Film Menu / noiembrie 2010
Morgen
Morgen, primul lungmetraj al lui Marian Crişan, promite. Şi, din păcate, nu fructifică promisiunile până la capăt. Morgen desemnează în limba germană doi termeni importanţi în contextul filmului, şi anume: "mâine" şi "dimineaţă". "Mâine" reprezintă promisiunea lui Nelu, un locuitor singuratic al Salontei, oraş situat pe graniţă, adresată proaspătului său prieten, un kurd care, încercând să treacă graniţa ilegal înspre Germania rămâne pierdut pe tărâmul ţării noastre. "Dimineaţa", mai ales în perioada crepusculară, reprezintă perioada zilei în care cei doi se întâlnesc şi în care se despart în final.
 
Acest moment al zilei prilejuieşte numeroase filmări de regim cu adevărat reuşite, expresive în contextul unei poveşti despre necunoscut, neînţelegere, non-comunicare. Totuşi, de multe ori, deşi frumoase, aceste cadre par un prilej bun de a masca eventualele lacune în jocul actoricesc sau în scenariu (luarea lui Behran de către vameşi, privitul prin întuneric la imigranţi etc.), o astfel de afirmaţie fiind permisă în termenii unei comparaţii cu puţinele momente în care întunericul sau lumina nu joacă un rol important în cadru. În acest context, cel mai bun exemplu mi se pare o urmărire din spate şi apoi din faţă a lui Nelu, când acesta se duce să schimbe banii proaspăt obţinuţi de la turc. Pot exista două cauze pentru ratarea acestui moment (care se aplică pentru toate momentele similare din film): fie e vina actorului, în acest caz Istvan Danko, care pe tot parcursul filmului are foarte multe momente în care priveşte fix (în gol), fie a indicaţiilor regizorale, care îl îndeamnă la un joc pietrificat.
 
Oricum ar fi, e vorba de o stângăcie, care nu avantajează o poveste care se doreşte despre omenie, despre binele moral deasupra celui impus de lege, la fel cum, prin alăturare, personajul lui Behran pare foarte subţire. Acesta ajunge în casa lui Nelu şi repetă obsesiv, ca pe o incantaţie, fără o schimbare de ton sau atitudine, aceleaşi cuvinte, din care se distinge "Alemania". Înţelegem că e vorba de faptul că trebuie să ajungă în Germania, la fiul său şi că nu cunoaşte altă limbă. Problema e că după ce repetă obsesiv aceleaşi cuvinte (netraduse, un truc facil de a transmite neînţelegerea dintre cei doi), Behran, când e acceptat în comunitate, nu prea mai vorbeşte şi parcă uită complet de familie sau de faptul că îi dăduse lui Nelu banii săi, refuzaţi de transportatorii săi ilegali.
 
Şi când îşi aminteşte, când e ameninţat de poliţia de frontieră că va fi trimis înapoi, repetă exact aceleaşi cuvinte, însoţite de aceleaşi gesturi ca la început, dar reacţiile sale nu sunt umane, repetiţia nu reprezintă diferenţa dintre aceeaşi melodie cântată de aceeaşi formaţie în mai multe concerte live, ci mai degrabă pe cea a unei înregistrări puse pe repeat. Deşi cu siguranţă că nu acestea sunt intenţiile realizatorilor, poate părea pentru mulţi că Behran e mai degrabă un câine de pază pentru Nelu; doar îl urmează, execută comenzile şi "latră" din când în când.
 
Alte personaje care provoacă "de ce"-uri spectatorilor sunt vameşii, cea mai neverosimilă situaţie fiind aceea în care îl scot pe Behran din zona de frontieră, adică la puţini kilometri de casa lui Nelu, sperând că acesta nu se va întoarce, încetând astfel să mai fie problema lor, când tot ceea ce cunoştea turcul la acel moment se afla pe drumul dinapoia sa, pe care nu îi e greu să îl urmeze în sens invers.
 
Totuşi, filmul abundă de momente bune, de sine-stătătoare, multe dintre ele fiind pline de umor, precum cel al trecerii graniţei pentru a ajunge la meci, al privitului imigranţilor noaptea sau al aşteptării trenului la barieră. De asemenea, multe secvenţe se învârt în jurul constrângerilor generate de diferite legi, aici încadrându-se prima secvenţă - cea cu peştele care moare pe graniţă, apoi cele din supermarket sau cea în care Nelu încearcă să îşi treacă prietenul în Ungaria folosind maşina de marcat drumuri.
 
Şi totuşi, Nelu îl adoptă pe cel care încalcă legi, profitând de el, dar tocmai mesajul de omenie transmis în finalul filmului capătă tente prea moralizatoare pe alocuri: de exemplu, schimbarea banilor de la turc atunci când acesta spune că merge la biserică. Diferenţele dintre cei doi se regăsesc la toate nivelurile, dar acestea nu împiedică cu nimic ca relaţia dintre ei să se apropie de una de prietenie. Totuşi, chiar şi în aceste condiţii, filmul rămâne rece. Acesta nu ar fi un lucru rău, dar pare în contradicţie cu intenţiile.
 
Pur şi simplu, Morgen e un amestec de jocuri frumoase cu adâncimea cadrului, de imagini foarte mişcate, neclare şi lungi, de momente amuzante şi momente care par acoperite, mascate, un amalgam de aparenţe de film subtil şi de film ratat.

Vezi o galerie de imagini din filmul Morgen (regia: Marian Crişan) aici.
Citiţi scenariul filmului Morgen, un volum publicat de Editura LiterNet.

Regia: Marian Crişan Cu: András Hatházi, Yilmaz Yalcin, István Dankó, Szabolcs Hajdu, Elvira Rimbu

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus