***
Anii '20 ai începutului secolului XX constituie o perioadă valoroasă pentru animaţia din Germania. Pionieri ai filmului experimental animat, Hans Richter, Walter Ruttman, Oskar Fischinger, Viking Eggeling, îşi realizează primele filme de animaţie - muzica vizuală, filmul abstract, dadaismul şi arta non-figurativă, iată ce se întâmplă în acest mediu cinematografic. Venind în contradicţie completă cu zeitgeist-ul perioadei, pe data de 2 mai 1926 are loc prima proiecţie a filmului de animaţie de lungmetraj Die Abenteuer des Prinzen Achmed / Aventurile Prinţului Ahmed al tinerei Lotte Reiniger, un basm arab sofisticat vizual care se bucură de o imensă popularitate şi este cel mai vechi film de animaţie de lungmetraj care a supravieţuit până în ziua de azi.
De mică, Reiniger a demonstrat o îndemânare naturală pentru lucrul cu foarfecele în confecţionarea siluetelor pentru spectacolele de "ombres chinoises", iar pasul de la montările unor piese de Shakespeare în sufrageria din apartamentul părinţilor la animaţie a fost cât se poate de firesc. Animaţia cu siluete nu a fost o noutate pe vremea aceea, existând diverşi animatori (dispersaţi geografic) care au experimentat cu această tehnică, însă Reiniger a fost cea care a adus acest tip de animaţie în atenţia marelui public prin succesul de care s-a bucurat Aventurile Prinţului Ahmed. Animaţia cu siluete practicată de Reiniger este, practic, o formă de animaţie "cut-out" - părţile componente ale corpului unui personaj sunt decupate din carton negru, personajul este asamblat cu ajutorul unor fire (textile sau de sârmă), iar apoi este animat pe suprafaţa unei sticle iluminate din spate. Procesul este pe cât de elementar, pe atât de solicitant atât din punct de vedere al tehnicii animatorului (să nu uităm că ne aflăm cu mult înaintea epocii video, iar Reiniger putea să vizioneze fotogramele montate doar în urma developării negativului), cât şi din punct de vedere al duratei necesare pentru realizarea filmului.
Dar, ca în orice basm care se respectă, eroul - Lotte Reiniger - a avut parte de nişte ajutoare pe măsura proiectului. Din echipă făceau parte, în calitate de asistenţi de animaţie, mai sus amintitul Walter Ruttman şi Bertold Bartosch, responsabili pentru efectele speciale. Responsabil de întreaga echipă era Carl Koch, soţul Lottei, care a lucrat şi în calitate de operator al filmului şi care a avut grijă ca tinerii animatori mânaţi de un entuziasm nemărginit să se oprească din când în când din experimente pentru a finaliza filmul, ceea ce s-a întâmplat după trei ani de muncă (1923 - 1926).
Plot-ul filmului este inspirat dintr-o serie de poveşti din ciclul 1001 nopţi, firul narativ fiind unul specific oricărui basm - avem un erou, un antagonist care îi pune piedici, câteva ajutoare care îşi fac şi ele treaba, iar, în final, prinţul rămâne cu fata nepământesc de frumoasă. Dacă din punct de vedere al construcţiei narative filmul nu are nimic nou de oferit, fiind caracterizat de previzibilitatea plăcută a basmelor, ceea ce face din această animaţie o capodoperă este stilul său vizual - Aventurile Prinţului Ahmed este un adevărat deliciu vizual, frumuseţea sa estetică fiind aproape hipnotizantă.
"Acest film e un poem vizual, un miracol ce trebuie experimentat, pe cât de entuziasmant pe atât de artistic", scria criticul Frank Warschauer în urma primei proiecţii a filmului. Herr Werschauer - exagerat un pic, poate? Nu chiar. Oricât de preţioasă este aprecierea sa, ea este, totuşi, apropiată de senzaţia creată la finalul filmului. Aventurile Prinţului Ahmed este, într-adevăr, ca o poezie, însă nu una în spiritul Opus-urilor şi Simfoniilor diagonale ale colegilor de breaslă ai Lottei, ci ca o baladă medievală - frumoasă şi seducătoare în complexitatea sa vizuală. Multitudinea personajelor şi a decorurilor este copleşitoare, luând în considerare faptul că totul a fost realizat manual, iar sentimentul de exasperare atinge apogeul (cel puţin, pentru mine) în secvenţa în care frumoasa Pari Banu şi însoţitoarele ei fac baie noaptea într-un lac, iar reflecţiile luminii lunii pe suprafaţa apei sunt mici fâşii de carton animate care tremură la intrarea frumoaselor creaturi în apă (din al doilea act).
Este interesant de observat raportul creat între poveste şi spectator din punct de vedere al tehnicii utilizate. Fiind siluete negre, personajele sunt, în cea mai mare parte, lipsite de expresii faciale (în singurele momente în care există prim-planuri, expresiile sunt reduse la cele de bază: tristeţe, bucurie, mirare), ceea ce înseamnă că expresivitatea personajelor cade exclusiv pe seama formelor şi a mişcărilor acestora. Evident, formele siluetelor nu sunt întâmplătoare - personajele feminine sunt, în general, construite din linii mai curbe, vrăjitorul cel rău este construit, aproape în întregime, din unghiuri ascuţite ş.a.m.d. Însă, ceea ce mi se pare mai important, este faptul că accentul cade pe coregrafia personajelor, care împreună cu muzica compusă de Wolfgang Zeller, "libretul" de tip basm, dar şi împărţirea în acte, creează o convenţie de tipul celei dintr-un spectacol de balet clasic - există o empatizare a spectatorului cu personajele, cu povestea, dar aceasta este făcută de la distanţă - personajele din basm nu sunt întruchipate în oameni reali, ci sunt proiecţii stilizate ale acestora. Aşadar, empatizarea şi identificarea cedează vizualizării şi plăcerii estetice. Devii implicat în poveste pentru că eşti absorbit de complexitatea şi detalierea siluetelor şi a decorurilor, de culorile background-ului (folosite şi ele cu multă inteligenţă), de plăcerea, în primul rând estetică, pe care o trăieşti la vizionarea filmului. Iar dacă spectatorul are o febleţe pentru basme (cum a fost cazul meu), această pastişă de poveşti, oricât de previzibilă, este mai mult decât agreabilă. Aventurile prinţului te duc de la Bagdad în China, cu oprire pe insula spiritelor, Wak Wak, în timp ce întâlneşti cai zburători, vrăjitori africani, pitici chinezi şchiopi şi pe Aladin cu a sa wunderlampe, totul punctat de intertitluri în limba germană (combinaţia de basm oriental şi limba germană are un farmec delicios pe care nu l-aş putea explica, aş putea doar să îndemn să fie încercată).
Desigur, acest film nu poate fi agreat de oricine, în sensul în care majoritatea suntem obişnuiţi cu alt tip de construcţii narative, alt tip de convenţii, mult mai moderne decât ceea ce are de oferit Aventurile Prinţului Ahmed, iar animaţia este uneori lipsită de fluiditatea cu care ne-am obişnuit de la acest mediu (acest lucru se resimte însă foarte rar, mai ales dacă ţinem cont de întreg contextul în care a fost realizat filmul). Însă aceste lucruri devin lipsite de importanţă atunci când în faţa ta se desfăşoară un spectacol vizual unic în care te pierzi şi rămâi fermecat de ceea ce a creat minunata Lotte Reiniger, die Fräulein care "s-a născut cu mâini magice" (Jean Renoir).
Die Abenteuer des Prinzen Achmed / Aventurile Prinţului Ahmed
Germania 1926
regie şi animaţie Lotte Reiniger.