Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Topuri 2010

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Non multa, sed multum - Filmele anului 2010


Marian Rădulescu

ianuarie 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
În anul 2010 nu am fost niciodată (din cauza exclusivă a repertoriului) într-o sală de cinema. O singură dată am ajuns la o fostă grădină de vară din buricul târgului. Au mai rămas din ea doar câteva rânduri de scaune şi un ecran (panoramic) într-o stare avansată de degradare. Practic, tencuiala albă era căzută pe o suprafaţă destul de mare, astfel că proiecţia s-a făcut pe un ecran portabil. Am văzut acolo o excelentă (şi inteligentă) comedie estivală Les vacances de Monsieur Hulot (1953) - o mai veche restanţă de-a mea. Şi l-am descoperit pe Jacques Tati.




Pe diverse monitoare am mai văzut câteva filme - mai noi sau mai vechi - la care mă gândesc încă. Unul este o producţie japoneză de Akira Kurosawa, Waga seishun ni kuinashi / Nu regret tinereţea noastră (1946) cu actriţa - frumoasă şi talentată - Setsuko Hara, din Tôkyô monogatari / Poveste din Tokyo.


Se pare că, la începutul anilor '60, după decesul Pygmalion-ului ei (regizorul Yasujiro Ozu), s-a retras definitiv din show business. Spre dezamăgirea numeroşilor ei fani. O mare încântare mi-a pricinuit şi un film nipon mai recent (2008), Okuribito / Plecări - Premiile Oscar 2009 pentru "cel mai bun film străin".


Nimic din futurismul Japoniei contemporane nu se regăseşte în acest film de Yōjirō Takita. Atmosfera pare desprinsă din perioada de glorie a cinematografului japonez (Ozu, Mizoguchi, Kurosawa). Melodramă cvasi-minimalistă, însă top quality, pe tema familiei ca oază. Familia-cămin, dar şi dureroasa relaţie tată-fiu, a cărei vindecare (post-mortem), constituie apoteoza filmului. Şi încă ceva: imposibil de trecut cu vederea chipul blând al actriţei Ryoko Hirosue, ce aminteşte de neuitata Noriko (Setsuko Hara) din acelaşi Tokyo Monogatari.


O altă producţie românească recentă, Caravana cinematografică (regia: Titus Muntean), de această dată voit "maximalistă" (cu eforturi vizibile pentru a crea o ambianţă audio-vizuală - scenografie, muzică etc. - ca altădată), mi-a demonstrat că ne-minimalismul nu este deloc o garanţie a calităţii.

Revanşa însă mi-am luat-o cu Medalia de onoare - de departe, pentru mine, "filmul anului" (dintre cele româneşti) şi nu numai: recitaluri actoriceşti şi o viziune regizorală mult peste medie. În plus, aceeaşi temă ca în Okuribito: restaurarea relaţiei tată-fiu.




M-am mai bucurat, în 2010, de câteva scurt-metraje: Ti einai afto? / What Is That? şi Small pleasures / Mici bucurii (ambele de Constantin Pilavios). Primul surprinde o stare sufletească extrem de delicată: metanoia unui fiu risipitor. Al doilea enunţă (ilustrează) câteva din "micile bucurii ale vieţii", aşa cum le "vede" - cu "ochiul dinăuntru" - un nevăzător.




O adevărată revelaţie a fost desenul animat Get Out (de: Charlotte Boisson, Julien Fourvel, Pascal Han-Kwan, Tristan Reinarz, Fanny Roche) - o privire "suprarealistă", plină de fantezie, aruncată celui dintâi rai al omului: pântecul matern.


 
Arev Manoukian propune şi el o "evadare" din realitate pentru a sonda resursele inepuizabile şi imbatabile ale dorului, în Nuit blanche / Noapte albă.


La secţiunea video-clip am rămas cu Dégéneration / Degener (Mes Aïeux) - o poveste ce depăşeşte cu mult graniţele muzicale (genul pop) cărora li se subscrie. O mărturie despre, poate, un fenomen ireversibil: absurdul lumii contemporane, exacerbarea individualismului, împuţinarea iubirii şi a respectului faţă de părinţi, însingurarea maladivă etc.


Şi, la final, ruşii. Chudo / Minunea (regia: Alexandr Proşkin) ilustrează - denotativ, narativ, clasic - o "minune". Filmul, ni se atrage atenţia întocmai ca în arhicunoscutele producţii americane, este "inspirat dintr-un caz real". Proşkin încearcă să "explice" inexplicabilul, inefabilul, taina.


În schimb Pridel Angela / Lăcaşul îngerului (regia: Nikolai Dreyden) este un admirabil bookmark pentru atmosfera poetică, bogat conotativă, din filmele lui Tarkovski şi Abuladze. Şi Lăcaşul... este tot despre o minune (odiseea transformatorie întru sfinţenie şi îmbisericire a minţii), dar câtă sugestie, câtă grijă pentru detaliu, pentru ceea ce nu se cade a numi.


Non multa, sed multum - spuneau anticii. Acum, când - în privinţa imaginilor autonome, care de care mai înnebunitoare - suntem împresuraţi mai ales de multa (în detrimentul lui multum), întâlnirile - pe parcursul unui an cinematografic - cu Okuribito, Pridel angela, Get Out, What is that?, Small Pleasures, Nuit blanche sau Medalia de onoare (pentru a nu mai pomeni de momentele clasice Tati şi Kurosawa) reprezintă, cu asupra de măsură, un dar. Pentru un cinefil poate prea selectiv şi din ce în ce mai pretenţios.



 Toate articolele despre Topuri 2010


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Marian Rădulescu


Alte articole

 2010 în 10 filme, Corin Toporaş
 Lumini şi umbre în Egipt - Ce filme am văzut în 2010, Andrei Creţulescu
 2010, Andrei Creţulescu
 The year 2010 in movies - ten of them, Corin Toporaş
 Cinema - top 2010, Lucian Maier
 Toate articolele despre Topuri 2010


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer