Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Fahrenheit 9/11

Un glonţ pentru preşedinte - Fahrenheit 9/11


Andrei Gorzo

Dilema Veche, octombrie 2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Documentarul lui Michael Moore a fost lansat în România pe 5 noiembrie şi simplul fapt că a ajuns abia acum, după ce America şi-a reales preşedintele, îi dă un aer de eşec. E greu să-l privim în primul rînd ca pe o operă de artă. Îl privim ca pe un glonte exploziv tras în direcţia lui George W. Bush - un glonte care nu şi-a făcut treaba; oare sînt singurul spectator care, pentru moment, nu simţea o nevoie urgentă de a-l ridica de pe jos ca să-l examineze? Nu e vina ţintaşului - Moore a dat tot ce-a putut. Dar e o problemă.

Mai sînt şi altele. Nu mă refer la unilateralismul lui Moore, care condamnă invadarea Irakului fără să dedice măcar o paranteză înfăptuirilor lui Saddam şi prezintă armata ca pe o capcană mortală întinsă băieţilor din medii sociale defavorizate, ignorînd faptul că, pentru mulţi dintre aceşti băieţi, armata reprezintă o şansă. E dreptul lui să ignore, să omită, să nu nuanţeze. La urma urmei, nu ni s-a prezentat ca un om cu dileme, ci ca un om cu o cauză. Nu e tipul de intelectual obsedat de complexitatea adevărului; e tipul care stă de vorbă cu răniţii în timp ce preşedintele lor, omul care i-a nenorocit, mai deschide o sticlă de şampanie, e tipul care însoţeşte o mamă îndoliată de la Flint, Michigan pînă la Washington, D. C., unde întrebarea ei - unde sînt armele lui Saddam, din cauza cărora a murit fiul meu? - nu va primi un răspuns decent, e tipul care, în numele acestei femei, dă iama în congresmeni cu o modestă şi, bineînţeles, inacceptabilă propunere pentru fiii şi fiicele lor: înrolarea.

Adevărul lui Moore e simplu: cei puternici nu numai că n-au nici un interes să-i ajute pe cei slabi, dar au tot interesul să-i menţină slabi şi, din cînd în cînd, interesul le cere să mai omoare o parte din ei. A-l acuza de unilateralism e nefolositor: tipul ăsta de discurs nu constituie o abatere de la tradiţia documentarului (al cărui nume sugerează obiectivitate, dar a cărui istorie e plină de parti-pris-uri) şi în nici un caz nu constituie o abatere de la tradiţia cinematografului, care încă de la început s-a plasat în tabăra oamenilor mărunţi (eroul lui Chaplin se numea The Little Man), împotriva barosanilor. E adevărat că Chaplin ştia o mie de moduri, care mai de care mai graţioase şi mai sofisticate, de a trage un şut în curul unui barosan, în timp ce spectacolul lui Moore se sprijină cam mult pe repetarea cîtorva trucuri rudimentare - oameni din clica lui Bush surprinşi la machiaj înainte de a apărea la televizor (machiajul înseamnă prefăcătorie), angajamente americane de a-i feri, pe cît posibil, pe nevinovaţi, urmate de imagini cu copii irakieni răniţi.

Pe de altă parte, Moore ştie cîteva lucruri despre puterea cinematografului: ştie că, la viteza cu care vin informaţiile senzaţionale (familia Bush le-a vîndut saudiţilor o bucată bună din America; imediat după 11 septembrie, Bush a scos din ţară 24 de amici de-ai lui - membri ai familiei Bin Laden), cei mai mulţi dintre noi vom fi prea copleşiţi ca să le cercetăm sursa; ştie ce înseamnă să stai în întuneric, să priveşti un ecran mare - o sursă de lumină - şi să vezi imagini pe care nu le-ai vedea pe micul ecran de acasă - e uşor să crezi că imaginile acelea îţi luminează mintea aşa cum luminează sala de cinema. A-l acuza pe Moore de lipsă de rafinament cinematografic e nefolositor: o viziune ca a lui nu trebuie să fie rafinată - nu trebuie decît să se ţină. Şi problema e că nu se ţine. De exemplu, frica americanilor de un nou 11 septembrie e prezentată ca o isterie indusă - în întregime şi în mod deliberat - de oligarhia bushită. Cîţi americani au putut să înghită acest punct esenţial din scenariul lui Moore? Cu siguranţă că nu mulţi. Cei mai mulţi simt şi ştiu că teama lor de terorism nu e nefondată. Dar Moore susţine că cei mai mulţi americani nu simt şi nu ştiu decît lucrurile pe care le dictează puterea. Puterea îi vrea slabi şi timoraţi, ca să-şi poate duce războiul permanent (Moore citează din 1984) care îi asigură prosperitatea; căci bineînţeles că totul se reduce la petrol - clica lui Bush nu cunoaşte altă cauză, zelul lui evanghelic e o vrăjeală.

Problema cu toate astea e că ţin de teoria conspiraţiei, iar problema cu teoria conspiraţiei e că n-o înghit decît cei care, oricum, nu mănîncă altceva. N-ar fi fost mai util (pentru cauza opoziţiei) ca Moore să accepte, măcar de dragul discuţiei, că Bush crede, măcar parţial, în ce spune, că puterea americană crede, măcar parţial, în misiunea ei istorică? N-ar fi avut mai mulţi sorţi de izbîndă dacă ar fi încercat să arate că această credinţă (pe care mulţi americani o recunosc ca fiind sinceră şi o admiră) poate să ducă la catastrofe? Poate că nu, dar nici teoria conspiraţiei nu e o soluţie. Ştiu că e uşor de vorbit acum, dar, pe bune, lumea n-avea de ce să se agite atîta din cauza glonţului exploziv trimis de Moore: acesta a tras mult pe lîngă.



 Toate articolele despre Fahrenheit 9/11


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Andrei Gorzo


Alte articole

 Un film care nu doboară preşedinţi - Fahrenheit 9/11, Călin Stănculescu
 POST(AL)-SCRIPTUM - Moore cel Mic şi dezastrele războiului (rece), Bogdan Ghiu
 Cinematograful este Manipulare, dar..., Alex. Leo Şerban
 The Awful Truth, Bogdan Ghiu
 Final al unui schimb de epistole virtuale, Alex. Leo Şerban
 Toate articolele despre Fahrenheit 9/11


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer