Profil. Poveste. Personaj: Adrian Oianu

Sinceritatea mă obligă să recunosc că interviul de săptămâna aceasta şi cel de săptămâna viitoare nu sunt noi. Le-am făcut în, hmmm, perioada târzie a emisiunii V... de la Vizual şi sunt cele pe care le doresc cel mai tare recuperate în rama mult mai potrivită (pentru ele) PPP: Adrian Oianu şi Oana Pellea.
 
Pe Adrian Oianu, pe vremea aceea, l-am vânat destul de mult timp. Tentativele mele de a-l aduce fie să vorbească despre cum se îmbracă starurile, fie despre nu ştiu ce oraşe şi tendinţe în moda contemporană, se blocau în refuzurile politicoase, aproape măgulitoare, ale lui Catrinel, unul dintre cei mai destoinici si neobosiţi PR pe care i-am întâlnit. Până la urmă, mi-a spus-o franc: "Adrian nu îşi dă cu părerea despre alţii sau altele. Când o să vrei să vorbim despre munca, profesia şi vocaţia lui, despre fotografie sau despre mentorii pe care i-a avut, te aşteptăm cu toată deschiderea". Eşec atunci, câştig pe termen lung, pentru că trebuia să îmi dau seama că un om care nu caută, ba chiar evită să iasă în evidenţă cu orice preţ, e dintr-un aluat ceva mai altfel. Aşadar, am vrut, la un moment dat, să vorbesc cu Adrian Oianu despre profesia şi vocaţia lui, despre mentorii de peste Ocean şi despre translarea experienţei dobândite acolo, în ţara de origine a profesionalismului, aici, în tărâmul de adopţie al heirupismului şi talmeş-balmeşului. Mai mult decât toate acestea, am vrut să vorbesc cu Adrian Oianu despre rochie, un articol vestimentar despre care eu doar îmi pot da cu părerea, pe când el îl poate ridica aproape la rang de element de arhitectură umană.
 
În toate interviurile pe care le-am citit cu Adrian Oianu înainte de filmarea noastră, am găsit această odă închinată trupului feminin învelit în rochie. Nu în tunică, nu în fuste, nu în etole sau eşarfe. În rochii, îmbrăcăminţi arhetipale, modelate de mişcare, umflate de vânt, stoarse de culoare şi trăite din toată fiinţa. Purtate, simţite, privite, trăite, uitate. Fâşii de mătase sărăcite de orice detalii inutile, forme primare puse în slujba corpului fluid, statuie vie cu un milion de gesturi, arome, poze şi ipostaze.
 
Mentorii lui Adrian Oianu sunt Bill Blass, Donna Karan, Ralph Lauren sau Calvin Klein. Lecţia lui Adrian Oianu este lecţia seriozităţii americane, a conştiinciozităţii şi a ideii că locul pe care îl ai nu e unul dat, ci unul câştigat. Ca atare, este şi lecţia competiţiei. Atelierul lui Adrian Oianu este minimalist, fără curbe în plus sau zone de culoare prisosind. Stilul personal al lui Adrian Oianu este discreţia maximă, simplitatea non-culorilor, absenţa accesoriilor şi trademark-ul propriu, mereu şapcă sau pălărie. Discursul lui Adrian Oianu este pasiona(n)t, cunoscător şi recunoscător, ager la metaforă, receptiv la sugestie, entuziast-molipsitor şi gratificant pentru interlocutor. Rochiile pe care le face Adrian Oianu sunt esenţiale, directe şi foarte oneste în invitaţia pe care o lansează: aceea de a descifra duetul dintre ţesătură, epidermă şi membre şi de a deveni parte a acestui dialog.
 
Una peste alta, îi mulţumesc lui Adrian pentru refuzurile succesive de a-mi vorbi despre actriţa X îmbrăcată în designer-ul Y sau despre cine ştie ce prezentatoare autohtonă transformată în style icon. Îmi mulţumesc şi mie că am trecut peste ele şi, astfel, am avut bucuria de a descoperi un nou Personaj.

TVR Cultural, Vineri, 10 decembrie 2010, 21:30
[email protected]