Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  O lacrimă de fată

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Un happening elaborat - O lacrimă de fată


Marian Rădulescu

februarie 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Într-un sat, o fată frumoasă şi deţinătoare a unui secret moare. Accident? Sinucidere? Crimă? Mai mulţi suspecţi, o serie de confruntări (dezbateri de natură etică, analize), un anchetator neobişnuit (Dorel Vişan) şi o serie de personaje pitoreşti interpretate fie de actori cvasi-necunoscuţi, dar foarte "în rol" (George Negoescu, Dragoş Pâslaru, Luiza Orosz), fie de neprofesionişti. Dar mai cu seamă o investigare a unei anumite colectivităţi sociale şi o regândire (deloc ilustrativă şi artizanală, ci folosind mijloacele specifice filmului) a poveştii de tip policier. Un rol important îl ocupă, sub raport stilistic, hazardul, elementele aleatorii. Dar în O lacrimă de fată aşa-zisul happening este elaborat, construit în cele mai mici detalii, circumscris unei structuri logice bine închegate.

O lacrimă de fată rămâne în conştiinţa cinefililor ca un moment valoric izolat în producţia de filme româneşti din jumătatea a doua a secolului XX. Efortul autorilor săi principali - regizorul Iosif Demian, aici şi operator (alături de Constantin Chelba), scenaristul Petre Sălcudeanu - se îndreaptă vizibil spre conturarea unei fizionomii specifice a cinematografiei româneşti. Saltul calitativ înregistrat atunci se datora unei sume de "direcţii şi factori", între care se cuvine a cita profesionalizarea şi intelectualizarea cinematografiei din România. Stau mărturie filme ca: La moara cu noroc, Pădurea spânzuraţilor, Nunta de piatră, Duhul aurului, Meandre, Suta de lei şi în special acele opusuri din anii '70-'80 (Reconstituirea, Cursa, Probă de microfon, Croaziera, Stop-cadru la masă, Secvenţe), mai înrudite cu sensibilitatea regizorului şi apetitul său pentru ciné vérité, pentru un cinema direct ce pare să parodieze discret estetismul cultivat de Iosif Demian în filme de vârf ale deceniului şapte, la care participase doar ca director de imagine (Apa ca un bivol negru, Nunta de piatră, Duhul aurului, Zidul).


Într-un peisaj cinematografic adesea cenuşiu, în care domină "depersonalizarea limbajului şi a caracterelor", se remarcă grija realizatorilor pentru "firesc şi prospeţime, particularitate şi culoare" (Alice Mănoiu). Interpretările neprofesioniştilor din O lacrimă de fată sunt cu adevărat senzaţionale. De asemenea, felul în care se reflectă realitatea vieţii de la ţară (în a cărei investigaţie nu încape loc pentru simulări, contrafaceri şi cosmetizări de ocazie) este unic în întreaga producţie cinematografică postbelică. Poate doar Casa dintre câmpuri (regia: Alexandru Tatos, 1979) să îi stea pe aproape.




 Toate articolele despre O lacrimă de fată


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Marian Rădulescu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer