mai 2011
Festivalul absolvenţilor Galactoria, 2011
În perioada 20-26 mai 2011, Facultatea de Teatru şi Televiziune, din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, va găzdui cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului de Teatru Galactoria. În această săptămână, iubitorii de teatru vor putea urmări cele mai bune proiecte ale absolvenţilor acestui an universitar, spectacole construite pe parcursul a trei ani de studii intensive.

Debutând în anul 2004, la iniţiativa profesorului Miklós Bács, Festivalul Galactoria este unic prin implicarea instituţiei de învăţământ superior în ceea ce priveşte oportunităţile de carieră pentru absolvenţii ei.

În urma celor şapte ediţii precedente, absolvenţilor de actorie li s-a oferit contracte şi colaborări de către un număr impresionant de teatre din ţară. De asemenea, absolvenţii specializării teatrologie au avut ocazia să-şi publice studiile şi piesele cele mai importante de teatru la edituri cunoscute, o parte dintre aceştia fiind angajaţi ca secretari literari.

Ediţia curentă se poate lăuda şi cu patru spectacole invitate, realizate tot de absolvenţi din cadrul Facultăţii de Teatru şi Televiziune din Cluj, în colaborare cu studenţi din Sibiu şi Târgu Mureş. Cele patru spectacole sunt rezultatul unui proiect european de practică teatrală, desfăşurat la Târgu Mureş şi realizat de Asociaţia Centrul Multimedia Teatru 74. Acestea urmează să fie prezentate şi în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.

Intrarea este liberă.
Contact: [email protected], telefon: 0741/35.81.60.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus