mai 2011
Târgovişte de jucărie
"Cartografierea" teatrală a teritoriului nostru, începută în 2008 la Baia Mare (Poveşti adevărate complet inventate despre Baia Mare) şi continuată apoi la Piatra Neamţ  (5 minute miraculoase în Piatra Neamţ) de exploratorii Ana Mărgineanu şi Peca Ştefan continuă. A treia etapă a proiectului lor Despre România, numai de bine vizează chiar oraşul natal al lui Peca Ştefan, Târgovişte. Ceea ce au descoperit aici Peca şi Ana Mărgineanu se regăseşte, sub titlul Târgovişte de jucărie, atât între coperţile volumului omonim cât şi, în 3D - sau 4, sau 5, sau nD - în aproape toate spaţiile Teatrului Municipal Târgovişte (săli, foaier, cabine etc.) simultan, sub forma unui "spectacol-cameleon".

"Dintre toate provocările, trebuie să recunosc că Târgovişte a depăşit orice am încercat până acum. Oraşul ne-a apărut atât de complex, atât de încărcat de legende, istorie, melancolie şi frumuseţe încât am simţit şi eu, şi Ştefan că avem material pentru 10 spectacole, nu unul. Până la urmă am ales să facem 18 spectacole micuţe, care să se joace simultan în 6 spaţii (5 de sine stătătoare şi unul mobil) oferind târgovişteanului posibilitatea de a-şi construi propriul traseu şi prin asta propriul spectacol. O trupă de actori tineri, dinamici şi extrem de înclinaţi spre joacă ne-a permis să le şi realizăm, în timpul în care în mod normal am fi făcut unul singur". (Ana Mărgineanu)

Regia îi aparţine, fireşte, Anei Mărgineanu, decorul este conceput de către Mihai Păcurar, iar costumele au fost create de Cristina Milea. Spectacolul se bucură de colaborarea artistei video Cinty Ionescu şi de ilustraţia muzicală a lui Petru Mărgineanu. Mişcarea scenică este realizată de către Andreea Duţă.

Din distribuţie fac parte Virgil Aioanei, Laurenţiu Bănescu, Radu Câmpean, Toma Dănilă, Ilie Ghergu, Delia Lazăr, Cosmina Lirca, Maria Nicola, Ana Maria Oglindă, Cristian Olaru, Katia Pascariu, Mircea Silaghi, Daniela Stîngă, Ştefan Ştefănescu şi Miruna Vâju.

Premiera va avea loc duminică, 29 mai 2011, la ora 19.00 la Teatrul Municipal Tîrgovişte (B-dul Regele Carol I, nr. 43, Târgovişte), şi va fi precedată de lansarea volumului conţinând cea mai lungă piesă de teatru scrisă până acum la noi.

Următoarele reprezentaţii vor avea loc în zilele de 3, 10 şi 11 iunie 2011.

***
 
Ghid de întrebuinţare

Iată cum va funcţiona traseul dumneavoastră din această seară. Aţi primit un pliant la intrare. În momentul ăsta înseamnă că vă uitaţi pe el. Puteţi observa că există 5 spaţii la dispoziţia dumneavoastră - plus o atracţie mobilă - Omul Maşină! În fiecare tură, dumneavoastră vă alegeţi spaţiul şi atracţia dorită.

A, ce este o tură? În acest spectacol avem patru ture de 20 minute fiecare, iar între ele câte o pauză de 5 minute. O tură conţine 6 spectacole - sau atracţii - care se întâmplă simultan. Dumneavoastră puteţi să alegeţi unul singur! Aveţi în acest pliant o listă cu spectacolele pe fiecare tură. Ideea e că în pauzele de 5 minute dintre ture vă puteţi schimba spaţiul şi atracţia pe care doriţi să o vedeţi. Ca la multiplex! Sau ca la mall! Sau ca într-un spectacol cameleon! Sau... dacă sunteţi mai conservator, puteţi rămâne în spaţiul în care sunteţi. Deşi... ar fi nişte excepţii. Se poate rămâne doar la Casa Râsului de Groază şi Casa Păpuşilor.

Pentru restul spaţiilor se fac înscrieri. De exemplu - doar trei spectatori o pot vedea pe cea mai frumoasă femeie din lume. Fiţi rapizi! Ridicaţi mâna! Tot aşa - doar un singur spectator îl poate cunoaşte pe adevăratul Prinţ al Întunericului! Da, să-l vedeţi pe Dracula unu la unu înseamnă că sunteţi la concurenţă cu restul spectatorilor! Şi aveţi o singură şansă la fiecare reprezentaţie. Nu pot să vă doresc decât să fiţi extrem de rapizi la ridicatul mâinii!

La fel, numai unui singur spectator Băbăreasa îi va ghici în palmă, tarot sau globul de cristal! Ascultaţi atent ghizii şi mergeţi cu spiriduşii! Să nu rataţi spaţiile în care trebuie o făcută o înscriere. Vă daţi seama - ce norocos e spectatorul care va fi singurul sau singura care ar vedea-o pe Băbăreasă?! Va fi unicul! Şi ţineţi un ochi şi pe Gigel - că poate aveţi noroc şi vă ia în maşinuţa lui. Bine, dacă rataţi ceva - aveţi din nou noroc.

Sunteţi încurajaţi cu căldură să reveniţi la Târgovişte de Jucărie de minim 4 ori, ca să puteţi vedea şi descoperi toate cele 18 spectacole! Se vând chiar şi abonamente pentru 5 reprezentaţii la preţ de 4! Asta e - până la urmă suntem cel mai tare parc de distracţii teatrale din Universul cunoscut! Joacă plăcută! Pentru nelămuriri - întrebaţi spiriduşii. Aceasta a fost Vocea Dramaturgului.

(Peca Ştefan)
De: Peca Ştefan Regia: Ana Mărgineanu Cu: Virgil Aioanei, Laurenţiu Bănescu, Radu Câmpean, Toma Dănilă, Ilie Ghergu, Delia Lazăr, Cosmina Lirca, Maria Nicola, Ana Maria Oglindă, Cristian Olaru, Katia Pascariu, Mircea Silaghi, Daniela Stîngă, Ştefan Ştefănescu, Miruna Vâju

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus