Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Festivalul Naţional de Artă Dramatică între Licee, Sebeş, 2010

Teatru (chiar şi) la Sebeş - Festivalul Naţional de Artă Dramatică între Licee, Sebeş, 2010


Florian-Rareş Tileagă

Man.In.Fest, martie 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Nu, nu s-a deschis teatru la Sebeş. Nu e decât titlul unui articol în care alăturarea cuvintelor "teatru" şi "Sebeş" constituie o premieră, una bizară, cel puţin în MAN.In.FEST. Pe scurt, Sebeş e locul unde s-a petrecut un festival de teatru pe care, din principiu, puţini îl vedeau posibil. Păi când aşa ceva se petrece într-un oraş aparent neînsemnat, de care nu prea auzi la TV (de parcă ăsta ar fi criteriul...), nişte întrebări tot îţi pui în legătură cu evenimentul. Şi ce dacă? De ce la Sebeş? Cu ce rost?

Vorbim de Festivalul Naţional de Artă Dramatică între Licee, prima ediţie. Nu şi ultima, speră organizatorii - Colegiul Naţional "Lucian Blaga" din Sebeş -, care mulţumesc cerului că s-au găsit bani pentru un eveniment care n-a presupus nici chefuri cu barosani, nici onorarii de dragul onorariilor. A avut loc în noiembrie 2010 iar importanţa lui - cât timp importanţa unui lucru nu ţine doar de faptul că nişte oameni s-au zbătut ca el să apară după nu ştiu câţi ani de plafonare comunitară - a fost mare. Importanţa lui, deci, a constat într-un singur lucru: calitatea uimitoare a unora dintre spectacolele şcolare. Iar spectacolele, şase în cele două zile de festival, au venit din toată ţara.

De reţinut: festivalul a fost, totodată, concurs. Juriul (din care am făcut parte alături de actorii Ion Caramitru şi Amalia Pop), a acordat Marele Premiu, Premiul I, Premiul II, Premiul III, 2 Menţiuni, Premiul pentru Interpretare Feminină, Premiul pentru Interpretare Masculină, Premiul pentru Scenografie. În sfârşit, iată spectacolele, cu bune şi rele.

Eminescu, cugetări din azil (trupa "Audienţă Generală", Liceele "Lucian Blaga", "Tiberiu Popovici" şi "Onisifor Ghibu", Cluj-Napoca, r. Adrian Mureşan). Autointitulată "operă rock", coproducţia celor trei licee a fost - şi nu exagerez - una din cele mai solide mostre de teatru pe care le-am văzut la nivel de liceu. Ilustrând faţetele nebuniei din opera eminesciană, printr-un şir de personaje imprevizibile, spectacolul a fost, de fapt, mai puţin operă şi mai mult teatru de imagine. Forţa lui a venit din sinteza îndrăzneaţă de forme teatrale (pantomimă, dans, monoloage) pe care, surprinzător, elevii le-au executat excelent. N-a fost rezultatul unei clipe de graţie, de entuziasm colectiv, ci dovada unor repetiţii bine asimilate de actori, fiecare având, în spectacol, partituri egale ca întindere şi valoare (excepţie făcând mezina trupei, Romana Top, remarcabilă ca tehnică actoricească la doar 13 ani). Unitar ca stil, original ca viziune, frumos ca imagine, ritmat, Eminescu... a fost primul spectacol din festival care a avut reuşite colective. Puncte slabe: finalul extrem de redundant, deci plictisitor şi copy-paste-urile flagrante din alte spectacole (vezi Cîntăreaţa cheală a lui Tompa Gàbor)...

Din păcate, controversele s-au ţinut scai de spectacolul clujenilor, care se aşteptau să ia trofeul. În schimb, au luat doar Premiul II, însă nu pentru execuţia scenică - aproape ireproşabilă în plan estetic -, ci ca penalizare a viziunii regizorale care deformează, prin vulgarizare gratuită, înţelegerea lui Eminescu de către tineri. Nu pretindem să ne închinăm la canoane stabilite de critici literari efemeri, dar ţinem, încă, la educaţia adolescenţilor. Oricât de comunist ar suna. Subiectul e sensibil şi ne-am asumat, ca juriu, libertatea de a trage de mânecă excesul de orgoliu regizoral, care n-a vrut decât să arate ce ştie. Şi atât. Păcat. Cel puţin elevii şi-au făcut datoria cu vârf şi îndesat. Îi aşteaptă (pe unii) facultăţile de actorie.


Îmblânzirea scorpiei (trupa "Colb", Colegiul Naţional "Lucian Blaga", Sebeş, r. Cândea Tereza). Hulit de mulţi pentru Premiul I primit în festival, spectacolul trupei organizatoare a meritat, totuşi, atât premiul, cât şi bârfele. Pe scurt, a fost genul de reprezentaţie confuză, situată "jumi-juma" pe scara relativă a valorii, cumva pe muchia între eşec şi reuşită probabilă. Reuşită, fiindcă a mizat pe dubla situare a poveştii shakespeariene - în epoca elisabetană, pe de o parte, şi în lumea id-urilor de mess, pe de alta -, creând un credibil şi amuzant raport "atunci şi acum", ce scoate la iveală tertipuri, comportamente, dorinţe, aceleaşi indiferent de epocă. Totodată, spectacolul a rezistat prin câteva reuşite individuale incontestabile - Răzvan Sabău, autor al scenografiei şi Andreea Frate, în superbul rol al Catarinei moderne.

Eşec, fiindcă mare parte din roluri au fost jucate pripit, forţat, cu un tonus actoricesc greşit înţeles în raport cu textul. Gesturile păreau căutate iar mimica, schimonosită. Cât despre finalul actualizant prin dansul pe o piesă de Lady Gaga, acesta putea fi mai scurt, mai puţin repetitiv, deci mai puţin monoton. Practic, a alterat farmecul de ansamblu al scenelor de până atunci.

Femeia din manuscris (trupa "Viceversa", Casa de Cultură a Municipiului Cluj-Napoca, r. Radu Loneanu). Mai puţin viguros decât rivalele Eminescu... şi Îmblânzirea..., spectacolul celei de-a doua trupe de la Cluj a fost, totuşi, mai izbutit decât toate la un loc. De ce, e simplu. Având la bază un text bine scris al dramaturgului şi actriţei Lia Bugnar, cele doar cincizeci de minute ale spectacolului ne-au amintit cum arată teatrul cizelat pe toate planurile şi în cele mai mici detalii. Teatrul "pe bune". Alcătuită ca monodramă, prin succesiunea planului real (al romancierului care scrie povestea) cu cel fictiv (al personajelor care joacă povestea), Femeia din manuscris ne-a convins în primul rând prin accentul pe text (coerent şi echilibrat ca tensiune), care a făcut ca relaţiile personajelor să fie limpezi şi credibile. Apoi, ne-a convins prin jocul scenic polifonic (scene statice şi dinamice jucate simultan, complementare), prin folosirea expresivă a luminilor şi umbrelor, prin actoria discretă cu nuanţe naturaliste. Vom reţine numele tinerilor actori Rudolf Herţeg, Bianca Muncaci, Sergiu Podina. Atenţie, însă, spectacolul se bizuie excesiv pe efectul dramatic al muzicii şi luminilor, deci pe elemente exterioare poveştii. Riscă să devină artificial.

Eu sau banii? (trupa "Skop", Liceul Teoretic "C.A. Rosetti", Bucureşti, r. Matei Stoian). Din păcate pentru cei câţiva adolescenţi sosiţi din capitală, titlul spectacolului lor a spus totul despre cât de clişeizată & inconsistentă e această jucărie de scenariu, adaptare după Ray Cooney. Fie sau nu de vină traducerea, spectacolul n-a convins nici ca poveste - banală ca alcătuire de situaţii -, nici ca limbaj. Cu atât mai puţin ca joc scenic, urmare a eşecului celorlalte două. Adică puteau bieţii actori să joace în zeci de variante textul searbăd din Eu sau banii?, că tot acolo se ajungea. Scene fără vlagă, umor facil, de bâlci, efecte vizibil căutate, final sec - toate erau semne că piesa n-a ajutat discursul scenic, dezavantajând calităţile evidente ale actorilor şi trădând faptul că ei nu credeau în text. "Nu le intra în gură", ca să folosim limbaj de repetiţii... Plus de asta, abia dacă se înţelegea ceva de pe scenă, de unde şi necesitatea, pe viitor, de a ţine cont de primii paşi într-ale actoriei: dicţie, mişcare, încredere în partener. Toate acestea, însă, ca şi alegerea mai chibzuită a piesei, sunt chestiuni tehnice, uşor reparabile. Le urăm succes, mai ales că au primit premiul pentru cel mai bun actor (Gabriel Galagan), care, practic, e semnul reuşitei întregului ansamblu actoricesc.

Sicilianul (trupa "Semper Fidelis", Colegiul Economic "Emanuil Gojdu", Hunedoara, r. Mihaela Chiuia). Mai echilibrat şi convingător (cel puţin ca actorie) decât spectacolul bucureştenilor, Sicilianul s-a impus, însă, firav. Un motiv - comun tuturor spectacolelor din festival - a fost graba de a ajunge la efecte imediate. Adică de a stârni reacţii în sală (aici, râsete), ceea ce a frânat din start naturaleţea unui joc ce avea şanse mari - graţie textului molieresc, sclipitor indiferent de personaj - să placă şi să obţină aplauzele mult-aşteptate. Lipsa experienţei, însă, a făcut prea evidentă dorinţa actorilor de a bifa reţeta de gesturi şi intonaţii stabilite la repetiţii. O greşeală nevinovată, la urma urmei. Partea bună în toate astea, la fel de vizibilă ca şi micile excese de joc ale adolescenţilor, a fost plăcerea lor de a fi pe scenă. Au jucat din toată inima şi cu tot arsenalul de reflexe scenice cultivate până atunci, de unde şi controlul bun al gesturilor în raport cu partenerul, rostirea clară, impostaţia. Asul din mânecă a fost, însă, scenografia, prin proiecţia imaginilor cu mobilier aristocratic pe pânze deşirate, sugestie a decadenţei. Contrapunctic prin costume şi muzică, frumos ca imagine dar şubred ca interpretare actoricească, Sicilianul a primit doar Premiul III.

Master of puppets (trupa "L'ombellico del mondo", Şcoala Niţchidorf, judeţul Timiş, r. Tiberiu Buhna-Dariciuc). Spre deosebire de celelalte trupe, elevii de la Niţchidorf (satul natal al scriitoarei Herta Müller) ne-au surprins cu un spectacol de teatru-dans pe motive onirice, culese din arta păpuşeriei. Performanţa lor, însă, a fost firavă şi repetitivă, cu destul de multe pierderi de ritm, cu idei coregrafice concrete dar stângaci exprimate şi, la final, cu un monolog inutil, redundant, deşi poetic ca structură. Cu toate astea, a fost spectacolul cu cele mai multe poze de grup, expresive în economia de metafore a poveştii. De asemenea, relaţia între grup şi solist a fost bine articulată iar ilustraţia muzicală (piese de Evanescence; coloană sonoră din Lord of the Dance) a contat enorm pentru ambianţa scenică.

Concluzii & sfaturi pe scurt:
- Organizare exemplară, recunoscută de către toate trupele participante.
- Spectacole uimitor de energice, unele fiind mici pepiniere de talente.
- Orgolii mari în cazul unor profesori-regizori, direct proporţionale cu bucuria simplă a elevilor de a fi pe o scenă, oricare ar fi ea.
- Public curios, silenţios, receptiv. Adică o mare premieră în Sebeş, la acest nivel de teatru între licee.
- Oricât de bune ar fi premiile, ideea de concurs e neconstructivă într-un festival cu şi pentru elevi. Indirect s-au încurajat orgolii, frustrări, înjurături şi, bineînţeles, s-a lăsat cu lacrimi şi promisiuni de abandon.
- Dacă totuşi concursul există, nu jucaţi pe scenă cu gândul la premii. Bucuria de a juca şi de a fi privit, ca actor, n-are nimic de-a face cu bucuria de a "uda", într-un bar, o diplomă de hârtie.
- Alegeţi texte bine scrise, probate ca valoare. E primul pas spre succes. Apoi, puneţi accent egal pe dicţie, gestică şi mimică.
- Teatrul e superb şi chinuitor în acelaşi timp. Dacă vreţi să-l faceţi cu adevărat, nu vă pierdeţi capacitatea de a vă mira şi de a (vă) descoperi.
- Mergeţi la teatru, mergeţi la film şi bucuraţi-vă de spectacol.



 Toate articolele despre Festivalul Naţional de Artă Dramatică între Licee, Sebeş, 2010


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Florian-Rareş Tileagă


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer