Spectacol de profunzime, rezultat concret al fanteziei nelimitate, Mai întâi te naşti este oglinda performanţei obţinute în ciuda tuturor piedicilor. Şapte actori au repetat pe unde au putut, în foaier sau prin diverse birouri, pentru că nu au o scenă doar a lor, o scenografă (Cristina Milea) a făcut aproape din nimic decorul, cu uşi de la case dărăpănate şi cu plante culese de pe dealuri, iar regizorul a avut la dispoziţie un buget minor, pentru a crea de la zero o lume întreagă. Mai întâi te naşti e un spectacol produs cu doar 3.000 de lei de un teatru lipsit de un sediu propriu şi care este, de 25 de ani, oaspete într-o clădire în care împarte scena cu Teatrul "Tamási Áron" din Sfântu Gheorghe.
Într-un moment în care resursele de răbdare ale actorilor sunt aproape epuizate, iar "Centrul" le marginalizează dorinţa de normalitate, Radu Afrim montează o dramă a inadaptaţilor şi a sufletelor-insulă. Actorii de la Teatrul "Andrei Mureşanu" din Sfântu Gheorghe ridică o baricadă culturală prin acest spectacol, a cărui calitate este confirmată şi de recenta selecţie în prima linie a Best-of-urilor scenei româneşti, la ediţia de anul acesta a Festivalului Naţional de Teatru (28 octombrie - 6 noiembrie 2011, Bucureşti).
Mai întâi eşti bun
Mai întâi te naşti este o creaţie de forţă a regizorului Radu Afrim, o experienţă halucinogenă cu atmosferă inimitabilă. Şase personaje trăiesc într-un univers suspendat, în trei încăperi legate doar de priveliştea care se întinde ca o fatalitate dincolo de ferestre. Prin grădina înecată în fum şi în iluzie se rătăcesc mai multe suflete, care intră într-o încăpere sau în alta, pentru a-şi găsi fericirea alături de cei de dinăuntru.
În puţinele momente în care îşi fac curaj să iasă din cameră, agorafobicele Lili (Fatma Mohamed) şi Pipi (Claudia Ardelean) descoperă, alături de ceilalţi, bucuria de a trăi şi de a împărţi mici voluptăţi. Liliputanul Viktor, sclavul migrenelor (Sebastian Marina), Axel, îndrăgostitul-ratat (Cezar Antal), Toader, romanticul-realist (Daniel Rizea), Nymse, vagaboanda neiubită (Elena Popa) sunt personaje cu apariţii imprevizibile şi trăiri extravagante. Atipică, naraţiunea poate începe şi se poate termina oricând. Firele destinelor plutesc prin aer şi se leagă în moduri neaşteptate.
Piesa scrisă de Line Knutzon, care a câştigat, în 1999, Premiul Reumert, cea mai prestigioasă distincţie teatrală din Danemarca, dă pe dinafară de poezie, dar Radu Afrim nu-şi sufocă spectacolul prin exces de metaforă, ci alege să-l tempereze prin umor şi ironie. Iar când atmosfera riscă să devină dulceagă, Sebastian Marina muşcă dintr-o lămâie ca dintr-un măr, amintind cum e, de fapt, viaţa.