Lincoln Lawyer, The

McConaughey e foarte bun în Lincoln Lawyer. Atât de bun, încât mă face să-i iert rolurile telegrafiate de sex simbol pe steroizi din Sahara sau Wedding Planner. Actorul mă convinge c-a fost născut să interpreteze avocaţi slinoşi care au crize de conştiinţă şi îmi aminteşte de performanţa sa în A Time to Kill, filmul din 1996 după John Grisham.
 

Dacă ar fi apărut în anii '90, Lincoln Lawyer ar fi fost catalogat drept un produs generic: thrillerele legale, bine strunite, cu multe întoarceri de situaţie, care te ţin într-o tensiune continuă, cu un bun-rău charismatic şi cu o galerie de personaje secundare care fură scena chiar şi atunci când apar doar pentru câteva minute, erau 10 la o legătură. Dar  nu mai suntem în anii '90, ci într-un deceniu în care multiplexul a fost lăsat pe mâna prepuberilor obsedaţi de 3D, de jocuri video şi de benzi desenate. Un produs matur apare rar, aşa că iese instantaneu în evidenţă.

Un avocat fără scrupule

McConaughey este Mike, un avocat care îşi conduce afacerea de pe bancheta din spate a limuzinei sale cu care îşi vizitează clienţii aflaţi în arest preventiv. E relaxat şi versat şi n-are niciun fel de scrupul etic: nu refuză pe nimeni, nici motociclişti rufoşi, nici prostituate.  Din când în când, poliţiştii şi procurorii exasperaţi (din această ultimă categorie face parte şi fosta lui soţie, o Marisa Tomei tare şi senzuală care încă îl iubeşte, dar care îl cunoaşte prea bine ca să se reîntoarcă la el) îi aruncă în faţă că e josnic pentru că apară doar otrepe, dar el se apără invocând măreţia sistemului juridic. Însă, sub aparenţa nonşalantă, Mike ascunde o mare spaimă: că, atunci când va nimeri o rara avis, adică un client nevinovat, nu va mai fi în stare să-i recunoască inocenţa.

Poate de aceea se agaţă de Louis Roulet ca de o izbăvire. Louis e un tânăr bogat care susţine, extrem de convingător, că acuzaţia că ar fi bătut crunt o prostituată este o înscenare. Mike îl crede, dar în curând se trezeşte că pierde controlul unui joc ale cărui reguli le stăpânea, până de curând, perfect.

În rolul acuzatului răsfăţat, Ryan Phillipe nu putea fi mai nimerit: cu privirea şi buzele lui insolente, transpiră prin toţi porii ideea de privilegiu. Regizorul Brad Furman ştie să adapteze un roman sofisticat, să găsească actorii ideali pentru fiecare personaj şi să filmeze stilizat-visceral cât să te facă să miroşi asfaltul încins şi transpiraţia banilor murdari. Lui McConaughey i se alătură William H. Macy (mereu minunat), în rol de partener loial, şi dureros de puţin distribuita Frances Fischer, în postură de matroană frigidă, în stare de orice ca să-şi apere puiul. Surpriza vine de la cântăreţul country Trace Adkins, un martor corupt într-o secvenţă hilară ce aduce accente comice neaşteptate.

Dacă vă era dor de un noir ca de pe vremuri (chiar dacă acele vremuri sunt reprezentate de anii '90, tot pare o eternitate de atunci), inteligent, captivant, care arată şi sună bine (soundtrack-ul e exaltant), atunci Lincoln Lawyer e tocmai vehiculul potrivit.

Regia: Brad Furman Cu: Matthew McConaughey, Marisa Tomei, Ryan Phillippe, William H. Macy, Josh Lucas

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus