Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  127 Hours

Un feelgood movie surprinzător - 127 Hours


Anca Grădinariu

TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
James Franco e singur. În deşert. Într-o râpă. Imobilizat de o stâncă. Pentru 127 de ore (o oră şi 34 de minute în timpul cinematografic).  Doar cu spaimele sale, o ploscă golită şi o cameră video. Îşi bea urina şi, în cele din urmă, e nevoit să-şi taie braţul ce-l ţine captiv. Cu un briceag chinezesc. Sună oribil. Sună horror. Toate premisele indicau că pelicula lui Danny Boyle este sordidă, respingătoare. Ei bine... da, e greu de suportat pe alocuri şi recunosc că am fost la un pas de-a leşina. 

Eu, cinefil tăbăcit, am simţit cum mă scurg, ca şi cum creierul ar fi vrut să mă protejeze de imaginile de pe ecran. N-a ajutat c-am închis ochii: mintea deja anticipa, iar zgomotele erau şi mai crunte (în special cel sinistru, incomparabil, al ruperii de os). M-au ţinut trează ruşinea, curiozitatea şi limba muşcată. Dar aceste momente sunt necesare, altfel ar fi fost necinstit. Oricum, extraordinarul operator Anthony Dod Mantle ne arată mai puţin decât credem că vedem. Filmul, inspirat dintr-un roman şi un caz real, mizează pe identificare, pe imersiunea totală în calvarul acestui aventurier. Dar rezultatul de ansamblu e la fel de exaltant ca un trip LCD şi sfârşeşte prin a fi cel mai bun "feelgood movie" de la... Slumdog Millionaire încoace. 

Moartea sau o alternativă cumplită

E greu să găseşti proverbialul fir roşu în filmografia unui cineast eclectic şi obsedat de stil precum Boyle, dar cred că la un capăt s-ar afla energia frenetică şi la celălalt motivul scăparii: din dependenţa de droguri, dar şi plictiseala existenţei în Trainspotting, din mahalaua Mumbai-ului în Slumdog Millionaire, dintr-un cataclism planetar în Sunshine. Impactul lui 127 Hours e cu atât mai visceral, cu cât zgândăreşte cel mai cumplit coşmar al nostru: o situaţie în care trebuie să alegi între moarte sau o alternativă cumplită. Ce-ai face tu în locul lui? Simpla întrebare are puterea să-ţi dea atacuri de panică. 

În afară de primul sfert de oră sincopat, cu split screen-uri, montaj accelerat şi muzica dinamică a lui Rahman care se potriveşte cu surplusul de adrenalină al eroului, petrecem restul timpului down in a hole, cu faţa frumoasă, din ce în ce mai desfigurată, a lui Franco (expresia "tur de forţă actoricesc" a devenit un clişeu, dar e cel mai potrivit aici). Regizorul ştie că trebuie să ne simţim prizonieri, dar nu şi plictisiţi, aşa că se foloseşte de gimmick-ul unui jurnal video şi de halucinaţiile personajului, din ce în ce mai nemăsurate pe măsură ce starea sa se deteriorează.

Viziuni deshidratate, senzoriale, disperate, cu orgii sub fulgi de zăpădă, multă apă, un copil dintr-un viitor din ce în ce mai improbabil şi chiar şi un Scooby Doo gigantic, care ne sugerează cât de abruptă e trecerea de la confort la infern, de la extaz la agonie (şi invers). Ieşi de la film cu o nesperată poftă de viaţă şi cu certitudinea că, dacă impulsul pentru senzaţii tari va fi mai puternic decât raţiunea, îţi vei lua cel puţin la tine un briceag elveţian.  




 Toate articolele despre 127 Hours


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Anca Grădinariu


Alte articole

 Ţintuit - 127 Hours, Andrei Gorzo
 Numai şoc, fără şic - 127 Hours, Lucian Maier
 De-a v-aţi ascunselea cu viaţa - 127 Hours, Cristina Zaharia


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer