***
Five Easy Pieces (regia Bob Rafelson, scenariul Carole Eastman) e o raritate: un film făcut la Hollywood ȋn care protagonistul n-are niciun scop, şi, deci, problemele lui n-au nicio rezolvare; ȋn care clasa muncitoare are limitările ei, clasa de mijloc are defectele ei, arta nu e ȋnălţătoare şi dragostea nu salvează niciun suflet; iar acţiunile protagonistului nu sunt ȋn mod evident bune sau rele - ȋşi vede de treaba lui fără să-i pese de fericirea altora (ceea ce, ȋntr-un film convenţional, l-ar clasifica drept un egoist nemernic), dar oricum nu pare să fie nevoie de el nicăieri.
Sigur, filmele nonconformiste făcute la Hollywood nu erau o raritate ȋn 1970, cȃnd războiul din Vietnam părea să nu se mai termine, Woodstock tocmai trecuse şi ciocnirile dintre studenţii protestatari şi autorităţi se ȋnteţeau; moralul colectiv suferise prea multe lovituri ca americanii să mai creadă ȋn guvern sau ȋn finaluri fericite. Mai mult, ȋn cazul ȋn care climatul politic n-ar fi fost suficient să ȋnduplece şefii studiourilor - ştiţi deja cȃt de puţin deschişi la schimbări erau -, au primit un semnal clar cȃnd Easy Rider - un fel de videoclip de lungmetraj care celebra contracultura, ȋn care motocicliştii luau locul eroilor patriarhali din westernuri - s-a dovedit un succes comercial neaşteptat.
Ȋnsă, chiar ȋntr-un asemenea context, Five Easy Pieces rămȃne un film neobişnuit - rareori se ȋntȃmplă să-şi propună cineva să facă altceva decȃt ce s-a tot făcut, şi rezultatul să fie un film matur. Personajul lui Jack Nicholson, Robert Eroica Dupea - zis Bobby -, lucrează pe o platformă petrolieră, deşi ar fi putut să devină pianist (şi-a abandonat talentul, după ce "s-a gȃndit bine ȋnainte"); locuieşte cu o chelneriţă (Karen Black) pe care o dispreţuieşte, dar, cȃnd trebuie să plece la drum să-şi viziteze familia, se hotărăşte să o cheme şi pe ea (ca, mai tȃrziu, să-i spună să-l aştepte la un motel din apropiere); ȋl dezgustă discuţiile despre "viaţa ȋmplinită", dar ȋl priveşte de sus pe un coleg care locuieşte ȋntr-o rulotă.
Dacă, ȋn western-urile clasice, protagonistului i se atribuie un camarad -ca, prin dezacordurile dintre cei doi, să iasă la suprafaţă Conflictul de Valori-, ȋn Five Easy Pieces, Bobby Dupea e un personaj destul de complicat ca să reiasă tot ce trebuie din conflictele lui cu sine ȋnsuşi. La ȋnceputul filmului, pare acomodat - ba chiar plictisit - de stilul de viaţă al unui muncitor petrolier din California, iar cȃnd se ȋntoarce ȋn familie, ȋntre muzicieni, pare la fel de plictisit de tot ce găseşte acolo. Filmul are meritul de a-l prezenta pe Bobby ca inadaptat ȋnnăscut fără să-i generalizeze problema: alţii ca el -la fel de lipsiţi de ambiţii, sau la fel de lucizi, sau de prost apreciaţi- par să fie mai liniştiţi; şi mai există cȃţiva care sunt atȃt de agitaţi, ȋncȃt nici el nu-i ȋnţelege.
Ȋn primul lui rol principal, Jack Nicholson are misiunea grea să interpreteze un personaj -carismatic, sarcastic, agresiv, blazat, ezitant - care nu are o evoluţie liniară, pe care un spectator nu l-ar putea cunoaşte decȃt urmărindu-l atent. Pe cȃt e de riguros Five Easy Pieces, pe atȃt e de imprevizibil - trece brusc de la un moment la altul, de la o secvenţă rotundă şi memorabilă la alta, sare de la problemele lui Bobby la nevrozele celor din jurul lui. Pȃnă la sfȃrşitul filmului, vă veţi convinge că nimic nu-l poate mulţumi pe Bobby Dupea - doar i se pune la dispoziţie un inventar complet. Un road movie cu un protagonist ca el nu poate fi o experienţă odihnitoare, dar gȃndiţi-vă cȃt de stimulantă poate fi - dacă o scenă e destul de bună să-i trezească interesul lui Robert Eroica Dupea, cu siguranţă e o scenă antologică.
Five Easy Pieces
SUA, 1970
regia: Bob Rafelson
scenariu: Carole Eastman
imagine: Laszlo Kovacs
montaj: Christopher Holmes, Gerald Shepard
sunet: Charles T. Knight
cu: Jack Nicholson, Karen Black, Billy Green Bush