Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  127 Hours

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Numai şoc, fără şic - 127 Hours


Lucian Maier

mai 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Woody Allen spunea că în spatele oricărei comedii e o dramă peste care au trecut anii. În atitudinea cinematografică specifică acestor vorbe nu drama e comică; zîmbetul rezultă din viziunea ironico-înţeleaptă care îmbracă drama derulată pe ecran. Detaşarea dată de înţelegerea adecvată a vieţii, a reacţiilor umane în situaţii limită, aceasta face posibilă apariţia tuşelor comice veritabile, pătrunzătoare, memorabile. Suferinţa rămîne suferinţă, însă odată ce îi sînt înţelese cauzele şi natura, ea e neutralizată şi treptat capătă un iz mitic, devine o pildă personală uşor de împărtăşit. E lesne de povestit şi vrem uneori să o spunem fiindcă regăsim în ea un gram de învăţătură, care credem că ar putea prinde bine altora.

Aron Ralston e un căţărător american care s-a accidentat în mai 2003 în Marele Canion, zona Moab din statul Utah. A călcat pe o stîncă şi a alunecat între doi pereţi. Stînca l-a urmat şi i-a prins antebraţul drept între colţii ei şi perete. Aron nu anunţase pe nimeni de excursia aceasta. Ştia că nu va fi căutat. Cinci zile şi-a drămuit rezervele de apă pentru a supravieţui. Între timp a încercat să se descurce cu un briceag, să sape în stîncă încît să îşi elibereze braţul. A încercat să se facă auzit. Dar nimic. După o sută douăzeci şi şapte de ore şi-a tăiat antebraţul cu briceagul şi, mai mult mort decît viu, după ce a trebuit să coboare un perete de douăzeci de metri în coardă şi după ce a mers vreo doisprezece kilometri, a întîlnit o familie de olandezi care a chemat ajutor. Într-o carte autobiografică, Between a Rock and a Hard Place, Ralston rînduieşte non-cronologic întîmplări din copilăria sa, dragostea sa faţă de călătorii şi faţă de căţărări (pentru care a renunţat la o carieră în cadrul companiei Intel), precum şi datele accidentului. 127 Hours, filmul lui Danny Boyle, e o semi-ficţiune care porneşte de la textul autobiografic al lui Ralston.

În acest proiect, Boyle păstrează atitudinea exuberantă din Slumdog Millionaire. La început, pe un ecran împărţit în trei, filmul derulează pe repede înainte secvenţe care trimit la consumism, la clipe din viaţa personajului (vom descoperi pe parcurs că sînt secvenţe din viaţa sa) şi imagini din natură. Aparatul de filmat (mînuit de colaboratorul de cursă lungă al lui Boyle, Anthony Dod Mantle) surprinde povestea în ritmul vieţii interioare a eroului. Aleargă frenetic cînd Aron face trekking, stă pleoştită cînd eroul amorţeşte, tremură printre viscere atunci cînd tînărul taie în carne vie, urmează acut detaliile halucinaţiilor eroului atunci cînd viaţa sa începe să se sugrume sub bolovan. E un film alert, cool, frivol, ca muzica pe care o ascultă eroul.
 
Atitudinea cool a filmului contrastează, însă, cu drama eroului. În cazul acesta, cool nu înseamnă comedie, cu toate că filmul vrea să ţină în viaţă zîmbetul spectatorului pentru o bună bucată de vreme. Vrea să îl ţină, însă nu în sensul lui Allen, ca privire detaşată, înţeleaptă asupra neîmplinirilor vieţii; nici în sensul lui Roberto Benigni din La vita é bella, ca încercare de a traversa o nenorocire cu zîmbetul pe buze, în speranţa că o privire inocentă (a copilului) ar putea îneca amarul unui popor înconjurat cu sîrmă ghimpată - o încercare artistică prin care dramatismul e cu atît mai ridicat cu cît spectatorul e mai conectat la încercările lucide ale personajului matur de a transforma lagărul nazist într-un spaţiu de joacă pentru copii; deoarece, la Benigni, conectarea la drama personajului devine meditaţie pentru spectator, un spectator conştient de tragismul situaţiei. În 127 Hours, însă, nu putem vorbi de vreo meditaţie. Autorul abuzează de mijloacele cinematografiei pentru a plasa spectatorul într-o stare de bună-dispoziţie generală. Sport, muzică, un tip încăpăţinat, aventurier, care nu dă socoteală nimănui, o inimă care bate în ritmul pedalării prin Canion, ceva fete, o baie savuroasă într-un lac subteran. Şi după ce spectatorul e gîdilat cu atenţie, e luat puternic de cap şi izbit de podea.

Asta înseamnă cool: Boyle se comportă ca un reporter care vrea să îşi şocheze puternic privitorul. Aşa că tot ceea ce construieşte are numai rolul de a potenţa secvenţa şoc a filmului, tăierea antebraţului. Confortul spectatorului nu e deranjat de vreo invitaţie la a analiza situaţia personajului - Ralston se mutilează sau îşi salvează viaţa? -, sau de vreo încercare de a pune sub semnul întrebării lejeritatea raportării sale la viaţă pînă în clipa accidentului. Confortul spectatorului e dezechilibrat de apariţia pe ecran a unor imagini violente. O violenţă care devine trivială odată ce e lipsită de vreo funcţie dramatică, alta decît aceea de a şoca. Reacţia spectatorului în clipa în care personajul înfige cuţitul în carne e de a se uita sau de a închide ochii, suportă sau nu suportă lovitura dată de regizor, nicidecum de a înţelege suferinţa sau drama cuiva. Nu fiindcă Ralston nu ar fi suferit în realitate, ci fiindcă autorul filmului nu e interesat de acea suferinţă. Lucru vizibil şi în felul în care Boyle închide povestea: în imagine e Ralston, soţia sa şi fiul lor; pînă la urmă e bine, duce o viaţă tihnită, încă se caţără.

Astfel, dacă e ceva înţelepciune în istoria lui Ralston, ea nu e de găsit în filmul lui Danny Boyle.




 Toate articolele despre 127 Hours


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Lucian Maier


Alte articole

 Ţintuit - 127 Hours, Andrei Gorzo
 De-a v-aţi ascunselea cu viaţa - 127 Hours, Cristina Zaharia
 Un feelgood movie surprinzător - 127 Hours, Anca Grădinariu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer