "one woman show" mă temeam că va fi monoton, dar am descoperit o frumoasă îngemănare între un text impecabil scris de Lia Bugnar, cea care semnează de asemenea regia, şi o interpretare impresionantă a Ofeliei Popii.
Gândit iniţial ca un spectacol-lectură în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru, când a fost citit de aceeaşi actriţă, şi dezvoltat apoi atât din punct de vedere literar cât şi dramatic, Felii este în opinia autoarei un spectacol "despre iubire, despre lipsa ei, despre durerea pe care ţi-o provoacă absenţa iubirii, despre dezorientare".
Întreaga poveste gravitează în jurul unui eveniment tragic (moartea unui senator), fapt ce aduce în faţa spectatorilor secrete, drame ascunse, speranţe, neîmpliniri, adică "felii" de viaţă, pentru că de viaţa acestui bărbat sunt legate cu fire mai mult sau mai puţin văzute, vieţile mai multor femei, interpretate toate la modul magistral de o sigură actriţă, Ofelia Popii.
Soţia defunctului, tot mai dependentă de alcool, trăieşte cu dezamăgirea faptului că după ce s-a îmbolnăvit şi sânul i-a fost amputat, soţul ei şi-a găsit o amantă, Margareta, menajera pe care ea o iubise "ca pe o rudă". Margareta, în casa căreia Marcel moare, în ciuda mustrărilor de conştiinţă, nu s-a putut împotrivi sentimentului puternic ce a împins-o în braţele unui bărbat însurat, aparţinând unei clase sociale superioare. Clea, fiica senatorului, nu e nici pe departe un copil model, crescut într-o familie model, ci este distribuitor de droguri, fiind ea însăşi dependentă. Edith, mama lui Marcel este în ciuda vârstei, o femeie voluntară şi optimistă, care rememorează momente din copilăria fiului ei, susţinându-şi nora şi nepoata în momentele grele. Pentru Bella, pedichiurista defunctului, care se ocupa de bătătura ce-i crea o mulţime de neplăceri acestuia, moartea lui Marcel este o dramă, într-un mod indirect. Fiind mama unei fetiţe cu o malformaţie la coloană, ce trebuie să suporte dureri crunte în lipsa medicamentelor foarte scumpe pe care i le cumpăra din banii oferiţi cu generozitate de senator, femeia ajunge în culmea disperării, şantajând-o pe văduvă că în cazul în care nu acceptă să-i dea în continuare bani, va pretinde că a fost amanta celui mort. Bella, ajunsă la spital din motive neprecizate (poate fi o supradoză de droguri sau răzbunarea unor recuperatori nemulţumiţi de nefurnizarea la timp a "mărfii") este îngrijită de o asistenta medicală, pentru care starea gravă în care se află fata este doar un alt caz cu care se confruntă la serviciu. Ea este cea mai ştearsă dintre figuri, nefiind decât o femeia cumsecade.
Construită ca o înlănţuire de monologuri, povestea se ţese pe măsură ce toate aceste femei "ies" şi "intră" din / în scenă după un paravan plin de uşi şi tixit cu fragmente de text. Decorul are o funcţie mai mult practică în acest caz, oferind posibilitatea actriţei să schimbe costumaţia, dar în esenţă el nici măcar nu este necesar, pentru că interpretarea e atât de edificatoare încât personajele nu pot fi confundate.
Felii nu este genul de spectacol care impresionează vizual, prin proiecţii şi decoruri elaborate, dar profunzimea textului, delicateţea cu care explorează nuanţele sufleteşti, felul în care ştie să spună mult în cuvinte puţine şi să valorifice detaliile, reprezintă argumente importante pentru a fi considerat unul dintre cele mai impresionante spectacole din repertoriul Teatrului Naţional "Radu Stanca".
Exemple de momente de mare sensibilitate ale spectacolului sunt dialogul dintre noră şi soacră în care aceasta din urmă îi dezvăluie văduvei iubirea pe care (în ciuda adulterului) i-o poartă lui Marcel, ce se învinuia adesea de faptul că boala soţiei lui se datorează faptului că el "n-a ştiut cum s-o iubească" sau simbolismul "băgăjelului" pe care Clea îl face pentru "călătoria" alături de tatăl său, în care pune tot felul de nimicuri ("Nişte sâmburi de caise ", "o aţă albastră foarte frumoasă", o insignă cu "I'm a bad girl" pentru ea şi una cu "I love bad girls" pentru tatăl ei, "un termos cu sirop de vişine făcut de bunica Edith", De veghe în lanul de secară) care sunt o mărturie a fragilităţii vieţii, a lucrurilor mici în care constă bucuria de a trăi, a dragostei dintre tată şi fiică, pierdută în timp şi regăsită dincolo de moarte.
De abia în ultima scenă decorul îşi relevă o reală valoare dramatică, semnificativă pentru construcţia sensului, când "o absoarbe" pe Clea într-un spaţiu-matrice cu evidente valenţe thanatice. Simplitatea spectacolului, marile întrebări existenţiale ce pot fi citite printre rânduri mă determină să-i dau dreptate Liei Bugnar care afirma că Felii înseamnă "mai puţin decât bucăţi şi mai mult decât firimituri. Nu trebuie să mănânci tot cozonacul ca să-ţi dai seama cum a ieşit. O felie e exact cât îţi trebuie, să-ţi faci pofta dar să nu te saturi."
Teatrul Naţional "Radu Stanca"
Felii, de Lia Bugnar
Cu: Ofelia Popii
Scenografia & Light Design: Dragoş Buhagiar
Coregrafia: Florin Fieroiu
Muzica: Vlaicu Golcea.