Film Menu / mai 2011
Film pentru prieteni din 2011, în regia lui Radu Jude, rulează miercuri 19 octombrie 2011, de la orele 19.30, la Cinemateca Union din Bucureşti în cadrul Cineclubului Film Menu, în prezenţa realizatorului şi a actorilor Gabriel Spahiu şi Şerban Pavlu.

***

Unul din foarte puţinele lungmetraje produse independent în România, Film pentru prieteni prezintă încercarea nereuşită a unui bărbat de a se sinucide. Convenţia aleasă de Radu Jude este una cât se poate de apropiată de naturalism, filmul conţinând o singură tăietură de montaj vizibilă, restul de peste 50 de minute ale acestuia imortalizând - în timp real şi fără niciun fel de intervenţie aparentă a realizatorului la nivel de mizanscenă - testamentul oral lăsat de personajul suicidar apropiaţilor, iar ulterior împuşcăturii care îl răneşte grav, încercările de a-l menţine în viaţă ale vecinilor şi ale angajaţilor de pe ambulanţa chemată de ei.
 
Film pentru prieteni e gândit să funcţioneze precum un clip de pe internet, realizat de către un anonim şi postat ulterior pe un site oarecare. În consecinţă, era necesar ca implicarea realizatorului în construct să fie cât mai mascată cu putinţă. Filmul trebuia să pară realizat cu adevărat de către protagonist, în ciuda faptului că acesta este interpretat de un actor uşor recognoscibil (Gabriel Spahiu). La nivelul credibilităţii poveştii putea pierde puncte Radu Jude dacă ar fi decis să confere mai multă coerenţă primei părţi a filmului, în care protagonistul li se adresează apropiaţilor prin intermediul camerei de luat vederi. Faptul că acesta îşi pierde în mai multe rânduri firul discursului şi că repetă aproximativ acelaşi tip de reproşuri la adresa unor personaje la care spectatorii nu au acces direct şi cărora nu le pot creiona niciun fel de reprezentare mentală din cauza lipsei de informaţii concludente livrate de către el, conduce la pierderea frecventă a atenţiei acestora pe durata derulării monologului. Spectatorii sunt plasaţi astfel în poziţia corectă din punct de vedere etic, fiind constrânşi să nu empatizeze şi, deci, să nu se ataşeze de protagonist. Au timp să se întrebe, în reprize, pe întreaga durată a primei jumătăţi a filmului, care e motivul pentru care privesc o asemenea construcţie cinematografică. Protagonistul este şi va rămâne un străin pentru ei şi, deşi se adresează frontal camerei, vorbeşte unor persoane (sau personaje) anume şi necunoscute lor, iar nu întregii umanităţi.
 
Cea de-a doua parte a filmului, în care protagonistul se târăşte însângerat dintr-o parte în alta a camerei, nu va mai oferi răgaz de gândire nimănui. Totul pare real, iar actorul care îl interpretează pe protagonist pare să sufere de-a binelea. Nicio clipă mişcările celorlalte personaje care intră în cadrul fix stabilit din start nu par să fi fost gândite după o schemă sau să fi fost repetate. Există momente de linişte între cei doi vecini care sar în ajutorul protagonistului, altele de ezitare, o oarecare stânjeneală este uşor de reperat în modul lor de relaţionare. Natura evenimentului surprins de camera de filmat este atât de insolită, încât acţiunea suicidală a protagonistului devine brusc relevantă. Radu Jude are grijă în acest pasaj să se folosească de anumite detalii scenografice (o canapea îmbrăcată în muşama care nu absoarbe sângele, un sul de hârtie igienică cu care vecinii încearcă să oprească sângerarea protagonistului) pentru a stârni simţurile privitorilor. Apelează, în acelaşi timp, la elemente care pot stârni râsul, precum pârţul care îi scapă cel mai probabil rănitului, apărând însă într-un moment în care vecinul (Şerban Pavlu) stă ghemuit pe vine, ceea ce face imposibilă reperarea exactă a originii sunetului.
 
Ceea ce determină funcţionalitatea constructului din Film pentru prieteni este ambiguizarea apartenenţei unuia sau altuia dintre elementele cinematografice care îl compun. Faptul că nu există garanţia că unul sau altul dintre detalii aparţine realizatorului sau actorilor, că nu se poate şti exact care element e căutat şi care a apărut spontan şi a fost captat întâmplător în imagine, sporeşte senzaţia de verosimilitate a filmului - până la urmă, marea miză a unei convenţii precum cea propusă de Film pentru prieteni. Iar faptul că niciun detaliu - fie el dramaturgic, vizual sau sonor - nu atrage suficient de mult atenţia asupra sa pentru a părea premeditat şi, deci, calculat la milimetru, este meritul lui Radu Jude.
 
Sunt curios dacă un spectator dintr-o ţară în care Gabriel Spahiu nu este cunoscut şi care ar viziona filmul pe internet, lipsit de generice de început şi de final, ar crede că asistă la înregistrarea unui eveniment real. Şi sunt curios dacă, în acest caz, i-ar mai trece vreodată prin cap că s-ar putea sinucide apelând la o armă de foc.
 
Film pentru prieteni
România 2011
regie şi scenariu Radu Jude
imagine Andrei Butică
montaj Cătălin F. Cristuţiu
sunet Vlad Voinescu, Filip Mureşan
scenografie şi costume Alexandra Ungureanu
cu Gabriel Spahiu, Lucia Maier, Şerban Pavlu.
Regia: Radu Jude Cu: Gabriel Spahiu, Şerban Pavlu, Lucia Maier, Marian Bratu, Silviu Geamănu, Aurelia Achim, Ovidiu-Dunel Stancu, Alexandru Spahiu, Paul Cioran

1 comentariu

  • lovitura kafkiană a lui Radu Jude
    [membru], 25.02.2014, 20:08

    Problema acestei producţii este legată de credibilitatea poveştii, care afectează nivelul de audienţă al filmului, iar asta se întîmplă, paradoxal, din cauza excepţionalei credibilităţii a poveştii sale. Să mă explic. Eu am văzut filmul recent, l-am expediat şi pe adresa unor amici cu precizarea musai de văzut şi toţi au recţionat la fel : ai înnebunit, de ce m-ai pus să văd aşa ceva ! La fiecare urecheală am făcut pe nevinovata, întrebînd care-i problema, e prost filmul? Iisuseee, este insuportabil de adevărat, mi-ai stricat ziua, nu pot să mi-l scot din cap. Aha. Sorry, zic, dar aşa ar trebui să se întîmple cu orice film bun, ori să ne strice ziua, din cauza loviturii în stomac sau în creştet pe care o resimţim în timpul şi după vizionarea lui, ori să ne coloreze ziua şi pereţii reali şi virtuali cu bucurii mai puţin sau deloc încercate pînă atunci. Filmul lui Jude face parte din prima categorie şi produce o lovitură de tip kafkian (într-o scrisoare, nu mai ţin minte către cine, Kafka zicea că o carte ar trebui să producă un efect ca acela al unei nefericiri, al unei dureri ca aceea după pierderea cuiva drag sau al unui sentiment de izgoniţi în pădure, departe de oameni, ca o sinucidere).

    Dvs spuneţi că “Film pentru prieteni e gândit să funcţioneze precum un clip de pe internet, realizat de către un anonim şi postat ulterior pe un site oarecare.” Dacă ar fi fost gîndit aşa cum spuneţi, atunci Jude ar fi ales pentru toată distribuţia actori absolut necunoscuţi şi l-ar fi lansat pe internet, unde utilizatorii i-ar fi asigurat o audienţă spectaculoasă, pentru că l-ar fi preluat şi promovat ca pe un senzaţional home video, al cărui autor este un sinucigaş pe bune. Valul vizualizărilor ar fi fost de nestăvilit, pt că sinucigaşii autentici sînt precum marţienii, stîrnesc o curiozitate vecină cu panica: cum ajunge un om a se arunca de bună voie în neant este un amestec de realism şi suprarealism care poate fi comparat cu aterizarea unui extraterestru în casa noastră. De pildă, povestea radiofonică despre invazia marţienilor a devenit înfiorător de credibilă pt ascultătorii postului de radio CBS, pt că Orson Welles a făcut adaptarea radiofonică după Războiul lumilor în stilul jurnalelor de ştiri de mare audienţă din acea vreme. Dacă Jude ar fi vrut ca filmul său să funcţioneze ca înregistrarea unui eveniment real, atunci el trebuia să facă exact ca Orson Welles, să adapteze povestea sinucigaşului la stilul de comunicare al celui mai traficat canal de comunicare al vremii noastre. Nu cred că marea miză a filmului stă în imposibilitatea de a identifica cine sînt autorii componentelor sale cinematografice. Ambiguitatea vine din concept iar cine se apropie de film ştie că autorul conceptului este Radu Jude. Marea miză a filmului este dezvăluită şi tăinuită încă din titlu : Film pentru prieteni. Prietenii cui!? te întrebi cînd dai peste un film cu un asemenea titlu, şi asta e prima curiozitate care te împinge să-l vezi. Intri în povestea filmului, dacă ai ajuns la capătul ei, atunci înţelegi că miza filmului ai fost chiar tu, spectatorul, care aproape o oră ai funcţionat/respirat ca unul din prietenii sinucigaşului.

    Pentru cei ce vor să vadă filmul, îl găsiţi integral pe youtube.

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus