Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Falling Angels

Îngeri căzuţi - Falling Angels


Oltea Şerban-Pârâu

TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Falling Angels este o metaforă care nu are nicio legătură cu starea baletului românesc. Am admirat cele opt soliste ale companiei de balet a Operei Naţionale Bucureşti (ONB), în coregrafia semnată de Jiří Kylián, cel mai important coregraf al lumii contemporane.

După spectacol, am avut senzaţia clară că totul este posibil. Falling Angels a fost pus în scenă la Bucureşti, în premieră naţională, de Nancy Euverink, asistentă a coregrafului Jirí Kylián. Având premiera mondială în 1989, lucrarea este concepută pe muzica lui Steve Reich (Drumming), costumele sunt create de Joke Visser, cea care supervizează costumele pentru lucrările lui Kylián de pe alte scene ale lumii, luminile poartă semnătura lui Joop Caboort, iar coordonarea tehnică a producţiei a fost asigurată de Erik van Houten. Pentru pregătirea acestui eveniment fără precedent la ONB, în sensul îndrăznelii coregrafice, au lucrat, de asemenea, maeştrii de repetiţii Simona Şomăcescu şi Tiberiu Almosnino.

Căutarea perfecţiunii

Am văzut a doua reprezentaţie, dar sunt convinsă că şi în prima distribuţie performanţa tehnică şi expresivă a celor opt balerine care întruchipează scenic lupta în căutarea perfecţiunii a fost similară, demonstrând că în baletul modern, dacă există o idee puternică şi o supervizare regizorală limpede şi fermă, nivelul pe care îl poate atinge şi baletul Operei bucureştene este cu totul remarcabil. Voi menţiona aşadar toate numele: Adina Tudor / Marina Minoiu, Andra Ionete / Diana Tudor, Corina Tudosan / Megumi Koshi, Cristina Dijmaru / Raluca Ciocoiu, Florentina Răducu / Bianca Ungureanu, Bianca Stoicheciu / Alina Oprescu, Alexandra Gavrilescu / Laura Blică Toader, Megumi Koshi / Mihaela Soare.

Ceea ce deconcertează este contextul. Eşti tentat cu numele lui Kylián, aştepţi să vezi ceva revoluţionar şi ai această plăcere, dar numai în ultimele 15 minute ale spectacolului, care poate sunt mai multe, dar par mult mai puţine. La final, lumea nu vrea să plece din sală şi se întreabă, retroactiv, care era legătura între Seara Balanchine şi Falling Angels. Legătura este că nimic altceva din repertoriul ONB nu se potriveşte cu Jirí Kylián. Bine, dar atunci se poate face un efort şi produce ceva mai mult de 15 minute de balet în acelaşi ton stilistic.

Rezerva publicului

Spectacolele din 1934 şi 1953 ale lui Balanchine te îndreaptă într-o cu totul altă zonă şi, în plus, lasă perfect descoperite toate imperfecţiunile întruchipării a două dintre cele mai cunoscute lucrări ale renumitului coregraf rus, Valse Fantasie - pe muzica lui Glinka şi Serenade, pe muzica lui Ceaikovski. În 2010, la premieră, vorbeam despre surprinzătoarea rezervă a publicului faţă de un eveniment de elită, cum se anunţa premiera cu Seara Balanchine. Şi acum mă aşteptam la o sală arhiplină... La al doilea spectacol după premieră deja nu mai era lume. Poate că trebuie să căutăm mai mult explicaţii şi, în orice caz, să nu mai... păcălim cu sferturi de premieră, pentru că publicul este ingrat de sincer.



 Toate articolele despre Falling Angels


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Oltea Şerban-Pârâu


Alte articole

 Galerie foto - Falling Angels, Christian Kostyak
 Falling Angels: premieră naţională - dansatorii ONB pentru prima oară într-o coregrafie de Jiri Kylian, Comunicat de presă


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer