Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Stagiunea concertistică 2011

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Motivul conducător al marşului - Simfonia nr.6 de Mahler


Marcel Frandeş

februarie 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis



Filarmonica George Enescu din Bucureşti îşi răsfaţă publicul, în anul aniversării a o sută de ani de la moartea compozitorului Gustav Mahler, cu marile simfonii ale muzicianului romantic austriac. Astfel, la 21 ianuarie 2011, în concertul Orchestrei simfonice dirijată de Camil Marinescu au fost interpretate: Concertul pentru violoncel şi orchestră în si minor op. 104 de Antonin Dvořak, solist Marin Cazacu şi Simfonia nr. 6 în la minor de Gustav Mahler. Un program foarte dens şi atrăgător a atras un mare număr de auditori, sala Ateneului Român fiind umplută până la refuz.
 
Violoncelistul Marin Cazacu a oferit o versiune plină de trăire şi autenticitate a îndrăgitului concert - scris în ultimul an al şederii lui Dvořak în SUA (1895). Prima parte, Allegro, a fost străbătută de sentimentul dorului compozitorului de Boemia natală. În partea mediană a concertului, Adagio ma non troppo, tema preluată din liedului Last mich allein op. 82 nr.1 a fost interpretată cu o mare delicateţe, sugerând povestea de iubire dintre compozitor şi Josefina - o idilă neîmplinită. În partea a treia, Allegro moderato-Andante-Allegro vivo, alături de temele muzicale pregnante, etalate cu energie şi pasiune, un moment deosebit de frumos l-a constituit intervenţia viorii solo, pe o pedală a violoncelului:

Violoncelistul Marin Cazacu a impresionat prin tonul său cald, cu un vibrato ce înnobila sunetul, prin eleganţa conducerii frazei muzicale, cât şi prin maturitate în înţelegerea ţesăturii simfonice a acestui concert. Colaborarea îndrăgitului muzician cu ansamblul acompaniator a fost una excelentă. În anumite momente, solistul îşi manifesta voinţa de a cânta într-un anumit tempo, chiar prin gesturi dirijorale foarte eficiente, preluate cu solicitudine şi profesionalism de către interpreţi. Pasajele dificile de tip romantic erau cântate cu dezinvoltură şi virtuozitate.
 
La cererea publicului, Marin Cazacu a susurat din strunele violoncelului său un Cântec învăţat de la mama, o miniatura compusă de Antonin Dvořak, transcripţie după un lied.
 
În a doua partea a serii muzicale de la Ateneul Român, a răsunat Simfonia nr. 6 în la minor de Gustav Mahler. De la primele ritmuri obsedante de marş, interpretarea a creat o tensiune fantastică. Într-un efort de concentrare, artiştii instrumentişti reuşeau să creeze acele acumulări sufocante, cu armonii grele - argumente asurzitoare ale unei fatalităţi sumbre. Peste 80 de minute de muzică. Theodor Adorno îl considera pe Mahler compozitorul cel mai metafizic de după Beethoven. Într-adevăr, creaţia simfonică a lui Mahler se constituie într-un document sonor al unei epoci şi al unei societăţi în agonie, sortită prăbuşirii iminente.
 
Ascultând lucrarea mahleriană părea că două simfonii s-au contopit într-una. Finalul avea dimensiune şi substanţialitate de întreg. Dirijorul Camil Marinescu a reuşit să aducă în prim - plan ineditul tratării contrapunctice şi, totodată, să organizeze clar gradarea tensională. Nici urmă aici de sentimentul funebrului. Experienţa sa de dirijor de orchestră simfonică şi de teatru liric s-a regăsit în această veritabilă "montare". Toate acele armonii învăluite, topite în ţesătura contrapunctică cucereau publicul pas cu pas, ritm, cu ritm. Câteva sonorităţi extra-muzicale - clopote de vacă - te făceau să întorci capul undeva spre partea opusă a scenei, căutând să identifici sursa de zgomot. Partea a doua, Scherzo-Wuchtig (violent) avea ceva demonic în desfăşurarea discursului muzical. Interjecţii, aducând a joc nevinovat de copii în nisip, se metamorfozau ulterior în gemete. Partea a treia, Andante moderato, a beneficiat de fluenţă şi de atmosfera de mare profunzime meditativă, pregătind marele final. Partea a patra a simfoniei,  Finale: Sostenuto - Allegro moderato - Allegro energico, avea alura de maree epopee eroică[1]. Pe parcursul a 882 de măsuri, blocuri sonore se confruntau, iar torente de teme muzicale tulburătoare inundau sala. O stare escatologică[2] domina spaţiul. Cele trei lovituri de ciocan ce se auzeau de pe scenă sugerau tocmai momentele tragice din viaţa compozitorului: moartea fiicei sale Maria la patru ani, demisia forţată de la Opera din Viena şi boala incurabilă de inimă.
 
A fost o interpretare colosală: Orchestra simfonică a Filarmonicii George Enescu din Bucureşti a sunat precum marile orchestre ale lumii.


[1] Berger, Wilhelm Georg: Muzica simfonică romantică-modernă, 1890-1930; Editura Muzicală, Bucureşti, 1974, vol. III, pag. 120.
[2] escatologie, doctrină mistică-religioasă despre destinele finale ale omenirii, despre sfârşitul lumii şi judecata de apoi.



 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2011


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Marcel Frandeş


Alte articole

 Clarinetistul Aurelian-Octav Popa - 50 de stagiuni la Filarmonica George Enescu, Marcel Frandeş
 Daruri muzicale de Crăciun - Philarmonia, Loredana Baltazar
 Concertul de Anul Nou al Filarmonicii George Enescu, Marcel Frandeş
 Între tradiţie şi exotism - muzica lui Dimitrie Cantemir, Cleopatra David
 Recitalul violonistului Vegard Nilsen, Marcel Frandeş
 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2011


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer