Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Trei surori

Cehov luat peste picior - Trei surori


Oltiţa Cîntec

Suplimentul de cultură, ianuarie 2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Începutul anului 2012 a adăugat pe afişul Teatrului Naţional "Vasile Alecsandri" din Iaşi un clasic, A.P. Cehov, şi un titlu frecventat, Trei surori, proiect asumat de directorul general al instituţiei. Regizor la bază, Cristian Hadji-Culea a avut o îndelungată perioadă sabatică, de aproximativ un deceniu, Azilul de noapte montat tot la Iaşi, în 1997, fiind considerat un soi de cîntec de lebădă profesional, nu foarte reuşit, după care realizatorul s-a îndepărtat de rampă în favoarea funcţiilor publice. Cea mai importantă demnitate a fost de director la Televiziunea Română, unde în mandatul său, printre alte măsuri, a eliminat din grilă emisiunile de teatru! Vremelnic, a fost şi cadru didactic la UNATC Bucureşti. După o pauză de creaţie de unsprezece ani, la vreo două sezoane de la instalarea în fruntea Naţionalului ieşean, Hadji-Culea îşi redescoperă subit dragostea pentru scenă. În 2008, a montat la Cluj Aceşti nebuni făţarnici, de Teodor Mazilu, un spectacol la care a repetat foarte mult, dar care a ieşit repede din repertoriu, nefiind bine primit de public şi critică; după ce şi-a făcut mîna pe Someş, a lucrat Zeul măcelului la Studioul de la TNI, mai degrabă un spectacol fără regie, urmat acum, la sala Cub, de acest Cehov.
 
Sub pretenţia de aducere la zi, versiunea sa regizorală mistifică nejustificat estetic Trei surori. Aşa-zisa înnoire pleacă de la o nouă traducere, a Marinei Vraciu, care face, aflăm de pe afiş, şi adaptarea, numai că nu se remarcă schimbări semnificative faţă de tălmăcirile existente. Realizarea unei noi traduceri presupune corectarea unor eventuale desuetudini din versiuni precedente, acum însă operaţiunea e insesizabilă. Hadji-Culea scutură cu insistenţă textul de încărcătura filosofică, preferînd caricaturizarea personajelor, ironizarea nefericirilor generate de inadecvarea individuală la un context social constrîngător. Aşa cum îi înfăţişează, eroii sînt sărăciţi: Olga e melodramatică, Verşînin un exaltat, Andrei e dezechilibrat, Nataşa nimfomană, Tuzenbah e un ludic care execută numere de magie şi tot aşa. Coté-ul erotic e exagerat - Olga face un scurt număr de striptease, Andrei se expune în chiloţi, planturoasa Nataşa îi controlează bărbăţia prin palpare! Sînt găselniţe însăilate, cheia deriziunii disipînd complexitatea şi misterul caracterelor cehoviene. La experienţa scenică din CV-ul lui Cristian Hadji-Culea sînt impardonabile viciile de logică elementară a spectacolului: se vorbeşte despre o sobă care duduie, iar în scenă se află două radiatoare incandescente; se aude o replică despre arţari, brazi şi mesteceni, iar pe fundal e ditamai wall paper-ul cu o livadă de meri (măcar de-ar fi fost de vişini!) Şi te-ai fi aşteptat la soluţii mai subtile decît peturi pentru scena incendiului, de pildă, ori căratul de către figuranţi a maşinii de zăpadă mascată într-un uriaş panou transparent.
 
Păcat de eforturile actorilor, care, de-a lungul unei cariere nu se întîlnesc prea des cu roluri de asemenea calibru. Creaţia interpretativă le-a fost pusă în dificultate de contradicţia dintre ce ar fi trebuit să fie personajele şi ce i-a făcut regizorul să fie. Montarea e subminată şi de lipsa unităţii stilistice, elementele constitutive mergînd fiecare în legea lui: partea de vorbe se aude integral, la punct şi virgulă, conservînd realismul; e didacticistă şi redundantă, întrucît ceea ce rosteşte actorul e dublat printr-un gest ori printr-o acţiune; scenografia e concentrată pe simboluri, dominînd obsesia plecării la Moscova sugerată de un mobilier vechi, împachetat, gata de expediere, lăzi şi multe geamantane (ce dau un straniu sentiment de déjà vu în Uriaşii munţilor al lui Purcărete); interpretarea se aşază în acute încă de la primele secvenţe; muzica, o compoziţie originală, e de fapt o partitură săracă, de numai cîteva acorduri care se tot repetă.
 
Spectacolul acesta e plasat într-un registru nemotivat în vreun fel de litera ori spiritul piesei. În numele unei pretinse originalităţi, Cehov este pur şi simplu luat peste picior, coborît în rizibil, sărăcit de metafizica profundă ce-i caracterizează opera. E un neajuns structural cauzat de o lectură regizorală eronată. Această montare cu Trei surori îl dinamitează pe Cehov, aruncîndu-l în derizoriu şi grotesc sub pretextul revizitării inovative a unui clasic.
 
Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri" din Iaşi
Trei surori, de A.P. Cehov
Regia: Cristian Hadji-Culea
Cu: Livia Iorga (Olga Sergheievna Prozorova), Haruna Condurache (Maria Sergheievna Koolighin), Andreea Boboc (Irina Sergheievna Prozorova), Cosmin Maxim (Andrei Prozorov) Călin Chirilă (Koolighin), Constantin Puşcaşu (Alexandr Ignatievici Verşînin), Radu Ghilaş (Nicolai Lvovici Tuzenbach), Doru Aftanasiu (Vasilii Vasilevici Soleonnii), Diana Chirilă (Nataşa), Teodor Corban (Ivan Romanovici Cebutkin), Horia Verives (Alexei Petrovici Fedotkin), Tatiana Ionesi (dădaca Anfisa)



 Toate articolele despre Trei surori


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Oltiţa Cîntec


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer