Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Articole diverse

Mari filme care nu mi-au plăcut (1)


Alex. Leo Şerban

Revista HBO, noiembrie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Mulţi dintre cei care-şi dau cu părerea despre filme trec mult prea uşor de la "mi-a plăcut/nu mi-a plăcut" la "e super/e varză". Un critic bun ar trebui să fie acela care, chiar şi atunci când nu-i place un film, îi recunoaşte meritele. "Obiective", cum se zice.

Ca oricare cinefil, am şi eu un număr de filme după care nu mă omor. Unele sunt considerate de alţii (colegi de breaslă sau simpli cinefili) nişte capodopere; or fi, doar că nu sunt pe gustul meu. Spre deosebire de unii spectatori care cred că gustul lor e cheia de boltă a judecăţii cinematografice, drept care-şi permit să decreteze un film ca "bun" sau "prost" în funcţie de asta, eu nu cred deloc aşa ceva. Dimpotrivă: recunosc importanţa acelor titluri (eventual, pentru istoria cinematografului), dar zic "pas" când vine vorba să le revăd. Iată, aşadar, o listă de mari filme care nu mi-au plăcut:

Cel mai recent este Russkiy kovcheg / Arca rusească, eseul cine-muzeografic al rusului Aleksandr Sokurov. A căpătat, aproape instant, statutul de "film-cult" pentru că e tras într-un singur plan-secvenţă, lung cât ţine filmul (99 minute); pentru alţii, este un exemplu exasperant de artsy-fartsiness - pandantul rusofon & color al Anului trecut la Marienbad. L-am văzut la Cannes în 2002 când a fost în competiţie şi, la un moment dat, a trebuit să ies din sală: simţeam că mă sufoc! Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie un plan-secvenţă ce dă impresia că nu s-ar mai termina, fără tăieturi de montaj/guri de aer, îmi creează anxietate: mă simt ca-ntr-o închisoare. Ştiu că e o problemă personală (sunt claustrofob), ca atare nu acuz procedeul.

Pe de altă parte, un film precum Russkiy kovcheg nu mi se pare mai mult decât o idee-pariu dusă până la capăt cu virtuozitate: odată ce te-ai prins care e "conceptul" (istoria ca un şir neîntrerupt de întâmplări, coregrafiate de-a lungul şi de-al latul unui Ermitaj înţesat de capodopere...), poţi "zapa" liniştit. În ce mă priveşte, îl prefer pe Sokurov din Mat i syn / Mamă şi fiu, poetic şi emoţionant, celui din Russkiy kovcheg, turistic şi extravagant.

Nu m-am dat în vânt nici după Good-bye, Lenin, filmul-şlagăr al "despărţirii de comunism". Mi s-a părut că, spre deosebire de Russkiy... lui Sokurov, în Lenin-ul lui Becker ideea era mai mişto decât execuţia. Filmul dă şi mai mult senzaţia de muzeu - sau depozit - de artefacte de dinainte de '89: e fantasma unor (n)ostalgici care-au creat un basm cu oameni de mucava pentru a da viaţă obiectelor. Mi-a amintit de Hibernatus (comedia lui Molinaro), doar că Hibernatus e mult mai amuzant pentru că îl are pe Louis de Funès în loc de Daniel Brühl. (N-am înţeles niciodată de ce place Brühl: e mai insipid ca o varză uitată la fiert.)

Următorul pe listă ar fi (să mă ierte Magda Mihăilescu!) Underground, fresca-mamut a lui Kusturica. OK, ştiu că a luat Palme d'Or-ul, ştiu că e "important" dar, pentru mine, nu e mai important decât Otac na službenom putu / Tata e plecat în călătorie de afaceri, celălalt Palme d'Or al lui musiu Emir, făcut cu aproape zece ani mai devreme... Acela era simplu dar te lovea direct în inimă; ăstălalt e nemăsurat de ambiţios, gonflat, artificios, plin de şmecherii vizuale care vor, în oricare moment, să-ţi ia ochii. Şi ţi-i ia - dar nu şi inima. Un fel de mega-Fellini combinat cu mega-Cimino, dar fără rafinamentul primului sau fragilitatea celuilalt. E genul ăla de "monument" bălţat şi lăbărţat, în care grandomania se ia la întrecere cu imaginaţia şi câştigă kitschul. E-atât de "pitoresc", atât de plin de "pirotehnii" aiuritoare & ameţitoare încât seamănă cu un iarmaroc(k) - unul balcanic-strident, cu muzica asasină a lui Bregovic. Poate că e "genial", dar e-un geniu de care mă pot lipsi: pare mai mult divizia militară cu acelaşi nume...

Nici The Godfather / Naşul (1 & 2) nu e printre preferatele mele. Admit că sunt filme extrem de eficiente, totul e perfect în ele (de la regie la actorie, mişcări de cameră, muzică etc.), dar nu văd în ce-ar consta "măreţia" lor - vreau să spun, în afara dorinţei evidente de a face un Shakespeare din Puzo. Dacă e vorba despre "filme cu mafioţi", le prefer pe ale lui Scorsese. Dacă e vorba de filmografia lui Coppola însuşi, prefer - de departe - Conversation (mă bucur că şi el). Sau Apocalypse Now (care nu stă rău nici el la capitolul "grandomanie"!). The Godfather 1 & 2 sunt exemple supreme de storytelling hollywoodian, doar că puteau fi făcute şi-n anii '30 dacă exista colorul şi nu exista codul Hays.

(va urma: în episodul următor, Morte a Venezia şi Gone with the Wind)



 Toate articolele despre Articole diverse

Resurse

 Alte articole de Alex. Leo Şerban


Alte articole

 Majoratul I.D.Fest: au început înscrierile!, Comunicat de presă
 Maraton de animaţii Happy Family - gratuit pentru copiii cu vârsta sub 12 ani -, Comunicat de presă
 Începe cea de-a şasea ediţie a caravanei Zilele Filmului Românesc, 2017, Comunicat de presă
 Zilele Filmului: Memoria Holocaustului (In Memoriam Elie Wiesel), 2017, Comunicat de presă
 Filmele LUX. 10 pentru 10 la Cinema Elvira Popescu din Bucureşti, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Articole diverse


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer