Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Mammuth

Viaţa ca un drum - Mammuth


Cristina Zaharia

Port.ro, mai 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Ce poate să fie mai minunat în artă decât un creator care vrea să-şi realizeze opera doar cu persoana la care s-a gândit? Adică pentru el şi numai pentru el, fără să mai piardă timp şi energie cu castingul, de exemplu. Filmul de faţă, Mammuth, este scris special pentru Gérard Depardieu. Pentru a-l sili pe celebrul actor să iasă din tipare, să-şi sondeze iar limitele de performanţă. Ceea ce Depardieu şi face, cu curaj, cu plăcere, cu docilitate. Şi e interesant, căci masivul, enormul, uriaşul actor - ca să ne jucăm cu cuvintele cum a făcut-o el în Cyrano - se întâlneşte acum cu un rol dur, violent, comic şi tandru, înduioşător şi emoţionant, cu scene de nuditate şi mirare copilărească în genul celor de la începutul carierei sale. Cadoul perfect. Depardieu reînvaţă să se joace.

Tandemul de regizori Benoît Delépine - Gustave de Kervern, acelaşi de la ciudatele Aaltra şi Louise Michel, ne oferă încă un film cu poveste (scrisă tot de ei) neaşteptată. Un minimalism francez rar întâlnit, cu discretă aromă de Kaurismaki, dar şi mult (cel mai mult acum) din stranietatea şi scenele tari din cinematografia asiatică. Toate astea plus cu datele unui film independent. Adică lipsa muzicii în mare parte, vorbe puţin, filmare în priză directă şi în aer liber. Şi umor, sclipiri bruşte, mai mult sau mai puţin cinice, care salvează burţile, deşirările, adăugat la timp peste planarea tristeţii şi a sentimentului de ratare care învăluie personajul.

Căci Serge, protagonistul, ni se prezintă în ziua sa de pensionare. Stând ca secerat în faţa dulapului folosit de-a lungul a multor ani. Din spate - mereu prezentat din spate, de parcă nici nu e nevoie să vedem emoţiile acestui cobai - la petrecerea dată în cinstea sa unde toţi ronţăie asurzitor snacks-uri. Şi apoi acasă, ca să-şi arate violenţa, neputinţa, sentimentul că, brusc, e pe o linie moartă în propria viaţă. Cu păr lung până la brâu, cu braţe groase şi un pântec umflat ca un cimpoi, el trebuie să reînveţe să trăiască. Doar pentru el. Nu pentru un job, unde "nu a fost bolnav niciodată, nu a lipsit, nu a întârziat, nu a făcut scandal, etc". Pentru el. Persoana aceea pe care nu a iubit-o şi a încuiat-o adânc în sine. Aici, în spaţiul acesta necunoscut, un limbo între statutul de angajat şi neant, Serge e forţat de destin, de regizori şi de mult răbdătoarea soţie (gingaşă Yolande Moreau - poate sunteţi atât de norocoşi şi aţi văzut Séraphine) să ia o hotărâre, să găsească o soluţie. Şi atunci "mamutul", cum îi e porecla (o metaforă tandră pentru cel care e o relicvă vie, inadecvată în lumea din jur) porneşte la drum.

Filmul începe cu peisajul derulat în viteză, rânduri ordonate de vie care devin în trecerea motocicletei pe drum ele însele nişte spiţe rotindu-se. Şi asta tot o metaforă şi un semnal pentru felul cum a trecut un om prin viaţă. Oprirea pe la toate fostele sale slujbe, comice şi pline de neprevăzut, vorbesc pe rând despre el. O viaţă care aparent s-a irosit, dăruit unor angajatori care l-au crezut (ba chiar îi şi spun asta acum în faţă) imbecil, prost. Plecarea, desprinderea, motocicleta, depărtatea de soţie (chiar e nostim cum o vede în oglindă şi accelerează să nu o mai vadă), sentimentul că e un star rock pornit prin ţară, liber. Plete în vânt. Muzica începând acum. Şi apoi, ce contrapunct minunat, o altă motocicletă zburând pe lângă el. Şi tu realizezi ce viteză are...

Filmul se compune din mici asemenea scene, fără nicio legătură unele cu altele. O preumblare în căutarea trecutului, cum face la fel de abulic şi personajul din Broken Flowers. Iar punctul terminus - acasă la fratele lui, de prea mult timp nevizitat, unde îşi întâlneşte nepoata pe care nu a mai văzut-o de mică. Şi aici, în această casă plină cu păpuşi - tăiate, montate, scobite, răsucite, reinterpretate, reclădite - din grădină până la telefonul cu multe braţe lipite pe el - personajul îşi găseşte liniştea. Nepoata, picată din altă lume, vorbind ciudat, cu aspect retardat, îi donează delicat un tip neştiut de abordare a vieţii, de relaxare. Scenele cu ea, în pat, pe drum cu motocicleta sau în piscina de plastic care pluteşte pe apă au frumuseţea fragilă şi stranie a celor - parcă nici nu am mai văzut la fel de frumoase - ca în Me and You and Everyone We Know, filmul Mirandei July, lunatică ca această Miss Ming care dă chip nepoatei. Una din cele mai apreciate artiste, multi-talent, foarte apreciată în Franţa. Ei i se datorează această ultimă jumătate de film, ea care ştie să rostească şi să umple scene plăcute, neaşteptate, fără explicaţii, non-necesare, dar la care te uiţi fermecat, ca sub hipnoză.

Pe lângă povestea de road-movie regizorii dăruiesc poveştii, eroului şi nouă întâlnirea cu o fostă mare iubire (Adjani în scurte apariţii), în genul celor din Non ti muovere. O prietenă de departe, un înger păzitor, eterna remuşcare a fericirii pierdute.

Filmul, nostalgic, dulce-amărui, cu doi oameni de vârsta a doua - a treia, nefardat, cu scene de mic cotidian nemaiîntâlnite astfel, cu final exuberant, luminos, plin de speranţă, eliberator pozitiv, ţi se strecoară în suflet. Toată lumea îmbătrâneşte. Rapid, pentru că timpul trece. Să te maturizezi însă e greu. Mammuth are din acest punct de vedere o poveste dramatică, dar care se salvează prin faptul că nu există încrâncenare. Personajul, ajuns aproape de finiş, e generos. Şi asta, de văzut, e frumos.Totul e să aveţi puţină răbdare, ca să ajungeţi până la capăt. Atunci veţi fi răsplătiţi. Şi, cine ştie, în voi măcar, poate veţi desface braţele larg să simţiţi viaţa, care trebuie trăită cu fiecare por. 

"Să iubesc este acum ultima bătălie". 
Amin!




 Toate articolele despre Mammuth


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Cristina Zaharia


Alte articole

 Gérard Depardieu şi Isabelle Adjani în comedia cu accente suprarealiste Mammuth, Comunicat de presă
 Un rol de excepţie pentru Gérard Depardieu - Mammuth, Iulia Blaga


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer