Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Incendies

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Tragedie orientală în sânge pe limba occidentalului - Incendies


Andreea Dobre

august 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Nimic nu sugerează mai bine confortul occidentalului decât figura blândă, de unchi gentil, a notarului Lebel (Rémy Girard), între tonurile de gri ale costumului şi ale biroului său. Deşi confortul ăsta e ilustrat cu o ocazie dureroasă, şi anume deschiderea unui testament, de aici începe călătoria gemenilor Jeanne (Mélissa Désormeaux-Poulin) şi Simon Marwan (Maxim Gaudette), crescuţi în Canada, spre trecutul secret al mamei lor (Lubna Azabal), dar şi spre gaura neagră (neagră de praf-de-puşcă-ruine-arse-suflete-distruse-sânge-vărsat-şi-uscat-în-soarele-deşertului, se înţelege) a conflictelor religioase din Orientul Mijlociu. Da, Incendies, în regia canadianului Denis Villeneuve, e unul din acele filme care confirmă clişeul subiectele-grele-pline-de-suferinţă-magnet-pentru-premii-în-festivaluri-şi-nominalizări-la-Oscarul-străin.

Dacă pornim de la ideea că un mesaj de efect trebuie transmis fix pe limba publicului-ţintă, atunci putem să primim cu braţele deschise un film care aduce pe ecran îndepărtatul folosindu-se de familiar, mai precis un familiar al spectatorului hrănit cu cruzimi filmate hollywoodian sau, după plac, cu melodrame politically correct marca CNN. Servim din plin imagini stereotipale ale Orientului (un orient generic, în care localităţile sunt fictive): privirea tristă a unui copil luat prizonier, pedeapsa capitală pentru dezonorarea familiei, măcel absurd, însemne religioase lipite pe mitraliere şi lista poate continua. De ce funcţionează toate astea? Nu pentru că ar trage vreun semnal de alarmă cum că media a trivializat ororile războaielor, nici pentru că piesele Radiohead de pe coloana sonoră ar da originalitate, ci pentru că Villeneuve şi-a însuşit craft-ul de povestitor: un tatuaj misterios pe un călcâi, ultimele dorinţe ale mamei misterioase ca trigger al poveştii, dozarea informaţiei în naraţiune; toate întorsăturile de condei mici la nivel scenaristic dar colosale la nivel uman care te fac să uiţi când trec cele două ore şi un pic ale filmului. Contează enorm şi intensitatea actorilor, subliniată de sobrietatea imaginii semnate de André Turpin şi mai ales de alegerea de a sugera pe ici, pe colo în loc de a spune totul, fără de care întreaga poveste ar fi fost o telenovelă plină de patetic. O scăpare e însă de reproşat: Simon e o apariţie foarte schematică, nu ştim suficient de multe despre el şi nici nu e convingător faptul că, brusc, se hotărăşte să îşi ajute sora în căutări.

Spre sfârşit, filmul devine aproape pervers, când noi, spectatorii deja ne prindem de marele secret şi nu aşteptăm decât să vedem cum vor reacţiona cei doi fraţi (după atâtea răsturnări de situaţie neaşteptate, era şi timpul să primim una de-a gata). Când în sfârşit vine momentul, se leagă subtil de fragmenţelele de "viaţa normală de dinainte" din care aflam că Jeanne e matematiciană: nimic nu e întâmplător. La fel de bine se potrivesc şi: unu, cronologia-franjuri - cum altfel să spui povestea unui destin întors pe dos de război şi fanatism descusut de o gagică din "lumea civilizată"? şi doi, ordinea în care sunt deschise cele două scrisori - întâi durerea, apoi iertarea! Pentru că până la urmă despre asta este vorba: Villeneuve umple de spini scaunele de cinema de sub posterioarele noastre europene cu un singur scop: să ne arate că orice rău, oricât de mare, e vindecat de iertare. Tezist? Chestie de gust.




 Toate articolele despre Incendies


4 comentarii

  • îndepărtatul rămâne departe
    Raluca Bujor, 04.08.2011, 13:01

    „Dacă pornim de la ideea că un mesaj de efect trebuie transmis fix pe limba publicului-ţintă, atunci putem să primim cu braţele deschise un film care aduce pe ecran îndepărtatul folosindu-se de familiar, mai precis un familiar al spectatorului hrănit cu cruzimi filmate hollywoodian sau, după plac, cu melodrame politically correct marca CNN. Servim din plin imagini stereotipale ale Orientului (un orient generic, în care localităţile sunt fictive): privirea tristă a unui copil luat prizonier, pedeapsa capitală pentru dezonorarea familiei, măcel absurd, însemne religioase lipite pe mitraliere şi lista poate continua.” - tind să nu fiu de acord, dar desigur bănuiați asta deja din simpla citare. Felul în care văd eu folosirea acest familiar despre care vorbiți este fix pe dos. Deși există din plin imagini clișeice în acest film, cred că ne putem laoadică întreba dacă nu s-au născut din fapte reale petrecute acolo. Războaiele, cruzimea și însemnele religioase nu sunt fabulații cu priză la public, sunt reale. Undeva, cumva, ele se petrec, doar că noi nu știm cum anume arată propriu-zis, deci nu știm ce imagini ar corespunde cel mai fidel. Faptul că regizorul a folosit familiaritatea pe care o descrieți dumneavoastră e reperabil. Publicul își poate deci da seama că are de-a face acolo cu o reconstituire mai mult sau mai puțin în trend undeva în Occident. Dându-și seama de asta, simultan înțelege și că acele realități îi sunt pentru totdeauna îndepărtate - nu prea există deci un familiar care să le apropie, ca într-o analogie fericită. Drama umană a personajelor am impresia că ne ajută să înțelegem vag, pur emoțional, că de fapt nu înțelegem nimic. Nici ce se petrece acolo, nici cum de personaje ca cele din Incendies sunt de fapt posibile și nici cum văd acei oameni lumea, cum o simt ei. Așa că pe scaun rămân spinii. Cel puțin până ieșim din sală și-și face din nou apariția discursul tipic raționalist - cochilia noastră de toate zilele.

    • RE: îndepărtatul rămâne departe
      Andreea Dobre, 04.08.2011, 21:32

      Bineînţeles că totul s-a născut din faptele reale, dar e o imagine a realităţii deja ultrafolosită. Omul se "imunizează" la un stimul pe care îl întâlneşte prea des.
      De acord, cinematograful (cel narativ, nu pur conceptual) e în primul rând emoţional, dar noi îl percepem printr-un filtru construit de educaţie (şi în educaţie includ şi toate influenţele societăţii). Da, e o idee complet raţionalistă, dar nu putem să o ignorăm.

      • RE: RE: îndepărtatul rămâne departe
        Raluca Bujor, 05.08.2011, 13:02

        De acord, nu avem cel mai „pur” ochi când ne uităm la..mai nimic, Însă ce doream eu să spun, cumva legat de experiența mea cu acest film, era că acești stimuli ultrafolosiți sunt depistabili, publicul poate ușor realiza că are de-a face cu o reconstrucție făcută din afara. Și atunci, în loc să ne imunizăm, putem înțelege că acele realități ne sunt și ne vor rămâne fundamental obscure. Servim clișee pentru că altceva nu avem ce, e vorba de limita înțelegerii noastre despre acele spații și acei oameni. Și limita asta e străvezie tocmai în folosirea unor imagini destul de sărace și de tocite. Eu am citat mai sus un pasaj în care susțineați exact opusul: spuneați că de fapt același familiar al acelorași imagini răsfolosite ne-ar aduce mai aproape acel îndepărtat Orient. Cred că apropierea aceasta nici nu este reală, ba chiar nici posibilă. Și cred că filmul a încercat să susțină cam același lucru, nu prin imagini poate, cât mai mult prin fluxul de emoții.
        PS: mă bucură această mică discuție :)

        • RE: RE: RE: îndepărtatul rămâne departe
          Andreea Dobre, 14.08.2011, 14:37

          Eu cred că asta a fost intenţia, să aducă îndepărtatul pe ecran şi să-l apropie de spectator prin acel 'familiar'; acum depinde de fiecare spectator dacă funcţionează sau nu. Există o grămadă de oameni pentru care e oh, atât de chic să arate că le pasă de toate nenorocirile prin care trece omenirea, pentru ei probabil că merge :)
          Şi mie îmi face plăcere să primesc astfel de comentarii şi să am cu cine să port discuţia asta, scuze că răspund cu întârziere.

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Andreea Dobre


Alte articole

 În proximitatea nonsensului - Incendies, Andreea Mihalcea
 Explozii în suflet - Incendies, Manuela Zipişi
 Idei şi realităţi - Incendies, Lucian Maier
 Ororile războiului - Incendies, Cristina Zaharia
 A doua zi - TIFF, 2011, Lucian Maier
 Toate articolele despre Incendies


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer