Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Metamorfoze

Metamorfozele existenţei în experienţă teatrală


Anda Ionaş

Euphorion, mai 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Coproducţie a Teatrului Naţional "Radu Stanca", a Centrului Cultural De Rencontre Abbaye Neumünster şi a teatrului din Esch-sur-Alzette, Metamorfoze, în regia lui Silviu Purcărete, a fost pus în scenă iniţial la Luxemburg, în 2007, având o distribuţie internaţională. Reluat în 2010 în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, spectacolul are la origine textul omonim al poetului latin Publius Ovidius Naso, ce cuprinde aproximativ 250 de legende scrise în hexametri şi structurate în 15 cărţi, toate având la bază ideea de transformare (oamenii se preschimbă în plante sau animale, animalele în statui, universul întreg ascunde germenele mutaţiei).
 
Metamorfozele prezentate la Sibiu sunt un prilej de etalare a vieţii în complexitatea sa, a formelor sale proteice, pornind de la originile lumii, dar apropiindu-se de timpurile noastre prin problematica abordată, prin caracterul parabolic ce incumbă mediaţia asupra destinului omului contemporan. Crimele Medeei, lupta dintre centauri şi lapiţi, iubirea neîmpărtăşită a muzei Eco pentru frumosul Narcis, epidemiile ce cuprind întreg pământul, conflictele de tot felul, aspiraţia omului spre înalt (zborul lui Icar), nu sunt doar o serie de povestiri mitologice, ci pot fi interpretate ca alegorii ale unei lumi decăzute, aflate în derivă. De altfel, chiar lui Ovidiu i-a fost reproşat de către unii istorici faptul că a introdus în operă o serie de aluzii la societatea vremii sale, modernizând mitologia.
 
Spectacolul lui Silviu Purcărete, deşi păstrează aura timpurilor primordiale, fără trimiteri explicite la contemporaneitate, reuşeşte prin caracterul abstract al imaginilor să suscite multiple interpretări şi să ofere privitorului prilejul unei meditaţii asupra condiţiei umane de-a lungul timpului. Accentul cade pe mişcare scenică, pe vizual, şi mai puţin pe text, iar când acesta este prezent, de cele mai multe ori este vorba de versificaţia originală pe care prea puţini spectatori sunt capabili să o înţeleagă. Caracterul oracular ce poate fi ghicit în tonul grav, solemn cu care personajul poetului (interpretat de Bogdan Sărătean) îşi recită textul în limba latină - capătă semnificaţii ezoterice. Realizarea comunicării între actori si spectatori este preluată astfel de dimensiunea non-verbală a spectacolului.
 
Crearea lumii prin separarea pământului de ape este sugerată printr-o scenografie impresionantă, semnată de Helmut Stürmer. Apa care domină spaţiul scenic este simbolul vieţii, al germinaţiei, al potenţialităţii. Fluiditatea presupune automat ideea de metamorfoză. Din această geometrie originală lipsea "un animal mai nobil care să le stăpânească pe celelalte: omul". Tocmai pentru a putea sugera ideea consubstanţialităţii a tot ceea ce are viaţă, vestimentaţia realizată de către Lia Manţoc, şterge diferenţele, personajele fiind costumate în alb, cu capul acoperit, cu pielea străvezie, de asemenea vopsită în alb. În acest fel ele pot sugera fiinţarea dincolo de limitele umanului, cum se întâmplă cu nefericitul Acteon, vânător iscusit, transformat de către Artemis în cerb şi sfâşiat astfel de proprii săi câini. Metamorfoza furnicilor în mirmidoni ("o rasă de oameni cumpătaţi şi harnici"), a menadelor (preotese ale lui Dionysus) în arbori, sunt de asemenea exemple ale efortului regizoral de a sugera ideea centrală a spectacolului prin conjugarea scenelor filmate (şi proiectate pe un imens ecran în spatele spaţiului scenic) cu cele interpretate în faţa publicului.
 
Limbajul teatral se bazează pe sugestie, pe simbol. Astfel, violenţa centaurilor îndreptată asupra femeilor, este convertită teatral într-un măcel tragi-comic căruia îi cad pradă o mulţime de fructe şi legume. Desfăşurările imagistice sunt dublate uneori de lectura poemului în româneşte, realizată pe rând, de mai mulţi actori, pe un ton grav, sentenţios, ce imprimă şi mai mult dramatism viziunii, mai ales în momentul în care sunt descrise dezastrele pe care le provoacă ciuma: "Epidemia îşi întinde teribilul imperiu asupra satelor triste. Nimeni nu mai vede decât în moarte izbăvirea de chinuri. Sufletele rătăcesc pe malurile Styxului, pământul nu mai ajunge pentru atâtea morminte."
 
Metamorfoze este un spectacol inedit, dramatic şi liric deopotrivă, ce tinde să surprindă mişcările stihiale, elementaritatea materiei, lumea crudă şi inocentă în acelaşi timp a vremurilor  primordiale, dar de asemenea, transformarea sufletului omenesc, mişcările interioare, şi mai ales nevoia atât de actuală de reîntoarcere la natură, la beatitudinea expresionistă a contopirii dintre uman, vegetal şi animal.



 Toate articolele despre Metamorfoze


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Anda Ionaş


Alte articole

 O tristeţe personală - Metamorfoze, Iulia Popovici
 Nu atît despre cel ce-a inventat piscina, cît despre avocaţii din oficiu - Metamorfoze, Gabriela Lupu
 Purcărete-plagiatorul sau cine a inventat piscina - Metamorfoze, Iulia Popovici
 Teatrul ca metamorfoză - Metamorfoze, Alina Mazilu, un interviu cu Silviu Purcărete
 Homo ludens sau Ovidiu revisited - Metamorfoze, Alina Mazilu
 Toate articolele despre Metamorfoze


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer