Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Ştiri  Sageata  Festivalul de film de animaţie anim'est 2011

Trofeul Anim'est 2011 - mai disputat ca niciodată


Comunicat de presă

august 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
54 de scurtmetraje din 26 de ţări de pe 5 continente, au fost selecţionate în Competiţia de Scurtmetraj Internaţional a celei de-a şasea ediţii a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim'est. Proiectate în premieră în România, acestea intră în cursa pentru câştigarea Trofeului Anim'est, oferit de Institutul Cultural Român, precum şi pentru Premiul pentru Cel mai Bun Film de Scurtmetraj. Competiţia rezervată lungmetrajelor aliniază, ca de obicei, 5 titluri extrem de provocatoare şi diverse, proiectate, de asemenea, în premieră în România.
 
Fimfárum do třetice všeho dobrého / Fimfárum - the Third Time Lucky (r. Kristina Dufkova, Vlasta Pospíšilová, David Súkup, 2011), a treia parte a îndrăgitei serii ceheşti, aduce pe marele ecran trei poveşti ale lui Jan Werich. Prima poveste este plasată în Munţii Surnava din Boemia de Sud, unde oamenii se întreabă dacă prin acele locuri au trăit vreodată căpcăuni. Cea de-a doua parte a filmului spune povestea unui rege care îşi trimite fiii să caute şi să îi aducă înapoi o pălărie uitată într-o cârciumă, în tinereţe. A treia poveste înfăţişează Raţiunea şi Norocul, care încearcă, fiecare, să îşi dovedească importanţa, schimbând destinul crescătorului de porci Louis. Filmul a fost proiectat în secţiunea World Panorama a importantului festival de film de animaţie Animafest din Zagreb.
 
Pelicula japoneză Hottarake no Shima: Haruka to Maho no Kagami / Oblivion Island: Haruka and the Magic Mirror (r. Shinsuke Sato, Japonia, 2009) spune povestea lui Haruka, o adolescentă în vârstă de 16 ani, orfană de mamă, care se simte neglijată de tatăl ei. Fata fuge de acasă la bunica ei, unde întâlneşte o mică creatură mascată, pe care o urmăreşte, intrând într-un tărâm fermecat. Lungmetrajul a fost nominalizat la Premiul Asia Pacific Screen pentru Cel mai Bun Film de Lungmetraj - Animaţie şi la Premiile Academiei Japoneze de Film, la categoria Cel mai Bun Film de Animaţie.

 

Jeż Jerzy / George the Hedgehog (r. Wojtek Wawszczyk, Jakub Tarkowski, Tomasz Leśniak, Polonia, 2011), adaptare după seria de benzi desenate poloneze adeseori comparată, din punct de vedere al conceptului, tematicii, umorului acid şi provocator, cu celebrul serial de animaţie american South Park. Jez Jerzy este un arici pasionat de skateboarding, bere şi sâni. În calea fericirii sale stau, însă, găşti rasiste, savanţi nebuni şi o clonă lipsită de bune maniere. Pelicula poloneză a fost selecţionată în 2011, printre altele, în Competiţia East of the West a Festivalului Internaţional de Film de la Karlovy Vary şi în secţiunea SXFantastic a Festivalului de Film South by SouthWest din Austin, Texas.

 

Lungmetrajul de debut al lui Liu Jian, Piercing I (China, 2009), câştigătorul Premiului Asia Pacific Screen 2010 pentru Cel mai Bun Film de Animaţie, este primul lungmetraj de animaţie chinezesc independent. Realizat în tradiţia noir-ului urban asiatic, filmul are acţiunea plasată într-un oraş industrial din China, măcinat de corupţie şi întuneric, în care tinerii luptă pentru a-şi asigura o existenţă mai bună, riscându-şi viaţa în fiecare zi pentru sume derizorii. Conflictul dintre omul de afaceri care controlează oraşul, concurentul său, poliţie şi doi prieteni pierde-vară escaladează într-o confruntare care va cuprinde întreg oraşul. Selecţionat în competiţia celui mai important festival de film de animaţie din lume, cel de la Annecy, în 2010, filmul a fost comparat de prestigioasa publicaţie franceză Le Monde cu pelicula fraţilor Coen, Blood Simple.
 
Un musical cu păpuşi care adaptează povestea lui Hans Christian Andersen folosind partitura operei lui Piotr Ilici Ceaikovski, Lacul lebedelor, Gadkiy utyonok / The Ugly Duckling (r. Garri Bardin, Rusia, 2010) a avut premiera mondială în cadrul Festivalului de Film de la Locarno, ediţia 2010, în secţiunea Piazza Grande - dedicată producţiilor cu "cârlig" la public. Unul dintre maeştrii filmului de animaţie cu păpuşi, regizorul, scenaristul, animatorul şi producătorul Bardin face o pledoarie împotriva nedreptăţilor de toate felurile, care pot marca destinul unui individ în societatea contemporană. Realizat în întregime fără ajutorul computerului, The Ugly Duckling este unic în peisajul filmului de animaţie contemporan.
 
Competiţia de Scurtmetraj Internaţional include anul acesta filme ale unora dintre animatorii deja apreciaţi de publicul festivalului. Boris Despodov, câştigător al Premiului pentru Cel mai bun Film din secţiunea Balkanimation la Anim'est 2009, revine la Bucureşti cu Made in China (Bulgaria, 2010), realizat alături de Dobromir Dimitrov. David O'Reilly, câştigător al Ursului de Aur la Berlin şi al Premiului Special la Annecy cu Please Say Something, prezentat în secţiunea Mozaic în 2010, luptă în acest an pentru Cartoon d'Or, dar şi pentru Trofeul Anim'est, cu The External World (Germania), scurtmetrajul care a avut premiera mondială în cadrul Festivalului de Film de la Veneţia, ediţia 2010. Argentinianul Juan Pablo Zaramella, membru în Juriu şi Animator Invitat la Anim'est 2008, este un alt pretendent la palmaresul festivalului, cu Luminaris, câştigătorul Premiului Public şi al Premiului FIPRESCI la Festivalul de Film de Animaţie de la Annecy, unde a avut premiera mondială, în primăvara 2011. Animatori-cult, fraţii Quay revin în programul Anim'est cu Maska, scurtmetrajul SF (adaptare dupa Stanislaw Lem) lansat în competiţia Festivalului de Film de la Rotterdam 2011 şi răsplătit cu Premiul pentru Cea mai Bună Muzică Originală la Anim'est 2011. Pe lângă acestea, în competiţie vor mai rula titluri precum Dripped (r. Léo Verrier, Franţa, 2010), selecţionat în competiţia Festivalului de la Annecy, The Monster of Nix (r. Rosto, Olanda / Franţa / Belgia, 2011), cu vocile unor figuri-cult, precum Terry Gilliam şi Tom Waits, filmul animat pe sticlă Kubla Khan (SUA, 2011), regizat de Joan C. Gratz, premiată cu Oscar pentru Cel mai Bun Scurtmetraj de Animaţie în 1993, Oil Story (Marea Britanie, 2010), regizat de cineastul-cult Pete Bishop sau Paths of Hate (r.  Damian Nenow, Polonia), câştigător al unei Menţiuni Speciale la Festivalul de la Annecy.

 

"Filmele din Competiţia de Scurtmetraj acoperă toate stilurile, de la animaţie clasică, desen, 2D, animaţie cu păpuşi, pe sticlă, rotoscopie şi, bineînţeles, 3D. Sunt scurtmetraje care spun poveşti fantastice, altele care spun poveşti adevărate sau pur şi simplu puternice vizual, toate realizate impecabil. Juriul Anim'est de anul acesta va avea o misiune dificilă", spune Mihai Mitrică, directorul Anim'est, care semnează şi în 2011 selecţia competiţiilor de Scurtmetraj şi Lungmetraj Internaţional de la Anim'est.
 
Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim'est include şase secţiuni competitive: Scurtmetraj Internaţional, Lungmetraj Internaţional, Film Studenţesc, Film Românesc, Balkanimation şi Videoclip & Advertising.
 
Cea de-a şasea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Anim'est va avea loc în perioada 7-16 octombrie 2011 la Cinema Patria, Sala ArCuB, Cinema Union şi Club Control din Bucureşti. Pentru prima dată pentru un eveniment major de film din România, Anim'est va organiza o ediţie specială, la Chişinău, Republica Moldova, în perioada 3-6 noiembrie 2011.
 
Festivalul este organizat de Asociaţia Este'n'est, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi al Ogilvy.

 

COMPETIŢIA DE LUNGMETRAJ INTERNAŢIONAL
ANIM'EST 2011
 
 Fimfárum do třetice všeho dobrého / Fimfárum - the Third Time Lucky
(r. Kristina Dufkova, Vlasta Pospíšilová, David Súkup, Cehia, 2011)
Premii şi festivaluri: Selecţionat în secţiunea World Panorama din cadrul Festivalului ANIMAFEST de la Zagreb 2011
 
 Hottarake no Shima: Haruka to Maho no Kagami / Oblivion Island: Haruka and the Magic Mirror
(r. Shinsuke Sato, Japonia, 2009)
Premii şi festivaluri: Nominalizat în 2010 la Premiul Asia Pacific Screen pentru Cel mai Bun Lungmetraj de animaţie, precum şi la Premiile Academiei Japoneze de Film, categoria Cel mai Bun Film de Animaţie
 
 Jeż Jerzy / George the Hedgehog       
(r. Wojtek Wawszczyk, Jakub Tarkowski, Tomasz Leśniak, Polonia, 2011)
Premii şi festivaluri: selecţionat în competiţia East of the West a Festivalului Internaţional de Film de la Karlovy Vary 2011; Festivalul de Film South by Southwest 2011 din Austin, Texas, secţiunea SXFantastic
 
 Piercing I
(r. Liu Jian, China, 2009)
Premii şi festivaluri: Premiul Asia Pacific Screen 2010 pentru Cel mai bun Lungmetraj de Animaţie; Festivalul Internaţional de Film de Animaţie de la Annecy 2009; Festivalul Internaţional de Film de Animaţie de la Stuttgart 2009

 Gadkiy utyonok / The Ugly Duckling
(r. Garri Bardin, Rusia, 2010)
Premii şi festivaluri: Premiul pentru Cel mai Bun Film de Animaţie la Premiile Nika-Rusia 2011; Festivalul de Film de la Locarno 2010 - secţiunea Piazza Grande; Festivalul Internaţional de Film de la Vancouver 2010

COMPETIŢIA DE SCURTMETRAJ INTERNAŢIONAL
ANIM'EST 2011
 
 
 A Morning Stroll  
(r. Grant Orchard, Marea Britanie, 2011)
 
 A ria, a áqua, o homem...  / The Lagoon, the Water, the Man...
(r. Manuel Matos Barbosa Portugalia, 2010)
 
 A única vez / Once Only
(r. Nuno Amorim, Portugalia, 2010)
 
 Alimation
(r. Alexandre Dubosc, Franţa, 2011)
 
 Ámár
(r. Isabel Herguera, Spania, 2010)
 
 An Abstract Day
(r. Oerd van Cuijlenborg, Olanda, 2010)
 
 Bomtempo
(r. Alexandre Dubiela, Brazilia, 2010)
 
 Cleo's Boogie
(r. Collective Camera, Belgia, 2010)
 
 Daniel, une vie en bouteille / Daniel, a Life in a Bottle
(r. Louis Tardivier, Antoine Tardivier, Emmanuel Briand, Franţa, 2011)
 
 Das Haus / The House
(r. David Buob, Germania, 2011)
 
 Dove sei amore mio
(r. Veljko Popovic, Croaţia, 2011)
 
 Dripped
(r. Léo Verrier, Franţa, 2010)
 
 Ego
(r. Leevi Lehtinen Olanda, 2011)
 
 Érintés / Touch
(r. Ferenc Cakó, Ungaria, 2010)
 
 Feu sacré / On Fire
(r. Zoltan Horvath, Elveţia/Franţa, 2010)
 
 Heart
(r. Erick Oh, SUA, 2010)
 
 Hello Bambi
(r. Faiyaz Jaffi, SUA, 2011)
 
 Istanbul'da Siradan Bir Gun / One Random Day in Istanbul
(r. Nurbanu Asena, Turcia, 2010)
 
 Ješka / Lure
(r. Dinko Kumanović, Croaţia, 2011)
 
 Kamene / Stones
(r. Katarina Kerekesova, Slovacia, 2010)
 
 Keha mälu / Body Memory
(r. Ülo Pikkov, Estonia, 2011)
 
 Kubla Khan
(r. Joan C. Gratz, SUA, 2011)
 
 La fille et le chasseur / The Girl and the Hunter
(r. Jadwiga Kowalska, Elveţia, 2010)
 
 La traversée / The Crossing
(r. Elise Simard, Canada, 2010)
 
 L'inventeur / The Inventor
(r. Gary Fouchy, Jeremy Guerrieri, Paul Jaulmes, Nicolas Leroy, Leslie Martin, Maud Sertour, Alexandre Toufaili, Franţa, 2010)
 
 Luminaris
(r. Juan Pablo Zaramella, Argentina, 2011)
 
 Made in China
(r. Boris Despodov, Dobromir Dimitrov, Bulgaria, 2010)
 
 Maska
(r. Quay Brothers, Polonia, 2011)
 
 Millhaven
(r. Bartek Kulas, Polonia, 2010)
 
 Moxie
(r. Stephen Irwin, Marea Britanie, 2011)
 
 Oil Story
(r. Pete Bishop, Marea Britanie, 2010)
 
 Overcast
(r. Velislav Kazakov, Canada, 2011)
 
 Paths of Hate
(r.  Damian Nenow, Polonia, 2011)
 
 Percorso#0008-0209 / Journey#0008-0209
(r. Igor Imhoff, Italia 2009)
 
 Preferably Blue
(r. Alan Dickson, Noua Zeelandă, 2010)
 
 [R]
(r. Nicolas Bianco-Levrin, Julie Rembauville, Franţa, 2011)

 Rubika
(r. Claire Baudéan, Ludovic Habas, Mickaël Krebs, Julien Legay, Chao Ma, Florent Rousseau, Caroline Roux, Margaux Vaxelaire, Franţa, 2010)
 
 Schlaf / Sleep
(r. Claudius Gentinetta, Fran Braun, Elveţia, 2010)
 
 ShapeShifter
(r. Alex Weil, SUA, 2010)

 Spermathomme
(r. Mathieu Epiney, Elveţia, 2011)
 
 Spin Spun Span
(r. Emily Howells, Anne Wilkins, Marea Britanie, 2010)
 
 Stuck in a Groove
(r. Clemens Kogler, Austria, 2010)
 
 Tatamp
(r. Mirai Mizue, Japonia, 2011)
 
 The External World
(r. David O'Reilly, Germania, 2010)
 
 The Lady Paranorma
(r. Vincent Marcone, Canada, 2011)
 
 The Maker
(r. Christopher Kezelos, Australia, 2011)
 
 The Monster of Nix
(r. Rosto, Oland / Franţa / Belgia, 2011)

 The Not So Great Eugene Green
(r. Michael Hill, Australia, 2009)
 
 The Revolver's Revolver
(r. Niven Wilson, SUA, 2011)
 
 The Treeworker
(r. Jisuk JUNG, Coreea de Sud, 2011)
 
 Umbra
(r. Malcolm Sutherland, Canada, 2010)
 
 Une petite histoire des starlettes et de la croisette / A Brief History of Starlets and the Croisette
(r. Joris Clerté, Franţa, 2010)
 
 Vorobej kotoryj umel dergat' slovo / The Sparrow Who Kept His Word
(r. Dmitry Geller, Rusia, 2010)
 
 Walkin' on Snow Grass
(r. Makiko Sukikara, Japonia, 2010)


Descarcă programul Anim'est, 2011 aici..




 Toate articolele despre Festivalul de film de animaţie anim'est 2011


0 comentarii

Spacer Spacer