martie 2011
La bani, la cap, la oase
Orice creator e mare şi rămîne mare pentru că reuşeşte să supună elementele de expresie ale artei în care activează. Ia un element comun - cuvînt, imagine, sunet - şi îl dresează, îl constrînge să corespundă nevoilor sale, îl face să dea glas simţirii sale. În latura artistică în care activează, fiecare autor ajunge să aibă propriul limbaj, care îl identifică între toţi cei care practică arta respectivă. În cadrul cinematografiei, fondul exprimării este comun - planuri, cadre, secvenţe, montaj. Diferenţa apare din felul în care cineaştii judecă pe fondul pe care îl au la îndemînă. Diferenţa, aşadar, e dată de forma aplicată fondului comun. Dincolo de autori, de artiştii care sparg barierele artei şi impun noi tendinţe, dincolo de cei care impun un etalon prin creaţia lor se află artizanii, care nu ajung să transforme arta, însă, ca buni tehnicieni, merită atenţie şi respect. În rest putem găsi o sumedenie de sub-produse cinematografice nocive. Care trebuie privite şi tratate ca atare. Iar în cazul acesta - La bani, la cap, la oase - nu e vorba de elitism împotriva consumului cinematografic, împotriva produsului de masă. În acest caz e vorba despre lipsa respectului şi decenţei faţă de spectator. Despre cinema nu putem vorbi aici.

Pe lîngă această producţie semnată de Cristian Comeagă, realizările recente ale lui Mircea Daneliuc, Nuntă în Basarabia sau Umilinţă par filme. Acest fapt nu e trist într-o primă instanţă. Nu contează atît de mult absenţa oricărei calităţi de pe ecranul de proiecţie; pînă la urmă orice om e liber să îşi arate valoarea, fie că vorbim despre realizatorul filmului, fie că îi avem în vedere pe cei care apar în film - de la Valentin Teodosiu, Ovidiu Niculescu şi Mirela Oprişor la Wilmark de la ProFM Latino. Prezenţa pe ecrane a unor filme precum La bani, la cap, la oase începe să devină tristă odată plasată în context psiho-sociologic: îngrijorător ar fi faptul că unii oameni s-ar putea bucura în vreun fel de întîmplările relatate de acest film şi de felul în care filmul îşi deapănă povestea.

Uneori ne înfiorăm cînd cineva cataloghează o femeie drept "curvă", dă motivul pentru care etichetează astfel, iar motivul e de cea mai joasă speţă (nu acţiunea femeii catalogate e de joasă speţă, motivul e astfel, prin forma lingvistică pe care o capătă); alteori ne înfiorăm cînd auzim o glumă al cărei umor e înjositor şi în relaţie cu cele relatate şi în relaţie cu cel care enunţă acea poveste; alteori ne vine să intrăm în pămînt gîndindu-ne ce ruşine ar trebui să-l cuprindă pe un om care spune sau face o treabă pe care o considerăm îndoielnică. Pelicula actuală oferă numai astfel de situaţii. Această peliculă urlă atît de tare şi tot ceea ce spune e la un sub-nivel cultural sau artistic atît de pronunţat, încît neîncetat simţi nevoia să îţi acoperi ochii şi urechile pentru a te proteja de agresiunea care vine dinspre ecran.

Bărbaţi cărora le curg balele după o blondină cu colanţi, bărbaţi care sînt gata să îşi abandoneze serviciul pentru a fi în preajma firului de colant, trimiteri ieftine la personaje istorice (şeful bandei de mafioţi ruşi seamănă cu Lenin şi are necontenit flatulaţii, de unde şi judecata asupra personajului istoric) sau la anumite realităţi mioritice (Banca d.Shmen), replici încărcate de aluzii sexuale penibile, situaţii răsuflate cu călugăriţe sexy (femei mafiot sub "acoperire" sau Dorine Oprine, agenţi de poliţie ascunşi în mănăstire), rakeţi pietrificaţi la vederea coapselor feminine, bărbaţi proşti şi obsedaţi sexual, femei obiect-sexual, primitivism de la început pînă la capăt. Poate că realizatorul acestui film a dorit să construiască o istorie cum sînt cele semnate Guy Ritchie; dacă e aşa, atunci Ritchie a fost înecat iute în Dâmboviţa.

Într-o ţară invadată televizual de vrăjitoare, divorţuri celebre (de parcă divorţul ar fi celebru înainte să îl ducă media în acest stadiu), filmări cu prietena Biancăi la duş, violuri şi destăinuiri nocturne OTV-iste, probabil că filmul acesta e o stare normală. Oferă tot puroiul socio-moral al tele-ecranului într-o singură doză. E un concentrat, cît toate nenorocirile televizuale la un loc.

Regia: Cristian Comeagă Cu: Ovidiu Niculescu, Zane Jarcu, Graţiela Teohari, Valentin Teodosiu, Alex Mărgineanu, Adina Cartianu, Ion Haiduc, Gheorghe Dănilă, Petrică Lupu, Eduard Cârlan, Doina Stan, Marilena Chelaru, Mirela Oprişor, Silviu Biriş, Wilmark Hernandez

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus