Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Concert Anathema, 2010

Anathema, mai tîrziu, dar sîntem aici!


Cristian Geambaşu

Gazeta Sporturilor, noiembrie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
The Silver Church, pentru cei de o anumită vîrstă fosta sală a studenţilor de la Grigore Preoteasa. M-a întrebat cineva la un moment dat la al cîtelea concert Anathema participam vineri seară. M-a luat prin surprindere. În jur, lumea îşi făcea socoteli asemănătoare. Al 4-lea? Al 5-lea? Ne omoram timpul. Cu o bere, cu o bîrfă. Românul e răbdător. Românul rocker nu face excepţie, deci e şi el o fiinţă răbdătoare. Şi nonviolentă. Asta e bine, rău e că băieţii de la Anathema s-au lăsat aşteptaţi vreo oră şi jumătate, iar organizatorii au tăcut mîlc. Sau complice?!

Concertul a compensat varicele, întîrzierea şi senzaţia indusă de cele 90 de minute de aşteptare că sîntem încă la marginea Imperiului Punctualităţii. Whatever! Scopul declarat al evenimentului, prezentarea pieselor de pe ultimul album, We're Here Because We're Here, a fost atins. Thin Air, Summernight Horizon, Dreaming Light sau Angels Walk Among Us au sunat curat, foarte aproape de puritatea sunetului de pe disc, lucru care vorbeşte despre calitatea unei trupe care, în plus, nu şi-a pierdut tinereţea după 20 de ani de activitate şi pledează pentru bucuria unor oameni de a cînta în faţa celor care îi iubesc. Rămîn la părerea că We're Here... e o lucrare atent şlefuită, îndelung distilată, cu mai mult lirism, asigurat şi de vocea recuperată a lui Lee, sora bateristului John Douglas. Totuşi, după 7 ani de secetă şi de aşteptare a fanilor, mă gîndeam la ceva mai puternic şi mai puţin romantic. E posibil să mă înşel şi să fiu un nostalgic incurabil al prospeţimii de pe Eternity, Alternative 4 sau Judgment.


Apropo de nostalgie. Lee, Vincent, Danny, Jamie, John, Les şi John au săpat adînc în repertoriu, de unde au răsărit pe rînd nestematele. Closer, Deep, Lost Control, Are You There (cu Danny lăsat singur pe scenă, doar el cu chitara acustică), Feel, apoi Angelica şi One Last Goodbye (piese cîntate rar în concertele din ultimii ani) şi, la urmă de tot, Fragile Dreams au rotunjit o seară în care muzica Anathema a căzut peste capetele noastre ca o ploaie care te curăţă de mizeria cotidiană. Au fost două ore şi jumătate în care vocea lui Vincent şi chitara lui Danny s-au auzit limpede şi inspirat ca întotdeauna, iar Lee nu a reprezentat doar graţia feminină urcată pe o scenă, lîngă o trupă rock. Anathema e o stare de spirit. A lor şi a celor care îi ascultă. Anathema nu e o poveste despre virtuozitate, ci despre suflet. Înclin să cred că erau sinceri atunci cînd au spus că e bine să te întorci acasă vorbind despre Bucureşti. Şi mai cred că a fost cel mai reuşit concert al lor în România fiindcă au evoluat într-un club. Exact mediul care le prieşte cel mai tare.







 Toate articolele despre Concert Anathema, 2010


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Cristian Geambaşu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer