Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Gosford Park

Domnii şi doamne scrobite - Gosford Park


Andrei Gorzo

Dilema Veche, noiembrie 2002
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis

Dintre domnii şi doamnele care s-au adunat pentru petrecerea şi vînătoarea de fazani de la Gosford Park, unii au titluri, bani şi servitori, alţii au titluri, servitori şi pretenţii la banii celorlalţi, alţii nu au bani şi servitori, dar sînt acceptaţi în silă datorită titlului. Mai e şi actorul Ivor Novello (personaj real - protagonistul primului mare succes financiar al lui Hitchcock, Chiriaşul - interpretat de Jeremy Northam), care compensează cît de cît lipsa titlului prin faimă, exotism şi mai ales prin legături de rudenie cu nişte posesori de titlu. Mai e şi un extraterestru - un producător hollywoodian (Bob Balaban) care îndrăzneşte să n-aibă titlu, să nu vîneze, să nu mănînce carne şi să fie american, dar de data asta a fost acceptat, pentru că îl cunoaşte pe Ivor Novello şi măcar a avut bunul simţ să aducă după el un valet (Ryan Philippe).

Servitorii se cheamă unii pe alţii pe numele stăpînilor. Stăpînii se dedau unor sporturi favorite cum ar fi vînătoarea, bridge-ul, împunsătura răutăcioasă (utilă în combaterea plictiselii) şi (chiar mai eficient) adulterul. Campionatul de împunsături e strîns, dar experienţa îşi spune cuvîntul şi cupa trebuie să-i revină mătuşii (formidabila Maggie Smith), care reuşeşte să fie crudă şi atunci cînd nu vrea.

În privinţa adulterului, stăpînii casei sînt campionii: el (Michael Gambon) e un producător veteran de copii din flori (cu servitoarele sale) şi un distrugător veteran de vieţi (ale aceloraşi servitoare); ea (Kristin Scott Thomas) e toată numai coajă îmbietoare şi nici un pic de miez (în cariera lui Scott Thomas, rolul soţiei infidele din ecranizarea după Evelyn Waugh, A Handful of Dust, pare acum o încălzire pentru rolul din Gosford Park - un studiu impecabil al blazării graţioase). Spre cinstea lui, producătorul hollywoodian n-a venit la Gosford Park ca să se distreze alături de aristocraţi: a venit să se documenteze pentru un film - enigma unei crime, înfăptuite într-o astfel de casă, dezlegată de detectivul Charlie Chan. Oricît şi-ar dea el silinţa să o studieze, lumea asta depăşeşte înţelegerea producătorului, dar asta nu înseamnă că a venit degeaba: în toiul petrecerii, stăpînul casei îşi dă ultima suflare. Asasinat. Ceilalţi aristocraţi habar n-au, dar nici ei, cu petrecerile şi fazanii lor, nu mai au mult pînă la ultima suflare a lumii din care fac parte. Moarte naturală. Sîntem deja în Anglia anului 1932, iar ei şi-au trăit traiul.

Charlie Chan (o rudă mai săracă a lui Hercule Poirot) nu e disponibil, ca să preia cazul, iar inspectorul care-l preia e de o incompetenţă comică. Asta nu constituie un impediment pentru regizorul Robert Altman, care nu ne-a adus pînă aici doar ca să se joace de-a Agatha Christie, aşa cum nici jocul de-a Merchant-Ivory (ilustraţii răpitoare şi nostalgie fastidioasă) nu-l tentează. Altman se joacă de-a antropologul; îi studiază pe stăpîni şi pe servitori şi, spre deosebire de personajul producătorului, el înţelege tot ce vede. El nu ne oferă un asfinţit, privit printr-o fereastră înceţoşată, ci o colcăială examinată la microscop. Nici colcăiala aceea fascinantă, nici acuitatea microscopului, nu slăbesc o clipă: Altman e un mare maestru, controlînd executarea unui model complex, cu nenumărate fire şi personaje, şi, cu tot controlul, reuşind să dea impresia unei libertăţi totale - vizuale şi sonore.

Dar filmul ne spune oare ceva nou, despre sex sau despre clasele sociale, pe lîngă lucrurile spuse de Jean Renoir încă din 1939, în filmul său (inegalabil) Regula jocului? Eu cred că da. Cînd Ivor Novello începe să cînte o melodie sentimentală ("...love conquers pain and death"), aristocraţii strîmbă din nasurile lor subţiri, dar servitorii închid ochii de plăcere, îşi lipesc urechile de uşi, ca să nu piardă un sunet, uită de ultimele instrucţiuni şi capricii ale stăpînilor şi încep să danseze: particulele "Sir" şi "Lady" îşi pierd autoritatea şi magnetismul, puse lîngă o singură silabă cîntată de starul de cinema. Snobii aceia abia îşi ascund dispreţul pentru producătorul american, dar ei sînt deja fosile, pe cînd el reprezintă noua orînduire - aristocraţia plebee a divertismentului popular: oamenii vor veni la el.

Trăiască Hollywoodul eliberator!




 Toate articolele despre Gosford Park


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Andrei Gorzo


Alte articole

 Gosford Park - Crimă şi maniere elegante, Ada Roseti
 Gosford Park - Un univers într-un ghiozdan, Iulia Blaga
 Meta-Cinema - Gosford Park, Giulia Ghica Dobre


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer