În companiile multinaţionale, a deveni "rechin" este idealul oricărui potenţial director. Spectacolul a fost realizat de Cristian-Theodor Popescu după piesa Metoda Grönholm, scrisă de Jordi Galcerán şi ecranizată în El método (2005), de regizorul Marcelo Piñeyro.
O sală de şedinţe a unei firme, pe scena "George Constantin" a Teatrului Nottara. Un spaţiu minimalist, cu o masă de şedinţe cu câteva scaune. Pe masă, sticle de apă şi patru pahare. Un office obişnuit, artificial cât se poate, al zilelor noastre. O scenografie simplă, semnată de Ştefan Caragiu, care a lucrat cu regizorul Cristian-Theodor Popescu şi în Copiii unui Dumnezeu mai mic (1997).
Pe uşă, intră rând pe rând Fernando (Adrian Văncică), Enrique (Alexandru Jitea), Carlos (Gabriel Răuţă) şi Mercedes (Cerasela Iosifescu). Mercedes poartă un taior elegant. Bărbaţii sunt în costume şi au serviete. În atmosfera de gheaţă de dinaintea probelor de angajare, candidaţii se tatonează protocolar unul pe celălalt.
Stimuli emoţionali şi inteligenţă creatoare
Spectacolul Metoda, care a avut de curând premiera la Teatrul Nottara, vorbeşte despre cinismul evaluărilor candidaţilor, în companiile multinaţionale. Cei care vor să fie directori într-o firmă corporatistă se comportă aberant, potrivit aşteptărilor angajatorilor "rechini". Regizorului Cristian-Theodor Popescu i-a venit ideea spectacolului după ce a văzut filmul omonim El método (2005) a regizorului Marcelo Piñeyro, film realizat, la rândul său, după piesa de teatru Metoda Grönholm scrisă de catalanul Jordi Galcerán în 2003. Piesa a fost tradusă în română de Luminiţa Voina-Răuţ.
Cristian-Theodor Popescu, apreciat pentru Trilogie belgrădeană sau Îngeri în America, spectacole de dinainte de 2000, dar şi pentru mai recentele Femeia din trecut şi Opinia publică realizate după întoarcerea din Canada, spune că aceste metode psihologice au fost tehnici ale armatei americane după război.
De mult timp cunoscute în manualele de psihologie, probele de foc şi evaluările candidaţilor de către psihologi îşi păstrează prospeţimea: "Metoda urmăreşte să evalueze răspunsul candidatului în faţa diverşilor stimuli emoţionali. Măsoară ceea ce el numeşte «inteligenţă creatoare»".
De-a şoarecele cu pisica
Spectacolul mizează pe un text extraordinar de dinamic, care oglindeşte alienarea din societatea modernă, dar şi pe tensiunile din jocul actorilor elaboros disecate de mâna regizorală. Situaţiile se schimbă continuu, iar protagoniştii îţi menţin tot timpul atenţia prin replici acide şi provocatoare. Cerinţele abracadabrante ale angajatorilor invizibili sunt trimise prin plicuri scoase din sertare. Schizofrenia comportamentală atinge cote maxime, Adrian Văncică interpretând impecabil rolul lichelei absolute. Fără scrupule şi fără sentimente, Fernando, potenţialul director de firmă corporatistă, îşi găseşte un omolog autohton doar în călinescianului Stănică Raţiu.
La final, nu poţi spune despre niciunul dintre cele patru personaje în ce tip psihologic s-ar încadra. Fiecare intră într-un joc în care se construieşte prin oglinda celorlalţi, derulând poveşti de viaţă aiuritoare, într-o horă labirintică de-a şoarecele cu pisica. Planurile se schimbă continuu, prin gesturile aberante ale candidaţilor - alianţe, lovituri sub centură sau ură nimicitoare. Lui Mercedes îi moare mama, dar ea continuă încrâncenat cursa nebună pentru a obţine postul. Pur şi simplu, nu acceptă să iasă din arenă, Cerasela Iosifescu jucând glacial rolul femeii care nu mai are nimic de pierdut.