Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Fahrenheit 9/11

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cenzură delicată "cu dreapta", la Bucureşti


Bogdan Ghiu

noiembrie 2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Dacă nu te duci periodic (nu neapărat des) la doctor - aşa, degeaba, din senin -, rişti, toată lumea civilizată o ştie, ca o simplă aluniţă să-şi urmeze evoluţia malignă pînă la capăt, putînd să devină cancer cînd ar fi putut rămîne un simplu simptom de avertisment.

Nu mă pretind doctor, dar o astfel de "aluniţă" pe faţa spiritului public care, rămasă netratată, neluminată, tocmai, public, ar putea evolua monstruos mi s-a părut a fi semnalată în ştirea (vezi Evenimentul zilei de vineri, 5 noiembrie 2004) conform căreia Uniunea Cineaştilor din România ar fi refuzat, discret dar eficient, ca documentarul-pamflet Fahrenheit 9/11 al lui Michael Moore să ruleze la cinematograful "Studio", administrat de amintita organizaţie de producători culturali. Cum aţi reacţiona dacă un butic ar refuza să comercializeze, să zicem, dintr-un motiv sau altul, Coca-Cola sau Pepsi? Ce caută refuzul ideologic - mai bine spus: cenzura - pe piaţă, cu atît mai mult pe cea culturală? "Dreapta" mondială de toate nuanţele şi de pe toate palierele (economică, financiară, intelectuală) a reacţionat dur cînd un José Bové, de pildă, a atacat, în Franţa, un McDonald's. Dar cînd unui produs cultural calificat (şi chiar revendicat) de "stînga" îi este refuzată intrarea pe piaţă, cum ar trebui să reacţionăm? Nu este vorba tot de o impardonabilă imixtiune a ideologicului în libera concurenţă, sau mai exact - şi mai grav - în spaţiul public? Numai filmele gros hollywoodiene sînt permise, numai ele trebuie să facă obiect de discuţii, fiind de fapt simple relee ale consensului?

Aluniţa, însă, poate trece drept grain de beauté. Şi mai îngrijorător, mai simptomatic (adică, literal: semn de boală) mi s-a părut, conform relatării aceluiaşi cotidian, refuzul celor de la Dilema veche (exprimat prin vocea secretarului de redacţie): "Acest film nu ne interesează", în condiţiile în care prestigiosul săptămînal este, totuşi, "unul dintre partenerii media obişnuiţi ai companiei Independenţa", distribuitorul sulfurosului documentar. Eu, unul, nu cred. Sînt convins că Evenimentul zilei inventează: Dilema (azi) veche este, cum îi spune şi i-a spus de la bun început numele, publicaţia-pilon a spaţiului public în România, campioana reţinerii care măcar lasă loc, cînd nu dă loc discuţiilor, controverselor, dezbaterilor. Să nu fi rezistat Dilema ispitei de a fi parte într-un joc căruia nu i s-a amenajat încă pînă la capăt nici măcar terenul, şi ale cărui reguli sînt mai evanescente ca niciodată? Ar fi păcat, căci ar însemna să ne fi resemnat prea devreme să jucăm pe terenuri vagi şi cu mingi de cîrpă.

N-am să mă hazardez, dar nu pot să nu relatez, în cel mai pur stil "paranoic-critic" (cum califica recent, la Cluj, Caius Dobrescu viziunile lui Michel Foucault): România intelectuală pare iar avidă, nerăbdătoare - stă cu tocul umed în aer - să-şi semneze intrarea în diverse "Axe" care scurtcircuitează deja orice încercare de constituire a unui spaţiu public mondial autentic. Şi dacă tot e vorba de America, la al cărei spectacol electoral românii au fost îndemnaţi mediatic, pe toate canalele şi canaliculele, să "participe", de parcă, demisionari istorici de profesie, acolo ni s-ar hotărî soarta, îmi îngădui o întrebare enormă: la alegerea şefului recunoscut al celui mai puternic stat de pe planetă, care nu se sfieşte să intervină, "realist politic", oriunde în lume, în dispreţ faţă de firavul drept internaţional (noţiune în sine contradictorie: între naţiuni nu rămîne spaţiu pentru drept, nu există o sferă publică a inter-naţionalului, graniţele continuă să stea, între naţiuni, spate în spate - tocmai de aici avangarda, prin ea însăşi nesigură şi aventuroasă, pe care o reprezintă, în momentul de faţă, Europa), n-ar trebui să aibă dreptul să participe toţi cetăţenii "mondializaţi" ai planetei? Nu am dreptul, oriunde m-aş afla pe Pămînt, să aleg măcar cine (dacă nu se pune problema) îmi poate decide, direct sau indirect, insidios sau pe faţă, economic sau militar, dar monologic, din echilibrul "democratic" al calităţilor şi defectelor proprii, soarta? Dacă ar fi cu adevărat campionii unei democraţii, nu numai ai unei economii planetare, americanii ar trebui să fie primii care să impună un asemenea vot. Ei, însă, preferă "alianţele" populiste, aproape otomane, cu parteneri inegali - mîndri că pot striga asudaţi: "Tropăim, tropăim!" - împotriva unor adversari inegali, simple ţinte (fie şi, vai, mişcătoare).

Mi-a fost dat să-mi pierd, în vremea din urmă, ceasuri bune de seară plictisindu-mă să asist la spectacolul incredibil al mîndriei şi siguranţei, al superiorităţii cu care anumiţi intelectuali români tineri şi talentaţi ţineau să se prezinte ca fiind fie "de dreapta" (mai ales: asta e moda, căci reprezintă un pariu intelectual în sine), fie (mai rar, şi atunci timid şi pur reactiv) "de stînga", ca şi cum "declaraţia publică de avere" ideologică ar reprezenta prin ea însăşi un progres. Cînd un spaţiu (visat) public este acaparat de "polemica" infantil politizată dintre "drepte", cînd o "dreaptă" este cea care critică o "extremă dreaptă", cînd "vechii şi purii" (fie ei conservatori sau liberali, nu contează) se ceartă cu "neo-" (cum a fost şi polemica recentă în jurul "intelectualilor"), mi se pare că asist la un duel al muşchilor între şoferi de TIR, în parcare: care dă mai tare cu dreapta. Salon sau saloon? Spaţiu public sau Lunapark? Hyde-park sau Hate-Park? Căci părea că ne înţeleseserăm...

Începem, deci, să plesnim de sănătate publică şi ideologică. O sănătate de care se moare, şi de care am mai murit deja. După ce decenii de-a rîndul am tot aşteptat ca o "stîngă intelectuală" să se opună lăuntric-reformator, imunitar, "stîngii" care-şi zicea Partidul Comunist, acum am tras pe dreapta şi de aici ne alegem "nuanţele" intelectuale ale uniformelor. Sinistru!

Intolerabilă însă rămîne, oricare ne-ar fi "culorile", orice scăpare din frîie a pulsiunii de intervenţie cenzorială în spaţiul public, fie ea de "dreapta" sau de "stînga". Iar în cazul intervenţiei împotriva publicării în România, în centrul Capitalei, a unui film "anti-Bush" mi se pare că trebuie să vorbim despre un simptom al unei boli care poate deveni foarte gravă. Este un gest cel puţin ruşinos şi, de fapt, anti-intelectual, nu numai contra-democratic. Puţină "auto-imunitate", adică rezistenţă la noi înşine, nu ne-ar strica. Fobia identitară este aceeaşi, şi la fel calificabilă, indiferent că e vorba de minorităţi etnice, sexuale, politice sau "universalist"-intelectuale. Sîntem doar părţi, să nu uităm, dintr-un întreg neînchis, infinit.




 Toate articolele despre Fahrenheit 9/11


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Bogdan Ghiu


Alte articole

 Un glonţ pentru preşedinte - Fahrenheit 9/11, Andrei Gorzo
 Un film care nu doboară preşedinţi - Fahrenheit 9/11, Călin Stănculescu
 POST(AL)-SCRIPTUM - Moore cel Mic şi dezastrele războiului (rece), Bogdan Ghiu
 Cinematograful este Manipulare, dar..., Alex. Leo Şerban
 The Awful Truth, Bogdan Ghiu
 Toate articolele despre Fahrenheit 9/11


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer