Bună seara, iubite, te-aştept ca şi când... - Premiile Oscar, 2011

Cel mai bun film de animaţie

Au intrat în competiţia finală: How to Train Your Dragon, L'illusionniste şi Toy Story 3. Eu, şi nu numai eu, îl aşteptam şi pe Despicable Me. Academia s-a gândit că Illumination Entertainment e o companie prea necoaptă ca să intre în cărţi alături de DreamWorks, Pathé sau Pixar şi au ignorat un succes de box-office care, la animaţie, strigă un singur lucru: calitate. Sau, cum exclama micuţa Agnes: "It's so fluffy, I'm gonna die!"
Acum zece zile era dat ca sigur Toy Story 3.
Mi-ar plăcea să câştige L'illusioniste. Dar "the french" n-au avut niciodată mare trecere la americani, aşa că...
Zvonometrul Academiei urcă la maxim pentru: Toy Story 3.
 

Cel mai bun scenariu original

Aici lucrurile sunt puţin încurcate, pentru că au intrat în competiţie câteva scenarii bine închegate şi, evident, numai unul poate să culeagă lauri: Another Year, Mike Leigh; The Fighter, Scott Silver, Paul Tamasy, Eric Johnson; Inception, Christopher Nolan; The Kids Are All Right, Lisa Cholodenko, Stuart Blumberg; The King's Speech, David Seidler.
Acum zece zile era dat ca sigur David Seidler, pentru The King's Speech.
Mi-ar plăcea să câştige Mike Leigh, pentru Another Year. Dar ...
Zvonometrul Academiei urcă la maxim pentru: Lisa Cholodenko şi Stuart Blumberg, pentru The Kids Are All Right.
 
Cel mai bun scenariu - adaptare

Adapatarea unei poveşti pentru trecerea ei pe ecran necesită un pic mai mult decât originalitate, şi anume, simţ practic. Deşi nominalizările arată astfel: 127 Hours, Danny Boyle, Simon Beaufoy; The Social Network, Aaron Sorkin; Toy Story 3, Michael Arndt, John Lasseter, Andrew Stanton, Lee Unkrich; True Grit, Joel Coen, Ethan Coen; Winter's Bone, Debra Granik, Anne Rosellini. Singurul care s-a distanţat din start e Aaron Sorkin şi asta s-a văzut deja la toate premiile preludiu-de-Oscar. Textul e atât de dens, încât, la o privire de suprafaţă, ai fi zis că va ieşi o plictiseală de film, dar are atâta energie, ironie şi inteligenţă în mânuirea dialogului, încât nu se mai întrevede nicio şansă pentru fraţii Cohen sau pentru cei doi parteneri ai scriiturii lui 127 Hours. Spre gloria stilului concis, urmează o ferice concordie.
Acum zece zile era dat ca sigur Aaron Sorkin.
Mi-ar plăcea să câştige Aaron Sorkin.
Zvonometrul Academiei urcă la maxim pentru: Aaron Sorkin.
 
Cea mai bună imagine

Parcă mai frumos numită de americani - cinematography -, categoria de anul acesta i-a ales pe: Matthew Libatique, Black Swan; Wally Pfister, Inception; Danny Cohen, The King's Speech; Jeff Cronenweth, The Social Network; Roger Deakins, True Grit. Imaginea a fost şi va rămâne fundaţia şi structura de rezistenţă a oricărui film. Ai un creator de imagine cu ochi de şaman, o să ai spectatori vrăjiţi. Cei cinci puşi să sperie vestul Academiei au fiecare atuul lui şi soarta premiului se va decide pe ultima sută de metri. Dacă Deakins are avantajul cadrelor largi, de natură, Pfister aduce mirajul fantasticului, iar Libatique pe cel al tenebrelor şi cadrelor trase de la 10 cm de actor. Conenweth, la rândul lui, a dat Harvardului tot atâta mister cât ar năvăli pe ecrane dintr-o aterizare pe Marte, transmisă în direct. Tough call! Grea decizie.
Acum zece zile era dat ca sigur Jeff Cronenweth, pentru The Social Network.
Mi-ar plăcea să câştige Matthew Libatique, pentru Black Swan.
Zvonometrul Academiei e totalmente dat peste cap: Jeff Cronenweth, Roger Deakins, Danny Cohen?

***

Dacă credeaţi că zvonistica e o invenţie românească, pe tiparul: "zvonu-i frate cu românul", sper că v-aţi lămurit de contrariu. E, cu siguranţă, la fel de veche ca vorbirea. Nimic nu e mai tentant decât să laşi impresia că eşti posesorul unei informaţii noi, unice şi importante. Nimic mai plăcut decât reflexia supradimensionată a imaginii tale, din ochii celui care te priveşte cu admiraţie: iată unul care le ştie pe toate, direct de la sursă şi înaintea tuturor! Şi cât de repede uităm că zvonul rămâne milenara informaţie neconfirmată, care, de cele mai multe ori, nu poate fi (şi de aici dulceaţa ei) verificată, dar care circulă nestingherită, din gură în gură, acum cu atât mai repede cu cât suntem în plin mileniu al comunicării instantanee. Zvonul a primit încă de la naştere o adevărată comoară: libertatea absolută. Şi o exercită nestingherit.
 
Pentru spectatori, premiile şi agitaţia din jurul lor sunt mai degrabă un soi de sport şi, în acelaşi timp, un spectacol. Pentru cei direct implicaţi în afacere, poate fi o sursă de angoase şi aşteptări înfrigurate, întrerupte sau nu de ceasul serilor festive. Actori, regizori, scenarişti, toţi membrii echipelor de filmare şi producţie stau cu sufletul la gură şi trag cu urechea, doar-doar or prinde zvonul în care numele lor e lipit de statuetă cât mai tare, de preferinţă prin două-trei puncte de sudură. Cu cât momentul Oscar e mai aproape, cu atât zvonul intră mai adânc în sezonul de înflorire. Iar nominalizaţii adorm seara purtând în gânduri varianta lor, autohtonă, de text muzical al Loredanei Groza: "Bună seara, iubite, te-aştept ca şi când...". Şi îşi visează premiul. Mai presus de măriri, de căderi, de cuvânt?