Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Ştiri  Sageata  Toată lumea din familia noastră

Motor! pentru filmul Toată lumea din familia noastră


Comunicat de presă

iunie 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Sfârşitul lunii iunie a dat startul filmărilor la Toată lumea din familia noastră, cel mai recent lungmetraj scris şi regizat de Radu Jude. Filmul este o producţie Hi Film Productions, în coproducţie cu Circe Films (Olanda) şi Abis Studio (România).

Toată lumea din familia noastră a fost dezvoltat în cadrul CineLink  (Festivalul de Film de la Sarajevo) şi CrossRoads (Co-Production Forum, organizat de Thessaloniki International Film Festival) iar la Sofia Meetings a fost premiat cu Best Pitch Award. Proiectul este susţinut de Centrul Naţional al Cinematografiei, Eurimages, HBO România, Teleclub şi City Cinema. Filmările la Toată lumea din familia noastră durează aproximativ o lună şi au loc în Bucureşti.

Lungmetrajul vorbeşte într-un mod dramatic dar şi comic despre consecinţele unui divorţ, despre durerea, tristeţea, situaţia absurdă şi fără sens a tuturor celor pe care separea îi afectează. Din acest punct de vedere, Toată lumea din familia noastră redă un subiect foarte puţin explorat în cinematografia românească. Aşa cum susţine regizorul Radu Jude, intenţia sa nu este doar de a spune o poveste sinceră despre divorţ, ci este mai degrabă interesat să analizeze modul în care conflictele sunt generate şi evoluează. Astfel, divorţul şi consecinţele sale nu sunt tema principală a scenariului, ci doar contextul în care personajele se dezvoltă. Lipsa de comunicare dintre acestea, eşecul în a înţelege părerea celuilalt, imposibilitatea, de la un punct încolo, de a îndrepta răul făcut - toate aceste idei sunt explorate în film. 

Toată lumea din familia noastră îi are în rolurile principale pe Şerban Pavlu, Mihaela Sîrbu şi Gabriel Spahiu, cu apariţia extraordinară a cunoscuţilor actori Tamara Buciuceanu Botez,  Stela Popescu şi Alexandru Arşinel.

Regizorul şi scenaristul Radu Jude este autorul celui mai premiat scurtmetraj românesc, Lampa cu căciulă. Lungmetrajul său de debut, Cea mai fericită fată din lume a câştigat CICAE Award la Forum Berlinale 2009, premiul FIPRESCI la Sofia IFF şi IndieLisboa IFF, premiul Golden Tower - Palic European IFF şi Award Cine-Ecole - ACID Program Cannes şi a fost selecţionat în peste 60 de festivaluri de film.




 Toate articolele despre Toată lumea din familia noastră


0 comentarii

Spacer Spacer